Acum ceva timp discutam cu o prietenă despre un subiect anume, abordat mai jos, şi voiam să-i dau link pe blogul meu, eram convinsă că povestisem şi aici, când mi-am dat seama că nu postasem decât pe Facebook. Prin urmare, am preluat câteva discuții cu Eliza pe care le postasem doar acolo şi le-am adunat într-un articol ca să nu le uit. Mi-e teamă că voi începe la un moment dat să adun perlele lui Vlad şi n-o să mai ţin cont şi de discuţiile din ce în ce mai interesante pe care le am cu Eliza.
Evident, sunt numai discuţiile pe care vi le pot reproduce, că cele mai savuroase sunt doar pentru urechile prietenilor 😀 Trebuie să-mi aduc aminte să le scriu şi pe alea undeva sau să i le trimit ei pe adresa de email pe care i-am făcut-o acum câţiva ani şi unde îi mai trimit eu diverse chestii.
21 martie 2016
Eliza era în camera ei, pe jos, agitând apatică un balon dezumflat. Am întrebat-o ce s-a întâmplat. Mi-a zis că e tristă că s-a dezumflat balonul. I-am spus că e în firea lucrurilor ca baloanele să se dezumfle, ca florile să se ofilească şi mâncarea să se strice. Că ăsta e cursul naturii. Mi-a răspuns: “mi-aş dori ca baloanele să nu se mai dezumfle, florile să nu se mai ofilească şi mâncarea să nu se mai strice.” Apoi a făcut o pauză. “Şi ca oamenii să nu mai moară.” N-am avut ce să-i mai spun, decât s-o iau în braţe. Pe drumul ei spre vindecare, discutăm des despre moarte, despre dispariţii definitive, despre dor. Niciodată nu devine mai uşor.
21 noiembrie 2016
Discuții filozofice cu Eliza (facem tema la religie). Are de făcut propoziții cu niște cuvinte, așa ca îi dau o sugestie: “În Biserica ortodoxă, doar bărbații au voie sa intre în altar.” Eliza mă întreabă: “de ce?” “Habar n-am”, răspund eu, “așa e regula.” “Pai de ce așa e regula?” insistă ea. “Nu știu”, îi răspund, “unele reguli n-au motive”, cedez eu exasperată de insistenţe. “Ba da”, îmi spune ea, “nu e posibil ca o regula sa nu aibă un motiv!” Deci toată educația dată pana acum n-a fost în zadar dacă își pune întrebări cu privire la motivația regulilor
P.S Între timp mi-a oferit cineva un răspuns potrivit pentru copii: aşa cum oamenii obişnuiţi nu au voie în sălile de operaţie ale chirurgilor sau în laboratoarele cercetătorilor, aşa nu au voie nici în altar pentru că acolo e locul în care doar preoţii pot intra.
19 decembrie 2016
Azi Eliza a venit acasă de la şcoală şi, contrar obiceiului, n-a mai dat drumul la televizor, ci a aliniat păpuşile şi s-a jucat toată ziua de-a şcoala. Mi-am dat seama imediat că s-a întâmplat ceva la şcoală după felul în care se juca cu ele. De asemenea, am auzit repetat de mai multe ori un cuvânt. “Ignorantă”. La prânz n-am zis nimic, dar acum seara, când am auzit-o iar jucându-se cu păpuşile de-a şcoala şi repetând cuvântul ignorantă, am întrebat-o direct dacă i-a vorbit cineva urât la şcoală. Mi-a zis că da, o fetiţă (despre care îmi povesteşte mereu că se crede cea mai frumoasă din clasă) a făcut-o “ignorantă” când Eliza i-a zis să nu se mai dea mare atâta (cuvântul în sine nu e urât, dar acesta a fost sensul cu care a fost folosit). Discutând acum cu ea, mi-am dat seama că nu prea ştiu ce să-i spun: că mereu vor fi unii copii/oameni care se vor crede mai presus de alţii? că uneori aruncă aiurea cu nişte cuvinte pe care nici nu le cunosc cu exactitate? că nu prea ai cum răspunde la astfel de cuvinte? Am întrebat-o cum s-a simţit când i s-a spus aşa. Mi-a spus că s-a simţit foarte prost şi a plecat. Din fericire, încă nu ştie să răspundă cu “ba pe-a mă-tii”, dar bănuiesc că va veni şi asta la un moment dat. Cert e că mă bucur că am fost atentă la joaca ei şi am întrebat-o. Nu strică să ascultaţi şi voi conversaţiile copiilor voştri cu păpuşile. Uneori e uimitor ce putem auzi.
16 ianuarie 2017
Acum câteva zile îmi spune Eliza: mami, mi-e așa de dor de bunelu! I-am spus ca da, uite, se face anul și mie mi-e tare dor. “Mă tot gândesc de ce a trebuit sa se întâmple asta.” spune Eliza. “Şi? Ai ajuns la vreo concluzie?” o întreb eu. “Nu.” răspunde ea. “Nici eu”, îi răspund. Adevărul e ca nici nu ai cum sa ajungi la vreo concluzie, nici măcar dacă esti adult darămite un copil care pare că înțelege exact ce se întâmplă și care i-a spus verișoarei ei acum vreo doua săptămâni: “strabunica nu se mai întoarce la fel cum nu s-a mai întors nici bunelul meu.” Azi e exact un an de atunci și absenta doare la fel de tare.
8 februarie 2017
Aseară Eliza a răbufnit şi mi-a zis: “abia aştept să fiu adolescentă, să nu mai fac nimic din ce zici tu!” Pentru că eram deja nervoasă, i-am replicat: “abia aştept să fii adolescentă să nu-ţi dau niciun ban de haine şi cărţi şi cosmetice atunci când o să ceri”, la care ea: “ete, na, o să mă angajez!” I-am zis că adolescenţii nu au voie să se angajeze în România (la fel ca personajele din Soy Luna), la care ea: “în vremurile noastre, orice e posibil.” Aşa că până se face adolescentă şi îşi ia serviciu, învaţă să facă sarmale. Şi face nişte sarmale foarte frumoase, nu se încurcă! Deci sunt şanse să prindă un job pe la bucătărie pe undeva.
3 martie 2017
Eliza a venit de la școală și i-a găsit pe Peter Pan și pe Elena aproape pupându-se pe fotoliu (m-am jucat nițel cu papusile, recunosc, îmi place sa-i mai fac diverse glumiţe când vine de la școală). A declarat ca Elena nu are ce căuta cu un tip pe care nu-l cunoaște mai deloc și a izolat-o pe Elena pe pat. Romeo și Julieta, varianta cu păpuși.
1 iulie 2017
Bunica Elizei îi povestea că de cele mai multe ori fetele iau numele soţilor la căsătorie, iar băieţii îşi păstrează numele lor. Eliza: of, ce noroc pe mine că sunt fată. Aşa o să-mi caut un băiat care să aibă un nume care să nu mă facă de ruşine. (Eliza are o problemă cu numele ei de familie, care nu este acelaşi cu al meu). O să fac o tombolă să-mi aleg băieţi cu nume drăguţe. Sau nu, o să vorbesc cu primarul să-mi aleagă băieţii cu cele mai frumoase nume.
Am zambit si m-am intristat, ca sunt cam amestecate emotiile aici, ca si in viata, de altfel… Multe le citisem pe FB, dar se pastreaza mai bine pe un blog, intr-adevar.
In alta ordine de idei, nu ma pot abtine sa fac o mica observatie (stii problema mea cu religia): nu este buna explicatia cu specialistii, pentru ca altarul nu e interzis barbatilor obisnuiti, ci doar femeilor. Motivul “oficial” este ca femeile sunt impure, mai ales daca sunt lauze sau la ciclu (chestii fara de care impurii de barbati nici macar nu ar exista) iar altarul trebuie sa ramana curat. Daca nu ar fi curat, ma gandesc ca le-ar cadea greu preotilor sa mai ia bani de la oameni acolo, asa cum s-a intamplat la ultimul botez la care am fost nasa, acum vreo cinci ani: dupa ce s-a terminat slujba, preotul i-a invitat pe nasi in altar si cu o mana le cerea bani, iar cu cealalta le dadea inapoi certificatul de nastere al copilului (dupa primirea banilor, evident). Sase copii botezati odata, pe fuga, opt sute de lei de caciula, egal 4.800 de lei facuti intr-o juma de ora, fara nicio chitanta etc. In preacuratul altar.
Ştiu, Aluniţa, de asta am şi specificat că e explicaţie pentru copii. Eu prefer să abordez fiecare subiect la timpul lui şi deocamdată, dacă tot e expusă la subiecte de natură religioasă, să nu-i explic că femeile sunt considerate impure. Poate se mai reformează şi Biserica Ortodoxă ca instituţie şi viziune până creşte ea 😀
Sa stiti ca in Sfantul Altar nu au voie sa intre nici barbatii.
Numai cativa barbati pot intra, cei care au binecuvantarea preotului sa intre (paracliserul care face curat, dascalul bisericii sau baietii care il ajuta pe preot in timpul slujbei – care pot fi si de varste mai mici, nu adulti).
In manastirile de maici au binecuvantare sa intre in Sfantul Altar maicile care fac curat, desi sunt femei.
Iar cei care au binecuvantare sa intre trebuie sa umble cu grija si evlavie, Sfantul Altar e un loc sfant, e locul in care se petrece la fiecare Sf. Liturghie prefacerea painii si a vinului prin pogorarea Sfantului Duh. Acesta e motivul pentru care nu se poate intra oricum, de aceea nu avem voie toti, nu e o discriminare.
Femeia e respectata in Biserica, nu este considerata impura. In Biserica cea mai mare cinste dintre toti oamenii nascuti vreodata pe Pamant o are o femeie: Maica Domnului.
Stiu la ce va referiti, la perioada de menstruatie, dar aici e o discutie foarte adanca, de dogmatica, desi poate nu pare, pe care nu stiu sa o reproduc, desi am citit despre ea.
Dar sa fiti sigure ca femeia e cinstita in biserica si multi preoti au adevarate pledoarii in cuvantarile sau cartilor lor pentru femeie (cum ar fi parintele Arsenie Papacioc)
Stiu si ca unii preoti fac lucruri care-i supara tare pe oameni si-i indeparteaza de Biserica si ca de la preoti ne asteptam la un alt comportament. Dar sa nu-l judecam pe Dumnezeu dupa faptele unora din slujitorii Lui. Ceea ce fac unii preoti e intre ei si Dumnezeu, ei sunt responsabili de faptele lor (o responsabilitate mult mai mare decat o au ceilalti oameni), noi de ale noastre.
Sa dea Domnul! 😉
Cat de multe putem invata de la copiii nostri, daca suntem deschisi! Am savurat fiecare replica a Elizei :). Si eu mi-am notat cateva discutii cu fiica mea, in general “perle” pe care le spunea cand era mai mica.