Sau îţi iei un covrig sau o merdenea în drum spre serviciu? Recunosc că ăsta era stilul meu de viaţă când mergeam la serviciu. Mă trezeam dimineaţa, făceam sandviş şi mic dejun pentru Eliza, apoi mă grăbeam spre serviciu după ce o lăsam la şcoală. Uneori plecam cu prânzul în caserolă, dar pentru mic dejun rareori aveam ceva la mine. De obicei, luam un covrig din mărunţişul din puşculiţă şi îl mai combinam cu un lapte din programul “laptele şi cornul” sau un ceai. Foarte rar, ţineam în sertar o pungă de cereale, ca să valorific mai bine cutiuţa mică de lapte şutită din ghiozdanul Elizei. Din păcate, anul trecut nu s-a mai dat lapte şi corn la şcoala Elizei, aşa că am rămas fără sursa mea de calciu zilnică 😀 Glumesc, am trecut pe iaurt de băut, dar măcar laptele îl puteam combina cu ness.
Am primit recent rezultatele unui studiu care spune că două treimi din populaţia Europei sare peste micul dejun cel puţin o dată pe săptămână. Ba mai mult, 29% dintre adolescenţii din Europa, cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani sar adesea peste micul dejun. Cei care iau, totuşi micul dejun, consumă pâine şi cereale la micul dejun, dar foarte rar variante integrale.
Cerealele reprezintă un procent destul de important în alimentaţia de mic dejun a Elizei, deoarece se “prepară” foarte repede. Dimineaţa la prima oră nu am timp să pregătesc chestii mai sofisticate (mai ales că nu sunt o persoană matinală şi sunt extrem de ţâfnoasă dimineaţa) şi nici Elizei nu-i place să consume chestii “grele” la micul dejun (gen ouă, preparate din carne etc). Cerealele le consumă în combinaţie cu lapte sau cu iaurt şi, în general, are anumite preferinţe pe care i le accept, mai ales că nici eu nu suport fulgii de ovăz, de exemplu, sau musli. Studiul antemenţionat zice că, în general, consumul de cereale stimulează şi consumul de lactate şi de fructe, mai ales dacă faci diverse combinaţii cu ele (eu combin cu iaurt cremos şi fructe proaspete şi din compot, de exemplu).
Când am fost acum un an în vizită la o fabrică de panificaţie care avea şi moară, mi s-a explicat acolo ce înseamnă exact produs integral: făina folosită este obţinută din măcinarea bobului de grâu întreg (cu tot cu înveliş şi germene) – produsele obţinute din cereale măcinate integral sunt mai sănătoase deoarece aduc un aport suplimentar de fibre în organism, fibre care ajută la reglarea tranzitului intestinal, dar mai au şi alte beneficii. Dr. Ciprian Constantin, medic primar Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice a declarat pentru Nestle Cereale că pentru a observa beneficii asupra sănătăţii trebuie să consumăm zilnic cel puţin 50 de grame de cereale integrale.
Eu am început de ceva vreme să ţin un jurnal cu privire la ce alimente consum iar pentru micul dejun am remarcat că prefer cam aceleaşi alimente şi repet des meniul. Ouă, bacon la grătar, ness cu lapte, iaurt de băut, salată de roşii, brânză cu smântână – în ultimele zile. Fără cereale, momentan, fiindcă sunt la mama şi nu am cărat decât o pungă de Cheerios pentru Eliza, pe ale mele le-am lăsat acasă. Ziceam zilele trecute pe Facebook că nu mănânc decât cereale Nestle Fitness (fie varianta cu fructe, fie varianta integrală) şi că nu mă interesează ce controverse legate de numele lor există, eu cumpăr Nestle Fitness de pe vremea când oamenii nu-ţi dădeau în cap pe Facebook cu privire la ce mănânci sau la brandul pe care-l foloseşti şi o să continui să cumpăr cerealele astea şi în continuare, mai ales că nu mănânc cu tona, ci în cadrul unei alimentaţii echilibrate, aşa cum ar trebui să aibă toată lumea.
Cei de la Nestle îmbunătăţesc în permanenţă produsele, au scăzut şi conţinutul de sare şi de zahăr (eu nu ţineam neapărat, dar deh, dacă piaţa o cere 😀 ), cerealele lor sunt îmbunătăţite cu calciu, fier şi vitamina D, iar cerealele de mic dejun conţin toate cereale integrale (le deosebiţi după simbolul verde Nestle).
Notă:
Acest articol nu este un advertorial (ca să n-avem discuţii că m-a plătit Nestle etc etc). Dacă aveţi chef, vă aştept în comentarii la o discuţie despre ce consumaţi în mod obişnuit la micul dejun, voi sau copiii. Eventual cu o listă cu ce aţi mâncat în ultimele 5-7 zile. Ce ziceţi?
Neata! Eu consum Nestle Fitness Fruits cu iaurt de baut in fiecare dimineata de vreo doi ani, nu pentru ca as tine vreo dieta ci pentru ca pur si simplu imi place gustul acestor cereale. Nici eu nu pot manca dimineata ceva greu 😊. Daca vreau sa ma rasfat le mai combin cu cate o punga de Cini Minis.
O zi usoara!
Acum un an a descoperit şi Eliza Cini Minis, a mâncat o pungă în câteva zile. Nu luasem niciodată, credeam că n-o să-i placă, dar uite că m-am înşelat.
Eu consum, de ani de zile, fulgi de ovăz. Îmi plac atât de mult că nu au nici zahăr, nici sare și au un gust care mie îmi merge la suflet. De multe ori îi mănânc fără nimic, în ciuda faptului că sunt înecăcioși. Nici eu nu am mâncat, în tinerețe, micul dejun. Timpul a fost scuza mea. Acum, când am ajuns un adult tânăr (așa cum spune Luca :)) ronțăi dimineața și o banană ori îmi prăjesc două bucățele de pâine pe care pun ceva, de cele mai multe ori brânză pufoasă. Și nu, nu stau la masa din bucătărie decât arareori, cel mai adesea sunt la lucru, în fața calculatorului ori a machetelor. Nici copiii mei nu mănâncă dimineața dar nu am putut să-i conving s-o facă dacă nu m-au văzut pe mine. În rest, e complicat de gestionat spusele lumii mai ales dacă ții cont de ele. Sănătoși de-am fi și inspirați în alegerea bucatelor care ne fac bine.
În weekend eu încerc să facem în aşa fel încât să luăm cu toţii micul dejun împreună, chiar dacă, de obicei, e un mic dejun mai întârziat, pentru că fiecare are altă oră de trezire. Cu fulgii de ovăz nu m-am împăcat niciodată şi am încercat de mai multe ori în mai multe variante. Nu pot să-i înghit, parcă mi se opresc în gât. Întotdeauna au ajuns mâncare la păsări :))
In timpul saptamanii, micul meu dejun e un sandwich, pe care-l mananc in jur de ora 9, la serviciu. In week-end, programul e mai relaxat. Trebuie sa recunosc ca nu prea ma impac cu cerealele :(.
Sandvişul e luat de acasă? Sau cumpărat/improvizat de pe drum?
Eu fac parte din cei (cati, oare?) care sar peste micul dejun de cand se stiu. De cand m-am lasat de fumat, insa, mai gust uneori cate ceva la cafeaua de dimineata. Acum, de ex., am un pachetel de biscuiti digestivi pe care mi-l pusesem alaturi de ceasca dar nu-mi facusem suficient curaj sa il si deschid. In urma citirii acestui articol, insa, il voi deschide si il voi consuma responsabil 🙂
Eu nu pot mânca imediat ce mă trezesc, adică stomacul meu se trezeşte la vreo oră şi ceva după mine. Dar chiar şi atunci se consideră tot mic dejun 😀 Fii-mea are o obsesie cu etichetarea meselor: asta e mâncare de mic dejun, asta e de prânz etc. Ferească Sfântul să-i dai cartofi prăjiţi cu ouă la prânz :))))
Sa n-o duci in Anglia, atunci 😉 Am fost de-a dreptul revoltata, nu numai stupefiata, cand am vazut fasole cu carnati in cuvele de mic dejun de la hotel! Ca sa fiu sincera, mie nu numai micul dejun mi s-a parut in neregula acolo, am facut foamea saptamana aia cat am stat la Londra, atat de rea la gust mi se parea mancarea de peste tot…
Vaaaai, eu am adorat English breakfastul clasic 😀 Cu excepţia fasolei, bleah, reminiscenţă din vremurile când oamenii mâncau consistent şi apoi plecau la lucru în fabrici sau în mine şi aveau nevoie de multe calorii. Uite, am povestit aici puţin despre experienţa mea cu full English: https://www.laurafrunza.com/2012/04/21/mic-dejunul-englezesc/
În rest nu prea am mâncat eu chestii tradiţionale, am fost la restaurantul lui Jamie Oliver, la all you can eat în cartierul chinezesc, la nişte burgeri foarte mişto unde ne-a dus cineva local, plus restaurante mai de fiţe în serile când ieşeam la cină cu colegii de job. A, şi la nişte plăcinte de-ale lor tradiţionale, la Sweeney Todd’s, not bad, but definitely not my cup of tea 😀 A, şi la five o’clock tea, tot la un hotel de fiţe. A fost fain cu toate sandvişelele şi prăjiturelele alea. Dar ceaiul negru niciodată nu mi-a plăcut.
Am citit articolul despre mic-dejunul englezesc, dar m-am intors aici ca sa-ti confirm, pentru ca nu pot da like la ASA CEVA!!! :-))) P.S. Biscuitii digestivi sunt groaznici…
Confirm că biscuiţii digestivi sunt oribili 😀 Eu nici la cheesecake nu-i folosesc.
Nu sar peste micul dejun, pentru ca mi se face rau pana ajung la serviciu. Asa ca mananc ceva acasa, nu neaparat stand la masa, desi incerc sa fac lucrul asta. In ultimele zile am mancat iaurt grecesc cu fragute/goji/zmeura/coacaze din gradina. Uneori, ou fiert cu rosii si branza. Juniorul se trezeste si se aseaza direct la masa, nu iese din casa fara sa manance. La el micul dejun inseamna mei cu banana, prajitura din fulgi de ovaz, gris cu lapte, paste cu miere, gogosi la cuptor cu gem de prune. Sambata mancam amandoi terci de fulgi de ovaz cu mere si banane. La noi fulgii de ovaz sunt foarte folositi, dar mai mult preparati, nu asa ca atare. Copilul refuza sa combine cerealele cu lapte, le mananca separat sau mananca laptele cu biscuiti.
Ce sănătos mâncaţi! La cât te trezeşti ca să prepari aşa bunătăţuri?
La 6 🙂 Pe langa micul dejun, pregatesc si pranzul pentru copil, nu s-a impacat cu mancarea de la gradinita asa ca ii dau mancare gatita de acasa, la termos.
Noi intotdeauna mancam micul dejun acasa la masa toti 4. Si in week-end si in zilele de serviciu. Adultii beau cafea cu lapte si copiii lapte cu cacao sau scortisoara si fiecare mananca un sandwish cu ce le place dintre aproximativ: unt, cascaval, telemea, peanut butter, miere, dulceata, ciocolata de intins pe paine. Sunt toate pe masa. In week-end ne facem ochiuri sau omlete. Copiii ar manca mai des cereale cu lapte daca am cumpara, dar cele dulci mi se par prea dulci, iar cele gen musli la noi se mananca mai degraba tip gustare de week-end uneori sau mai mananca sotul seara cand “e la regim”. Porridge din ovaz simplu am mai manca, dar pentru zilele de serviciu nu e nimeni suficient de treaz sa pregateasca fiertura asa devreme.
Dar oare nu poţi face de seara fiertura? Capătă o consistenţă ciudată?
Da, capata o consistenta ciudata. Eu fierb apa si adaug fulgii, dupa care amestec cateva minute. Per total nu dureaza mai mult de 10 minute.
Sar adesea peste micul dejun, ceea ce e gresit, nociv…
Eu nu ies dimineata din casa fara sa mănânc! Mic dejunul e bazat pe pâine cu unt la care adaug branza/ cascaval/gem. Fiica mea, la fel, mananca dimineata, dar la ea alternez pt ca are gusturi mai variate decat ale mele: omletă, sunca de curcan, lapte cu cereale…. Sotul meu mananca sau nu , in functie de ora la care se trezeste. In weekend mâncăm impreuna la toate mesele.
Noroc cu fiica-mea, mai ciugulesc ceva impreuna cu ea. Paharele alea sunt frumosse tare.
Da, au fost foarte frumoase, dar s-a dus repede imprimeul ăla de pe ele 🙁 Până la urmă le-am aruncat.
Ştiu că tu eşti mega organizată 😀 Şi noi mâncăm împreună în weekend la toate mesele, dar şi în timpul săptămânii la cină. Iar la prânz mănânc mai mereu cu Eliza, o aştept special să vină de la şcoală în zilele când iese la 2 jumate.
Eu nu te cred ca mananci… :-))))
La noi peste micul dejun nu se sare niciodata, e clar si batut in cuie asta.De obicei servim : oua de 2 sau 3 ori pe saptamana,fulgi de porumb cu lapte,sandwich,omleta ,unt si destul de rar paine cu dulceata .Am incercat si fulgi de ovaz,dar nu prea ne sunt pe plac,as vrea sa fac un fel de terci, sa vedem daca o sa ne placa sau nu….as incerca si diferite budinci facute acasa,asa ceva fresh de vara.
Ce fel de budinci, Carmen? Cu fructe?
Când nu rămân resturi de la copii :))), mă bucur de un mic dejun cu șuncă afumată și ceapa sau usturoi. Eu am nevoie de un mic dejun consistent, pt că încă sunt in perioada in care mănânc ciorba cu polonicul direct din oala :d, de cele mai multe ori rămânând doar cu masa asta serioasa. Nu apuc mereu să mănânc, mai sar șunca, oul sau brânza si iau în fugă un covrig după ce o las pe Ana la gradinita. Și cu asta rămân până spre seara.
În zilele de post,mănânc zacusca, compot cu pâine – taranca, ce să-i faci?!?, ceai de tei cu biscuiți “d-aia”, sau cu covrigi de Buzău, salata de vinete, icre de fasole, pasta vegetala, gem pe pâine.
Of, ar trebui să-ţi faci un program să reuşeşti să înghesui acolo şi 10 minute de mic dejun pentru tine. Sau de prânz. Când vin Ioan de la şcoală şi Ana de la grădiniţă nu staţi la masa de prânz împreună?
Oarecum.
Daca nu m-aș duce după ei la grădiniță sau la punctul de întâlnire de după școala, m-aș organiza un pic altfel. Dar dimineața, până o duc pe Ana, până mă întorc, într-o oră juma'(timp in care ori strâng,ori fac mâncare,ori întind/calc rufe, ori hrănesc puii,trebăluiesc ceva prin gradina) tre plec iar. Dimineața mă trezesc la 6, ai văzut. Și până pleacă Ioan la 7.30 dc reușesc să-mi beau ceaiul m-am scos. Toate diminețile mele depind de modul în care se trezește Maria :))). Daca e bine dispusa, reușesc să înfulec ceva. Daca nu, din mers :).
La prânz, până pun masa-pun pt toți 3și pt mine, până mă ridic de o sută de ori pt că Maria vrea ba lingura,ba furculița,ba castron mic,ba farfurie ca a Anei, ba șervețel, ba apa în altă cana,ba….ba, ei deja au terminat.
S-apoi unu’ vrea nani, unu’ vrea afara, unu’ are teme…
Acum in vacanta, e mai bine :). Până la toamna, când merge și Ana la școală. Oricum,îmi rămân mai puține drumuri de făcut, rămân doar cu Maria acasă,deci teoretic, mai mult timp pt mese copioase :))
Nu pot sa mananc micul dejun, am incercat de mai multe ori, dar nu-mi pica bine mancarea la primele ore ale zilei. Nici cand eram copil nu puteam, mergeam la scoala fara sa mananc nimic dimineata, avand la mine un pachetel pentru ora 10-11.
Daca mananc dimineata ma simt ingreunata, devin somnoroasa si nu ma mai pot concentra la ceea ce am de lucru. Functionez de 37 de ani asa, fara micul dejun pentru ca nu pot …
Am gasit si studii care sustin ca micul dejun nu e masa importanta a zilei, diverse pareri.
In orice caz, noi functionam diferit, dupa cum ne cere organismul propriu – o colega de serviciu simte ca lesina daca nu-si ia micul dejun la 6-7 dimineata.
Oricum, daca e sa iau micul dejun (daca sunt la cineva si nu pot refuza sub nicio forma), prefer ceva foarte simplu si in cantitati mici (o tartina cu branza si rosii sau poate un ou fiert cu o felie de paine sau un iaurt mic cu cereale simple de porumb). Nu o cana cu ceai pentru ca imi umple stomacul prea mult si apoi mi-e rau.
Cred că şi pacheţelul de 10-11 tot mic dejun poate fi considerat 🙂 Eu nu mănânc imediat ce mă trezesc, ci uneori chiar şi la două ore după. Dacă mă trezesc duminica la 10 (ceea ce nu se mai întâmplă de muuuuuultă vreme), mănânc la 12. Şi tot mic dejun îl numesc 😀
eu mananc de cand ma stiu. nu pot altfel, daca pana la 10 sau 11 nu mananc nimic imi vine sa bat pe cineva :)).
de obicei mananc chiar consistent si asa mananca si copiii: oua, sub diverse forme, branza, humus, fasole batuta, salata de telina sau orice tartinabil. paine cu unt si gem.
laptele nu prea il mai folosim ca nu ne prea prieste dar iaurt cu cereale da. in general musli pentru ne plac, dante de la doi ani le mananca fara probleme si nu face mofturi. mai luam din cand in cand si altfel de cereale, dar musli si fulgii de porumb sunt baza.
sigur, ora micului dejun variaza in functie de activitatile zilei. cand pleci la munca si nu ai timp sa mananci mi se pare mai ok sa ai un plan b pentru ora 10 deccat sa infuleci ceva pe drum din mers sau dimineata cand nu stii ce sa faci mai intai. in weekend la fel, ora mmiculul dejun variaza in functie de ora de trezire. cand ma trezesc inaintea tuturor ma rasfat cu o cafea si un corn sau biscuiti si abia dupa aceea mananc cu toata familia un mic dejun care de multe ori tine si de pranz :))).
am citit cartea Mihaelei Birlic , supa pentru inima, si tare imi place cum abordeaza problema alimentatiei si a meselor. relaxat si fara planuri si planificari. spune si ea de oameni si copii care nu pot manca dimineata si le e bine asa. nu suntem construiti la fel.