Cartoon Network lansează a treia ediţie a campaniei Clubul Prieteniei

Sper că nu v-am plictisit cu articolele despre bullying pentru că o să tot scriu mult şi bine pe tema asta, iar dacă aveaţi cumva impresia că acest fenomen apare doar în mediul şcolar, iată că acum câteva zile ne-au fost demontate nişte mituri – bullyingul apare încă de la grădiniţă şi este destul de des întâlnit. Din păcate chiar cunosc un astfel de caz şi sper ca mama fetiţei care a fost bullied la grădiniţă să povestească despre asta, chiar dacă ştiu că nu i-a fost şi nu îi este nici acum deloc uşor.

Vă spuneam că am aflat acum câteva zile despre asta pentru că atunci a fost lansată cea de-a treia ediţie a campaniei Clubul Prieteniei, al cărei ambasador este fostul fotbalist Ciprian Marica. Campania, derulată de Cartoon Network în colaborare cu Asociaţia Telefonul Copilului își propune să acorde sprijin copiilor și tinerilor afectați de bullying și să susțină desemnarea unei zile de conștientizare a fenomenului în România. Anul trecut, Asociația Telefonul Copilului a acordat sprijin unui număr de peste 1500 de cazuri de tip bullying, cu 25% mai mult decât în 2015.

manualul_prietenieitbsel

Potrivit statisticilor înregistrate de către Asociația Telefonul Copilului, cei mai afectați de abuzul de tip bullying sunt băieții cu vârste cuprinse între 9 – 12 ani (34,15%), precum și fetele de 9 – 12 ani (23,80%), respectiv 16 – 18 ani (15,03%). Forma de bullying cel mai des întâlnită este cea verbală (42,98%), urmată de violența fizică (38,58%). În 82% dintre situații, agresiunile au loc în unitățile de învățământ.

La eveniment au vorbit Malgosia Chapman, Vicepreședinte Brand & Content Engagement Turner, Cătălina Surcel, Director Executiv, Asociația Telefonul Copilului şi Ciprian Marica, fostul căpitan al echipei naționale de fotbal, care este şi protagonistul spotului de promovare.

M-am alăturat campaniei pentru că lecțiile învățate de-a lungul carierei mele sportive pot fi de folos acum tuturor celor afectați de bullying. Este foarte important să-i respectați pe ceilalți, chiar dacă sunt competitori și chiar dacă sunt diferiți. Fotbalul este un sport de echipă și doar împreună cu colegii mei am obținut rezultate. Așa și voi, în viață, trebuie să învățați să contaţi pe coechipieri și prieteni, iar la rândul vostru să îi susțineți pentru a fi puternici împreună. Încercați să vă înțelegeți frustrările și să nu le revărsați asupra celorlalți. Și, de fiecare dată când ați căzut, să vă ridicați și să mergeți înainte. Agresiunea este inacceptabilă, iar prin tăcere nu faceți decât să fiți de partea agresorului. Cereți sprijin și fiți prietenoși, nu răutăcioși”, a declarat Marica.

Copiii pot găsi materiale de sprijin şi pot urmări spoturile campaniei pe www.cartoonnetwork.com/clubulprieteniei. Între timp, vă provoc să printaţi afişul SPUNE TARE şi să-l lipiţi în camera copilului vostru sau în sala de curs. L-am lăsat în mod intenţionat la rezoluţie mare, ca să-l puteţi folosi ca material în discuţiile cu copiii. Nu ezitaţi să abordaţi acest subiect acasă sau la şcoală ori de câte ori vi se iveşte ocazia (şi chiar fără nicio ocazie)!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.