Şi, cum e viaţa cu doi copii?

Bloggeriţa Florina Badea m-a rugat să-i povestesc cum e viaţa mea cu doi copii (unul mare şi unul mic, cu 8 ani diferenţă între ei) şi m-am tot gândit eu cum să abordez problema până când am decis să ţin jurnalul unei zile obişnuite din viaţa noastră, să văd ce iese. Articolul a ieşit mult prea lung până la urmă, aşa că l-am împărţit în două: jumate la ea – aici – şi jumate la mine, mai jos.

Luăm prânzul împreună (viţel la cuptor cu piure) – mereu o aştept pe Eliza ca să mâncăm împreună, aşa mai discutăm una-alta. Azi ne contrazicem câteva minute cu privire la conţinutul borcanului cu murături (eu îi zic că sunt ardei capia, ea zice că sunt gogoşari) apoi încă vreo câteva minute cu privire la cine cântă o melodie de la radio (ea zice că e Tudor Chirilă, eu zic că nu). Apoi vrea îngheţată “pentru că n-a mai mâncat de mult”. Îi aduc aminte că a mâncat în weekend cu taică-su, dar o dă cotită: de fapt, n-a mai mâncat de mult din aia la vafă.

După masă, îşi ia 5 lei din portofel şi se duce afară. Eu spăl vasele şi când pun la loc oalele cu mâncare în frigider, îmi îndes în gură nişte pătrăţele de ciocolată albă, apoi mă aşez cu bebe pe covor şi încerc să schiţez pe telefon o listă de cumpărături: unt, cartof dulce, biscuiţi şi iaurt cu ciocolată pt o tartă cu ananas (nu mâine, că mâine mergem cu bebe la doctor, apoi dau o fugă la Agenţia Naţională de Plăţi pentru că mi-au greşit calculul indemnizaţiei, apoi Eliza are germana, poate miercuri), iaurt de capră pentru bebe, un iaurt de oaie pentru mine (pentru că mi-e poftă), iaurt cu ştrumfi (de care-o fi) pentru Eliza. Bebe se duce a treia oară pe ziua de azi înspre prelungitor şi tot a treia oară pe ziua de azi îl iau de acolo şi încerc să-i distrag atenţia. Sună la interfon: e Eliza. Aşa cum preconizasem (dar cine ascultă mamele vreodată?) nu e nimeni afară la ora asta şi nu are ce face. Prin urmare o pun să-şi facă patul (de obicei, fac eu toate paturile dimineaţa, dar azi n-am apucat sau poate n-am avut chef) şi rucsacul pentru gimnastică. Nu face nimic din toate astea, îşi mănâncă tacticoasă îngheţata în timp ce se uită în continuare la filmul cu căţelul care seamănă cu Snoopy (n-am fost inspirată să schimb canalul cât era plecată afară). Aş vrea şi eu o gură de îngheţată, dar nu-mi oferă, aşa că nici nu-i cer. Lasă că sparg eu portofelul pe un Magnum la Mega, că doar e cu ştrumfi, mama lor de ştrumfi, vedea-i-aş istorie pe toţi!

Pe la 4 aproape adorm lângă bebe, în timp ce el se tot suceşte de pe o parte pe alta şi mârâie. El n-are chef de somn. Până la urmă, îl las cu Eliza şi mă duc să mă schimb şi să pregătesc bagajul de ieşit din casă. Îl aud hlizindu-se cu soră-sa, care se strâmbă la el ca să-l facă să râdă. Uneori, Eliza e atât de gălăgioasă că mie-mi vine să plâng, nu să râd. Îi atrag atenţia să vorbească mai încet şi se burzuluieşte la mine că ţip la ea. Pe la 4 jumate ajunge soţul meu acasă şi plecăm la gimnastică (eu nu conduc), unde o debarcăm pe Eliza. Ştiu sigur că antrenoarea o să le tragă un perdaf azi pentru concursul de sâmbătă (mie mi-a plăcut, dar na, eu sunt părinte, am lăcrimat de emoţie). Dăm o fugă la Mega după cumpărături. Fac pe repede înainte cumpărăturile, mă umplu de nervi pentru că nu mai au ştrumfi (şi am mai luat şi Magnumul ăla mult prea scump!) şi ne întoarcem s-o aşteptăm pe Eliza. Plănuisem să-l plimbăm pe bebe prin parc dar se pune o ploaie din aia torenţială, aşa că stăm în maşină (foarte bun Magnumul, ceva cu zmeură!). Se face repede ora 6, o luăm pe Eliza şi ne întoarcem acasă.

Fac un platou din fructe mult prea scumpe şi parţial fără gust şi mă aşez puţin pe canapea. Ghinionul face ca cineva (nu spun cine) să dea televizorul pe Protv unde rulează Ce spun românii? Eliza e mega fan al emisiunii, iar pe mine mă calcă pe nervi. Se uită la Cabral şi ronţăie struguri fără sâmburi, căpşuni şi zmeură din Spania şi nişte caise complet anoste din nu ştiu ce ţară mai însorită ca a noastră.

O las baltă cu relaxatul şi mă duc la bucătărie. Spăl salata, decojesc ouăle, scot conservele de ton şi măslinele şi le las pe masă ca să fac cina. Fac un sos ragu pentru paste pentru a doua zi dintr-o pungă de piept de curcan tocat pe care l-am scos din congelator duminică seara şi l-am decongelat încet în frigider. Pun la fiert legumele pentru piureul de a doua zi al lui bebe (care stă cu tati cât eu fac treabă). Pe la 8 fără ceva luăm cina. La 8 toată lumea se uită împreună la Câştigă România pe TVR. Eu butonez la laptop şi mai răspund fără să ridic ochii din ecran la întrebările de la televizor. Pe la 9 fără ceva televizorul se mută iar pe Protv la un concurs de dans şi ştiu că iar o să trag de Eliza să respecte programul de culcare. Urmează duş Eliza, poveste Eliza, drăgălit, discutat chestii care nu-s pentru ora de culcare, aprins lampa cu sare şi, în sfârşit, culcat Eliza. Runda a doua include baie, schimbat, hrănit, culcat bebe. Porţionez legumele fierte pentru bebe, şi bag la congelator surplusul. Mai programez un articol pe blog pentru a doua zi, verific traducerea făcută de dimineaţă şi pe cea făcută acum câteva zile, apoi le predau. Mai am de scris un articol pentru o revistă dar va trebui să aştepte altă zi.

Mă uit la ceas, e 23.30. Oare când s-a făcut aşa de târziu? Mai stau puţin şi caut pe google să văd dacă quinoa aia bio nesimţit de scumpă pe care am cumpărat-o săptămâna trecută (doar pentru că era în coşul cu produse care expiră în maxim 30 de zile) e bună pentru bebeluşi şi de la ce vârstă (după 8 luni, se pare, deci trebuie să mai aştepte). Mă dau cu uleiurile esenţiale pentru dureri trimise de naşa Elizei dar înghit preventiv şi un anti-inflamator pentru criza de rinichi şi mă bag în pat. Mai fac nişte liste în minte apoi adorm cu gândul la tarta cu ananas şi adeverinţele pentru declaraţia 200.