Am supravieţuit invaziei naziste

Pentru că anul şcolar se apropie de final cu paşi repezi, am început să pregătesc teancul de cărţi pentru “premiu”, aşa cum fac în fiecare an pentru Eliza. Pe măsură ce le citesc, o să vi le prezint, poate vă inspiră şi pe voi.

Cum Eliza a văzut La Vita e Bella şi a fost interesată să afle mai multe despre Holocaust, am inclus în pachet cartea Am supravieţuit invaziei naziste. Deşi am fost tentată să încep cu Băiatul cu pijamale în dungi sau Jurnalul Annei Frank, am ales totuşi o carte mai uşor de citit şi cu final optimist, urmând să le citească pe celelalte două mai târziu.

Cartea îl are ca personaj principal pe Max Rosen, un băiat de unsprezece ani din Polonia. În timpul invaziei naziste, familia sa este dusă iniţial într-un ghetou de la marginea oraşului în care locuiau. Tatăl este luat şi nu se ştie dacă mai trăieşte sau nu, iar Max şi cu sora lui, Zena, riscă să moară şi ei pentru că Max a îndrăznit să sară gardul ghetoului pentru a culege nişte zmeură. Cei doi copii reuşesc să evadeze şi se ascund într-un lan de grâu unde îi găseşte un fermier care îi ascunde într-un hambar. Acolo, Max şi Zena o reîntâlnesc pe mătuşa lor, Hannah, care face parte acum dintr-un grup de partizani care ataca trenurile naziste. Hăituiţi de nazişti, copii şi partizanii se îndreaptă către o ascunzătoare din pădure dar, pe drum, Max aproape este omorât. Din fericire, reuşesc să ajungă cu bine în tabără şi, după un timp, sunt reuniţi cu tatăl lor. La terminarea războiului, mătuşa Hannah se căsătoreşte cu un alt partizan şi pleacă în Israel, iar copiii cu tatăl lor emigrează în America.

Deşi este limpede din titlu că Max va supravieţui, cartea are destule momente tensionate care să-i ţină pe copii cu sufletul la gură şi să-i facă să se întrebe care dintre personaje nu va ajunge până la finalul poveştii. De altfel, se creează chiar de la început o stare de tensiune: cartea se deschide cu momentul unui bombardament, în care Max este separat de sora lui. Urmează apoi capitole în care este expusă povestea de până la acel moment şi continuarea mult-aşteptată.

Romanul are 96 de pagini scrise cu font mare, eu l-am terminat în mai puţin de o oră, deci un copil îl va citi foarte repede, mai ales că frazele sunt scurte, pe înţelesul lor, fără cuvinte prea complicate. Singura problemă pe care ar putea s-o pună lectura e pendularea în timp, înainte şi înapoi în unele locuri, dacă micul cititor nu are experienţă cu planurile temporale dintr-o carte.

Deşi se prezintă toate aspectele cumplite ale Holocaustului (uciderile în masă, foametea, răutatea semenilor, frica), autoarea echilibrează textul şi cu semne ale bunătăţii umane (fermierul care îi ajută, soldatul care ezită o clipă înainte să tragă, devotamentul partizanului care îl cară pe Max până la adăpost etc), pentru ca povestea să nu fie traumatizantă pentru cititorii cărora le este adresată (8+).

Autoarea (ea însăşi evreică) mărturiseşte la final că s-a gândit dacă nu cumva acest subiect este prea înfricoşător pentru copii, dar că a încercat să scrie o poveste care să inspire, care să-i facă pe copii să-şi aducă aminte de toţi acei oameni care şi-au pierdut viaţa pe nedrept într-un război îngrozitor şi să le onoreze memoria.

La finalul cărţii sunt şi două capitole scurte cu întrebări şi răspunsuri despre Holocaust şi cu cronologia celui de-al Doilea Război Mondial. Romanul se încadrează în genul literar ficţiune istorică (pornind de la persoane şi întâmplări reale, autoarea croşetează o poveste folosindu-şi imaginaţia pentru a umple golurile unor adevăruri istorice).