Atelier creativ la Bookfest 2017

V-am tot bătut la cap cu Bookfest dar nu v-am anunţat atelierul realizat împreună cu editura Casa şi devenit deja o tradiţie! Duminică, 28 mai, de la ora 11.30 (ceva mai devreme decât v-am obişnuit, pentru că Eliza are serbare la gimnastică după amiaza şi trebuie să fugim repede-repede într-acolo după atelier) o să fac un atelier de tehnici de quilling pentru începători la care vor putea participa şi părinţii alături de copii!

banner-quilling

Dacă tot mă lupt cu morile de vânt când fac ateliere şi nu reuşesc să le iau foarfeca şi lipiciul din mână părinţilor, m-am gândit să nu mă mai lupt, ci să mă aliez cu ei 🙂 Aşa că o să învăţ şi părinţii să răsucească hârtie, în speranţa că vor lucra după aceea acasă împreună cu cei mici.

Avem 10 locuri de echipe formate din părinte-copil (20 de locuri în total). Copiii vor lucra doar cu acul de quilling şi vor învăţa să facă forme de bază, pe care le vor exersa pe un şablon pregătit de noi, iar părinţii vor putea încerca mai multe unelte de quilling: piepteni, un aparat de ondulat, un aparat de franjurat şi diverse şabloane din plastic.

Surpriza după-amiezii va fi că Eliza va modera atelierul împreună cu mine, pentru că deja are destul de multă experienţă în quilling (având în vedere că a executat singură în martie vreo 35 de mărţişoare plus câteva felicitări) şi m-am gândit că o să fie distractiv să am şi un ajutor, mai ales că nu am mai moderat un atelier atât de mare până acum.

Înscrierile se fac pe email la info@edituracasa.ro în limita locurilor disponibile. Vă rog mult să includeţi şi numărul de telefon în emailul de înscriere pentru a vă trimite un reminder sâmbătă după amiaza sau detalii despre locul de desfăşurare, dacă apar modificări.

2 Replies to “Atelier creativ la Bookfest 2017”

  1. Foarte frumos! Daca am fi locuit in Bucuresti ne inscriam si noi!
    Mult succes!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Mulţumesc!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.