Aşa cum indică şi titlul, o să vă prezint astăzi cartea Împreună până la capătul lumii, scrisă de Mihaela Coşescu, o bloggeriţă din Bucureşti. Dar înainte de asta, însă, aş vrea să vă povestesc o întâmplare. S-ar putea să vi se pară cunoscută pentru că mulţi aţi auzit de familii care au trecut prin asta sau poate sunteţi chiar voi una dintre ele.
A fost odată o familie formată din mamă, tată şi copii. Erau foarte fericiţi, aveau nişte joburi decente şi tocmai îşi luaseră un credit pentru a-şi cumpăra un apartament. În sfârşit nu mai stăteau cu bunicii, iar copiii erau foarte încântaţi de noile lor camere. Numai că a venit criza şi deodată familia s-a trezit că nu mai poate plăti ratele la casă. Părinţii au început să se certe de la bani. Amândoi erau foarte stresaţi şi nu mai reuşeau să-şi ţină în frâu vorbele grele. Uneori se certau chiar de faţă cu copiii.
La un moment dat, împinsă de la spate de o colegă de serviciu, mama a plecat în Italia la muncă. Copiii erau foarte afectaţi de plecarea mamei şi se învinovăţeau de situaţia grea a familiei. Povestea noastră are un final fericit, totuşi. Până la urmă, familia a renunţat la apartament şi au emigrat cu toţii în Italia, unde sunt foarte bine acum.
Despre o întâmplare similară e vorba şi în cartea Împreună până la capătul lumii, o carte-sprijin pentru cei care trec prin situaţii asemănătoare. Din nefericire, în România, există încă foarte multe familii afectate de degradarea situaţiei financiare, familii care nu întrevăd nicio speranţă, care se ceartă şi care aleg, în cele din urmă, să plece în străinătate, uneori cu, alteori fără copii.
Dar să revenim la povestea Mihaelei Coşescu: o familie de flamingo roz locuieşte foarte fericită pe o insulă. Numai că insula este distrusă de erupţia unui vulcan şi, deodată, păsările se trezesc că nu mai au hrană. Familia de flamingo se ceartă, soţii îşi aduc acuze unii altora. Ambii se străduie să aducă acasă hrana necesară, dar nu reuşesc.
După o ceartă mai aprinsă, mama flamingo chiar îşi ia zborul pentru a se linişti altundeva şi se întoarce la cuib seara. Până la urmă, cele trei păsări pleacă să caute hrană undeva departe şi, chiar dacă povestea nu o spune, intuiesc că şi-au construit o viaţă mai frumoasă pe o insulă mai îmbelşugată.
Înţeleg că acest volum a stârnit diverse controverse în online, iar autoarea a fost chiar bullied din cauza lui. Mă mâhneşte profund o asemenea atitudine. Încercăm să ne învăţăm copiii să nu fie bullies dar, la adăpostului unui profil de Facebook, noi agresăm verbal sau punem la zid un alt adult. În formula în care a ajuns la mine (paginile care au “scăpat” pe internet nu erau finale), cartea este foarte frumoasă. Îmi plac ilustraţiile, mi-a plăcut povestea, mi-a atins sufletul.
Am stat cu emoţii ca Eliza să nu fie afectată de subiect. În carte, părinţii se ceartă dar până la urmă se împacă, ceea ce, în cazul ei, nu s-a întâmplat. Însă ea a perceput totul ca pe o poveste frumoasă şi nu a pus niciun fel de întrebare suplimentară. Cred că o carte atinge cititorul tocmai acolo unde există anumite lucruri nerezolvate, anumite dureri ascunse, anumite tristeţi. Pe mine m-a atins profund pentru că ştiam ce înseamnă să vină criza să-ţi fugă pământul de sub picioare, ştiam ce înseamnă certurile de la bani.
Cred că Împreună până la capătul lumii ar trebui să existe în multe biblioteci din oraşele mari şi mici, acolo unde s-au închis fabrici şi şomajul e în floare, acolo unde părinţii pleacă la muncă în afară şi copiii rămân în urmă, învinovăţindu-se, acolo unde părinţii se ceartă de la lipsa banilor, unde facturile neplătite se adună şi există riscul ca unele familii să-şi piardă casa.
Este dificil să citeşti împreună cu copilul o asemenea carte, desigur. Cu toţii am prefera doar cărţi optimiste, pozitive, în care nu se întâmplă nimic rău. Doar că viaţa reală nu e aşa şi cred că ar trebui să le arătăm copiilor noştri şi alte aspecte, în special unele care pot apărea şi în vieţile lor la un moment dat.
Găsiţi cartea în librării fizice şi online (Cărtureşti, Libris).
Si de ce autoarea a fost agresata verbal?!
Tocmai din cauza subiectului, cearta dintre părinţi, faptul că mama-flamingo pleacă la un moment dat din cuib să se liniştească. Oamenii vor sa creadă că astfel de lucruri nu se întâmplă în realitate şi nu trebuie arătate copiilor în cărţi, îmi închipui.
Mi se pare o poveste comuna, fireasca, reala, care, in plus, mai are si happy end.
Mi se pare mai traumatizanta povestea ,,Alba-ca-zapada”…cu mama vitrega care a incercat sa-si ucida fiica de vreo 3 ori.
Am urmărit discuția din online despre carte si consider ca termenul bullied este exagerat (dezbaterea despre carte este inca disponibila pe grupul Carti fara pereche). Autoarea a pus la dispoziție cartea pentru ca potențialii cititori să-și facă o părere mai clara (deci paginile nu au scăpat). Părerea pe care si-au exprimat-o multi a fost ca e o carte interesanta, dar cu multe lucruri de îmbunătățit, avea greseli gramaticale, de exprimare, de fir logic, de așezare in pagina etc. Cred ca noua varianta a cărții a beneficiat din plic de sugestii. Ca autor cred ca e de dorit sa poți accepta critica si faptul ca exista niște standarde ale cărților de copii foarte bune, si doar daca o carte îți place tie foarte mult nu înseamnă neapărat ca e si de calitate. In general am remarcat ca multi oameni nu accepta sa li se spuna ca greșesc, sunt imuni la argumente, si adesea iau foarte personal reacțiile negative la un produs al muncii lor. E adevărat ca in cadrul dezbaterii unii au fost mai tranșanți in exprimarea părerii lor, dar atât.
Mulţumesc pentru lămuriri, Alexandra! Eu nu am urmărit discuţia, însă, din ce mi-a povestit Mihaela, eu am simţit-o ca pe bullying (ea nu a folosit acest cuvânt). Feedbackul e una, critica, mai ales exprimată în moduri nefericite (sau tranşante), e alta şi în special când se referă la autor şi nu la carte.