Ce mai face un naş de botez în ziua de azi?

Acum opt ani, când am botezat-o eu pe fina mea (deocamdată singura), preotul a ţinut un discurs cum că a fi naş de botez nu înseamnă doar să ţii copilul în braţe la Biserică, ci să te şi implici ulterior în creşterea şi educarea lui. Evident că eu asta aveam de gând să fac, doar că preotul a presupus în mod eronat că dacă sunt din Bucureşti, am venit, am botezat şi am plecat.

Din fericire, am o relaţie excelentă cu părinţii finei mele (suntem şi rude) şi nu cred că aş boteza pe cineva dacă relaţia dintre mine şi părinţii copilului botezat nu ar fi trecut deja testul timpului. Am auzit atâtea poveşti cu naşi care s-au supărat din te miri ce pe părinţi în ziua botezului sau după, că nu şi-au mai văzut ulterior finii, încât am decis să botez (sau să aleg de naşi pentru copiii mei) numai pentru oameni pe care îi cunosc de mult timp, ştiu că sunt cumsecade şi, dacă ar apărea diferenţe de opinii, am trece uşor peste ele.

Ce fac eu în calitate de naş de botez pentru fina mea

Evident, probabil primul lucru care vă trece prin cap e că îi trimit cadouri de ziua şi de onomastica ei, de Crăciun, de Paşti, de 1 iunie. Chiar dacă sunt departe, i le pun la poştă pentru că ştiu că unui copil îi face plăcere să primească un dar ales de cel care îl trimite, în loc de bani. Când începe şcoala, îi trimit ceva simbolic (nişte creioane colorate, un penar, o hăinuţă) şi un bileţel sau o felicitare în care îi urez succes în noul an şcolar. Iar la final de an şcolar, îi trimit una-două cărţi de citit pe vacanţă.  Nu valoarea materială a acestor daruri contează (pentru că părinţii ei îşi permit să-i cumpere de toate) ci faptul că m-am gândit la ea, că m-am dus şi am ales un obiect, l-am împachetat cu grijă şi l-am însoţit de un gând bun care să zboare până la ea.

Îi acord timp atunci când vin în oraş. Încerc să o scot la un film sau la o prăjitură, stau de vorbă cu ea când mă duc la ea acasă, zâmbesc când îmi arată diplomele ei de la concursuri (şi are multe, căci e foarte silitoare la şcoală), o implic în activităţile creative pe care le fac cu Eliza, ultima oară le-am făcut unghiile cu ojă cu sclipici, îi răspund la diverse întrebări. Anul trecut am luat-o cu noi la mare deşi multă lume mi-a zis că sunt nebună să plec cu copilul altcuiva în concediu, dar sunt sigură că pentru ea a fost o experienţă foarte frumoasă (era prima oară la mare). Anul acesta nu am putut s-o mai iau cu noi în concediu, dar am vrut neapărat să-i ofer o ieşire, aşa că am plănuit o excursie de o zi în nordul Moldovei.

Mă preocup de starea ei de sănătate şi încerc să ajut cu un sfat sau cu sprijin concret, dacă e cazul. Când era mică şi făcea bronşiolite una după alta, i-am trimis un aparat Salin care a ajutat-o să depăşească mai uşor aceste afecţiuni, i-am luat produse cosmetice speciale pentru dermatita atopică de care suferă, am îndrumat-o pe mamă s-o ducă la un consult la oftalmolog pentru că mi se părea că suferă de strabism (tocmai fusese şi Eliza diagnosticată cu strabism şi vedeam numai copii strabici în jur – la ea chiar era un strabism foarte pronunţat şi faptul că a ajuns devreme la medic a ajutat-o foarte mult).

Mă interesez de educaţia ei, de cum merge la şcoală (asta mai mult ca să-i fac ei pe plac, pentru că pe mine rezultatele şcolare din clasele primare nu prea mă interesează nici la Eliza şi nici la alţi copii), mă prefac că mă uit cu mândrie în carnetul de note şi îi dau sfaturi cum să se descurce mai bine la şcoală şi acasă. Am noroc de un copil extraordinar de isteţ, aşa că de prea multe sfaturi nu are ea nevoie, dar eu îmi fac datoria de naşă (nană, cum se zice la noi în Moldova) şi i le dau totuşi.

Şi nu în ultimul rând, nu uit să o iubesc foarte mult, pentru că de asta au cel mai mult nevoie finii noştri, şi nu neapărat de lucruri materiale.