Seria Descoperă anotimpurile de la Univers Enciclopedic Junior este adresată copiilor între doi şi patru ani şi este scrisă în versuri ca şi cum ar fi rezultatul unui joc “I spy with my little eye” (Eu văd). Cărţile mi-au adus aminte de un joc la care mă gândisem eu odată pentru a ajuta un copil să scrie o compunere despre primăvară: să meargă afară şi să remarce toate lucrurile mărunte care îi par schimbate în jur, cum ar fi că oamenii sunt îmbrăcaţi mai subţire, că bate soarele dar e răcoare la umbră, că printre şipcile gardurilor se văd toporaşi, că au înflorit sau stau să înflorească pomii, că au ieşit la plimbare gândacii vaca-domnului sau că albinele se strâng ciopor la florile din găleţile ţărăncilor etc Mai exact, chestii mărunte care să formeze o compunere frumoasă, din propoziţii simple, şi nu o sumă de platitudini despre zâna primăvară, păsări care se întorc din ţările calde şi copaci îmbrăcaţi în straie noi.
Nu ştiu dacă la asta s-a gândit şi autorul cărţilor dar pentru fiecare anotimp a notat chestii mărunte pe care uneori doar copiii le remarcă: nişte dâre argintii lăsate de un melc, scoici culese pe plajă, un înger de zăpadă, ploi de vară şi cizme de cauciuc colorate, căţeluşi care se joacă etc. De asemenea, pentru toamnă şi iarnă sunt menţionate şi sărbătorile specifice, autorul fiind american găsim trimiteri spre Halloween (deşi sunt trimiteri foarte simple) şi Ziua Recunoştinţei.
Cărţile au ilustraţii foarte frumoase şi copilăreşti şi, din ce îmi dau eu seama, ilustraţiile din fiecare carte au un numitor comun de culoare: în cartea cu toamna, de ex, avem mai multe nuanţe de galben, ocru, maro, în primăvara e foarte mult verde crud, în iarna avem alb, cenuşiu, argintiu, iar în vara mult albastru, nisipiu. Textul e scris cu font destul de mare, câte un vers pe pagină, iar copiii din carte reprezintă tipologii din întreaga lume (asiatic, afro-american, caucazian – blond/brunet/roşcat) pentru ca aproape toţi copiii să se regăsească în paginile lor.
Pe site-ul editurii Univers Enciclopedic Junior puteţi răsfoi câteva pagini din fiecare carte, ca să vă faceţi o idee personală cu privire la ilustraţii şi la text.
Multumim pt recomandare!