Acum vreo săptămână am văzut cu coada ochiului pe Disney Channel trailerul la un serial care urma să înceapă în curând. Era vorba despre 11 (Unsprezece), un serial cu adolescenţi care joacă fotbal, un serial dedicat băieţilor, m-am gândit eu atunci. Cele câteva secvenţe prezentate în trailer m-au dus imediat cu gândul la un film pe care l-am văzut acum ceva vreme absolut întâmplător, pentru că dacă ar fi fost să-l aleg din program, nu l-aş fi ales, şi anume un film despre viaţa fotbalistului brazilian Pele.
Am lăcrimat discret de emoţie la filmul ăla, am fost acolo trup şi suflet cu personajul, deşi, insist încă o dată, nu aş fi ales eu să mă uit la un film despre fotbal. Doar că filmul nu era despre fotbal. Filmul era despre pasiunea cu care poţi face un lucru ca să ajungi cel mai bun în acel domeniu, despre ceea ce poţi aduce tu în plus în domeniul tău, despre cum poţi revoluţiona o branşă. Pele a făcut toate astea, a perfecţionat un nou stil de a juca fotbal şi a dus pe culmile succesului o echipă căreia nu i se dădea nicio şansă, şi toate astea pornind de la statutul de băieţel zdrenţăros care bate mingea cu prietenii.
În 11 e vorba despre acelaşi lucru, din câte mi-am dat eu seama. Într-un orăşel de provincie locuieşte cu bunica lui un puşti sărac pasionat de fotbal. Într-o zi este remarcat de un antrenor care îi oferă o bursă la un liceu sportiv prestigios, precum şi un loc în echipa de fotbal a liceului, Şoimii. Evident, aici Gabo se va confrunta cu răutăţile elevilor-vedete dar nimic nu-l va opri din drumul său spre o carieră de fotbalist profesionist. Sunt convinsă, chiar şi fără să văd serialul, că cei unsprezece elevi-jucători vor găsi, până la urmă, o cale de a colabora pentru a atinge acelaşi scop: succesul Şoimilor, pentru că nimic nu uneşte mai bine nişte copii ca sportul de echipă.
Chiar dacă pare un serial dedicat băieţilor, sunt sigură că şi fetele ar avea multe de învăţat din el. În plus, în serial sunt o mulţime de puşti simpatici, cum să nu te uiţi?! Eu m-am vindecat de prejudecăţile că unele seriale sunt doar pentru fete sau doar pentru băieţi, când un prieten de-al Elizei a mărturisit că e mare fan Soy Luna dar că îi e ruşine să recunoască de faţă cu alţi copii. Mi s-a părut super aiurea că nu poate spune deschis ce îi place, fără să fie judecat! De Paşti, toţi prietenii Elizei au primit brăţări şi săculeţi cu Soy Luna şi lui a trebuit să-i dau una cu Gaston pentru că era singura albastră (fără săculeţ, pentru că era roz) şi recunosc că mi-a fost teamă să-i dau una roz sau mov cu Luna, ca să nu râdă copiii de el la şcoală. Măcar acum cu noul serial nu va mai fi nevoie să ascundă la ce se uită!
Serialul debutează astăzi, 19 iunie, de la ora 20.00, iar targetul de vârstă este 8-12 ani dar se poate duce în sus sau în jos, în funcţie de preferinţele copiilor voştri. Cred că un serial despre sport este oricând binevenit, mai ales dacă ne uităm în urmă şi vedem câte fetiţe au început să patineze pe role în urma serialului Soy Luna!