Tablou de primăvară cu elemente autocolante

Aceasta este o activitate simplă, destinată copiilor mai mici, care combină lipirea de autocolante cu desenul. Cu ocazia acestui proiect, le puteţi explica copiilor ce înseamnă perspectiva într-un tablou – de ce copacii din seturile de lipit sunt la fel de mari ca florile dar, poziţionaţi unde trebuie, dau impresia că sunt uriaşi.

Materiale: piese din spumă autocolante din seturile Înfloreşte primăvara (AD162) şi E veselie (AD235) de la DACOart, creioane colorate, un carton pânzat (se găsesc în magazinele cu accesorii pentru hobby) pentru fundal, dar puteţi folosi şi carton obişnuit, ceva mai gros.

tablou

Se desenează dealul, norii şi florile cu creionul (la nori am întins un pic culoarea cu degetul ca să se vadă mai frumos), apoi se lipesc elementele din spumă. La final se lipeşte o agăţătoare de spate (o bucăţică de panglică).

O să folosesc multe accesorii de la DACOart în primăvara şi vara asta pentru că sunt ieftine, accesibile (le găsiţi în multe librării şi magazine de hobby sau online) şi au o varietate mare de produse. Eu am primit de la ei o provocare – mi-au dăruit o cutiuţă cu câteva produse şi eu trebuie să le integrez în nişte proiecte şi pot să vă spun că nimic nu-mi pune imaginaţia la încercare mai tare ca o cutie plină cu surprize!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.