Jurnal scoţian (editura Polirom, 2017) este o culegere de texte scurte care au fost iniţial publicate pe blogul omonim de preotul Ioan-Florin Florescu. Pe cărturarul şi preotul Florescu îl ştiam vag din online şi dacă aş fi bănuit măcar că a fost cândva preot în comuna bunicilor mei, probabil aş fi devorat întreg blogul său căutând referinţe la acele vremuri. Când am dat peste menţiunea că a fost cândva preot de ţară pe undeva pe lângă Grajduri, am tresărit şi m-am întrebat dacă cumva el l-a îngropat pe bunicul (deşi puteam să jur că nu, pentru că preotul respectiv a ţinut un discurs complet lipsit de empatie la moartea bunicului, iar acest preot pare unul dintre cei mai empatici clerici pe care i-am cunoscut, virtual sau real).
Textele sunt foarte bine alese ca să se completeze unul pe altul şi să formeze un oarecare fir narativ (chiar dacă nu aceasta este ordinea în care au fost publicate pe blog). Temele abordate sunt multiple: condiţia emigrantului, amintiri din copilărie şi tinereţe, amintiri cu oameni de cultură (ieşeni, în special), texte despre religie şi credinţă, analize ale unor texte biblice (autorul a fost şi cercetător/autor al unor texte biblice), relatări despre persoanele pe care autorul le-a întâlnit în Scoţia, luări de poziţie cu privire la situaţii politice actuale etc.
E uimitor uneori cât de aproape ajungi să te simţi de oameni necunoscuţi doar pentru că au călcat cândva acelaşi drum prăfuit de ţară ca tine, au bătut, poate, la aceeaşi poartă, au mers pe jos aceiaşi trei kilometri de şosea din comună până în sat. Deşi nu-l cunosc pe părintele Florescu, citindu-i cartea am simţit că-l cunosc, că e un om care-mi aduce aminte de vremurile în care tehnologia nu era aşa de avansată, dar familia mea era întreagă.
În secunda în care am găsit referinţele la Grajduri, am sunat-o pe mătuşa mea s-o întreb de el. A zis că îşi aduce aminte de el, din mai multe motive pe care nu le expun aici, şi i-am zis că îi aduc cartea. I-am spus şi mamei: să citeşti cartea, e foarte frumoasă! Acelaşi lucru vi-l spun şi vouă, credincioşi sau agnostici: Citiţi cartea, e foarte frumoasă!
Pe site-ul Polirom puteţi răsfoi câteva pagini, iar pe părintele Ioan-Florin Florescu îl găsiţi şi pe blogul Jurnal scoţian.
Și mie mi-a plăcut tare mult cartea 🙂 La câteva zile după ce apărut, soțul meu mi-a și făcut-o cadou. Într-o duminică, până seara, am citit-o toată. Mă gândeam că poate nu îmi voi mai aduce aminte multe detalii având în vedere că unele articole le-am citit acum câțiva ani, dar culmea!, nu a fost deloc așa. Are un har aparte de a povesti și chiar îi spuneam soțului meu că parcă cei născuți în partea asta de țară sunt înzestrați într-un mod mai aparte 🙂
Zi frumoasă!
Eu abia acum încerc să recuperez să mai citesc din urmă, dar nu prea reuşesc. Greu cu timpul!
Si eu citesc uneori blogul sau, si imi place, desi sunt o atee practicanta si de multe ori inversunata impotriva religiilor. Un om special.
Mă bagi in faliment :)))). N-ar strica o campanie “cărți în rate” :)))
Mă bucur că ai deslușit misterul.
Am inceput s-o citesc pe Marghiolita. Mi de zbârlește pielea pe mine la fiecare pag. E ff frumoasa, mulțumesc!
Nu știam ca a scos carte și ma bucur! Am citit și eu de pe blog, unele articole chiar de mai multe ori (mai ales întâlnirea cu pr Clement). Dor de Iași ☺
Cu siguranta voi achizitiona cartea si o voi citii.