Dă mai departe

Azi este Random Acts of Kindness Day (Ziua actelor de bunătate aleatorii, dacă ar fi să traduc mot-a-mot), aşa că vă recomand o carte deosebită care vă învaţă să faceţi tocmai asta: Dă mai departe de Catherine Ryan-Hyde.

Trevor McKinney, un băieţel de 12 ani, îşi propune să schimbe lume făcând trei acte de bunătate care, dacă se vor multiplica exponenţial (fiecare dintre cei trei cărora li s-a făcut binele vor face şi ei bine la trei persoane, la rândul lor) vor ajunge să schimbe lumea. Ideea îi vine după ce primeşte o temă la ora de ştiinţe sociale, temă dată de un profesor care îi îndeamnă “să gândească”. “Primul cuvânt din tema asta este a gândi“, le spune profesorul, un veteran de război afro-american, cu un petic pe faţă acolo unde ar fi trebuit să fie un ochi. Ne dăm seama chiar de la început că Trevor e un băiat special din felul în care relaţionează cu profesorul şi cu handicapul fizic al acestuia – prima lecţie o învăţăm la începutul cărţii: nu te preface că n-ai văzut, e chiar mai rău pentru cel în cauză. Spun asta pentru că mulţi părinţi îşi învaţă copiii să nu se uite la cei care au un handicap sau un defect fizic, de teamă să nu îi stânjenească pe aceştia. Dar, aşa cum spune şi profesorul Reuben St Clair “şi dacă te porţi ca şi când n-ai fi observat, eu tot ştiu că ai făcut-o. Şi apoi te simţi stânjenit că nu poţi vorbi despre ceva la care vă gândiţi amândoi.”

Am ales să vă povestesc azi despre cartea asta dintr-un motiv: ieri am muncit jumătate de zi să fac 20 de pachete cu mâncare (gătită, felul 1, felul 2 şi desert) pentru nişte bătrâni aflaţi în grija unor voluntari din Bucureşti. Iniţial am zis că n-o să spun nimănui despre asta pentru că nu-mi place să mă laud când fac ceva pentru alţii. Şi apoi mi-am amintit de un articol pe care l-am citit mai demult, care ne îndemna să spunem tuturor atunci când facem un bine cuiva şi nu ca să ne lăudăm, ci ca să-i inspirăm şi pe alţii.

Prin urmare, iată: acum vreo trei săptămâni am văzut un status la o prietenă în care zicea să sunt nişte bătrâni care au nevoie de mâncare şi alte consumabile (obiecte de igienă, scutece pentru adulţi etc) şi dacă facem vreo pomană, ar fi nemaipomenit să facem pachete şi pentru ei. Am salvat statusul şi cum azi sunt şi Moşii de iarnă, i-am scris că vreau să fac pachete pentru toţi cei 20 de bătrâni pe care îi au voluntarii în grijă. A fost un efort foarte mare, ieri la finalul zilei abia mai puteam sta în picioare, îmi tremurau genunchii. Dar a meritat şi am simţit că pomana făcută astfel va fi cu siguranţă primită acolo unde trebuie. Am făcut ciorbă de pasăre (am pus-o în borcane), pilaf cu legume şi cârnaţi şi pârjoale, cu murături (în caserole de unică folosinţă), plăcinte cu brânză (în punguţe) şi am mai pus tacâmuri de unică folosinţă,  o lumânare, câte o pâine şi câte o sticlă de apă. Am făcut pomana împreună cu Miha, aşa că am împărţit costurile care n-au fost extraordinar de mari pentru că aveam foarte multă carne în congelator, pe care am şi folosit-o. N-am gătit singură, m-a mai ajutat şi o mătuşă, n-aveam cum să fac totul singură din motive de bebe.

Dacă aveţi de făcut pomeni, faceţi şi voi aşa, bucuria pe care o împrăştiaţi va fi enormă, eu am plâns când am văzut câteva poze cu bătrânii care au primit pachetele. Aşa cum spunea şi doamna care îi are în grijă pe bătrâni, sunt atât de mulţi oameni care au nevoie de ajutor încât avem de nevoie de cât mai mulţi oameni care să-l ofere. Prin urmare, daţi şi voi mai departe, dragii mei. Şi fiţi mai buni cu cei din jur, pentru că, aşa cum ne învaţă şi cartea asta, noi înşine putem schimba lumea, pic cu pic. Putem fi mai politicoşi, mai zâmbitori, mai îngăduitori, mai atenţi, mai relaxaţi, mai darnici. Putem să facem gesturi mărunte în lumea noastră micro (să nu aruncăm gunoaie pe jos, să reciclăm sticlele de plastic sau să zâmbim funcţionarului care se poartă urât cu noi) ca să ajungem să schimbăm lumea la nivel macro.

Şi chiar dacă vi se pare că actul vostru de bunătate nu poate schimba nimic, aşa cum a simţit în primă fază şi personajul din carte, vă asigur eu că binele se propagă şi că funcţionarul căruia i-aţi zâmbit chiar dacă a fost îmbufnat a zâmbit şi el, la rândul lui, cuiva care a venit după voi şi care avea nevoie de acel zâmbet.

Voi ce acte de bunătate aţi făcut azi? Sau ieri? Sau alaltăieri? Haideţi să le împărtăşim ca să inspirăm şi pe alţii!