Nici bine n-am terminat cu agitaţia creată de cartea lui Marie Kondo, că iată vine o nouă carte care să ne spună că simplitatea e reţeta unei vieţi fericite: Mica Enciclopedie Hygge. Diferenţa între cartea lui Kondo (care ne ajută să ne organizăm viaţa) şi cartea lui Meik Wiking e că cea din urmă nu vine cu nişte chestii din cale afară de inovative, ci ne spune lucruri care sunt deja în interiorul nostru, lucruri pe care le ştim deja dar pe care, în iureşul traiului modern, le-am uitat.
Ce este hygge? “Pentru hygge există tot felul de definiţii, de la “arta de a crea intimitate”, “confort sufletesc” şi “lipsa supărărilor” la “bucuria dată de lucrurile ce induc o stare de bine”, “starea de confort în prezenţa semenilor”. Hygge este, mai degrabă, ambianţă, trăire şi nu ţine neapărat de obiecte. Înseamnă să fim cu persoanele pe care le iubim. Sentimentul de acasă.
Sentimentul că suntem în siguranţă, că suntem la adăpost şi că putem lăsa garda jos.” Hygge este un termen danez şi nu întâmplător este promovat acum la nivel mondial, căci danezii au fost declaraţi în mai multe studii cel mai fericit popor din Europa, deşi au cele mai ridicate rate de impozitare din lume, o vreme oribilă şi mult prea puţină lumină naturală pe an. Deci, ce-i face pe danezi fericiţi?
Cartea analizează conceptul hygge din mai multe puncte de vedere: iluminat, mâncare şi băutură, socializare, hygge acasă şi în afara casei, hygge fără cheltuială, hygge de Crăciun şi hygge de vară.
Cum spuneam, conceptul hygge promovează tihna. E hygge să stai acasă să petreci o seară liniştită pe canapea, uitându-te la un film sau citind o carte şi mâncând câteva bomboane de ciocolată delicioase (danezii consumă aprox 8,2 kg de dulciuri pe cap de locuitor, de două ori media europeană).
E hygge să joci jocuri de masă (boardgames) cu familia sau prietenii, în timp ce savuraţi o cafea bună, cu o muzică liniştită pe fundal. E hygge să aprinzi lumânări (neparfumate) şi să păstrezi o lumină ambientală nestridentă (danezii sunt înnebuniţi după corpuri de iluminat care dau o lumină hygge – de aprox 1800 de kelvini. Ca idee, un neon are 5000 de kelvini.)
Mi-a plăcut pasajul acesta: “Hygge înseamnă, într-un fel, a fi tu însuţi: să-ţi oferi câte o delicatesă şi să-ţi oferi – ţie dar şi celorlalţi – o pauză de la rigorile unei vieţi sănătoase. Bomboanele sunt hyggelig. Prajiturile sunt hyggelig. Cafeaua sau ciocolata sunt, şi ele, hyggelig. Morcobeţele, nu prea. Preparatele păcătoase se înscriu în ritualul hygge.”
Cred că toţi oamenii vor găsi în această carte idei care să fie pe placul lor. Este o lectură plăcută şi relaxantă, care te îndeamnă la visare. Este una dintre acele cărţi care chiar declanşează ceva în cititor şi, pe termen lung, duce la o schimbare. Să v-o treceţi pe listă pentru Bookfest şi s-o luaţi cu voi în concediu, chiar cred că vacanţa e momentul propice pentru o asemenea carte (eu am citit-o în vacanţa de Paşti).
Am tot vazut cartea asta, ba pe facebook, Instagram, si tot felul de bloguri…si ma face din ce in ce mai curioasa sa o citesc:)!
hygge – nu se caută în altă parte decât în relația cu tine… și când tu stăpânești tot ce e în jur și te stăpânești, ai să ai la relații bune cu cei din jur…
văzând țările scandinave, colindând pe străzi noaptea, privind în casele lor, pt că nu au perdele, draperii, nici garduri… descoperisem că există altceva decât faptul că ai bani…
și ca să fii cetățean acolo trebuie să înveți în primul rând – cultura (nu mă refer neapărat la arte, ci la un mod de a gândi) și dai examen din asta… 🙂
hygge pentru toți!
Cât de frumos ai spus, Bia! Mulţumesc pentru comentariu, ai sumarizat perfect ce înseamnă hygge!
Am terminat si eu de citit Magia ordinii si abia astept sa citesc si Hygge pe care am cumparat- o de curand.
Eu tocmai ma gandeam cum sa fac sa mai reduc din dulciuri….dar cand o sa calc stramb, o sa ma gandesc la hygge :))
Da, da, aşa fac şi eu de fiecare dată 😀 E complet hygge să ai în cămară o plasă de dulciuri ascunsă de ochii (de vultur) ai copilului 😀