Editura Univers Enciclopedic Junior se întrece pe sine când vine vorba de publicat cărţi ilustrate pentru copii. Sunt din ce în ce mai frumoase, mai atrăgătoare, cu ilustraţii care mai de care, cu autori cunoscuţi, că nici nu mai ştii ce să cumperi prima oară. Iată, pe scurt, o parte dintre cele mai recente apariţii:
Poveşti care te fac să visezi frumos, Isabel Abedi
Deja numele lui Isabel Abedi pe copertă ar trebui să fie o garanţie că avem de-a face cu o carte minunată, cu poveşti pline de amuzament, blândeţe, mesaje pozitive, însoţite de ilustraţii simpatice, pe placul copiilor. Poveştile din cartea de faţă sunt nu doar perfecte de citit la ora de culcare, dar şi educative (de ex, cea cu purceluşa Leila care spune tare “nu” şi refuză să plece cu persoane necunoscute).
Seria Micul păianjen Firicel s-a îmbogăţit cu două noi titluri: Ziua de naştere şi Vacanţa la fermă. Dacă v-a plăcut prima carte din serie, vă recomand să vă completaţi colecţia şi cu acestea. Copiii vor îndrăgi micul personaj, chiar dacă e vorba de un păianjen, şi vor asculta cu drag aventurile sale. Firicel e un personaj care pune multe, multe întrebări, la fel ca şi copiii, şi nu se lasă până nu găseşte răspunsurile dorite. În Vacanţa la fermă, Firicel merge şi cunoaşte animalele de la fermă, iar în Ziua de naştere, Firicel o are ca invitată pe mătuşa Tarantula, care îi povesteşte despre Africa.
Moş Ene, ia-mă cu tine!, Daniela Drescher
Dacă sunteţi deja clienţi ai editurii, probabil că o cunoaşteţi bine şi pe Daniela Drescher. Cărţile ei pline de fantezie, cu ilustraţii proprii, au încântat o mulţime de copii. De data asta, Moş Ene doarme prea mult şi nu apucă să ia nisip de vise pe care îl presară pe genele copiilor. Când ajunge, în sfârşit acolo, descoperă că Spaima Nopţii, cea care îi sperie noaptea pe copii, s-a culcat fix pe colină, în mijlocul nisipului venit din Lună. Cum rezolvă Moş Ene situaţia, o să vedeţi în carte, vă spun doar că finalul o să-i încânte pe copii!
Fina, poneiul norilor, Barbara Rose
Este prima zi de grădiniţă a lui Lili, dar fetiţa este tristă deoarece nu reuşeşte să se împrietenească cu nimeni. Noaptea, Lili o visează pe Fina, poneiul norilor. Această o ia cu ea într-o călătorie printre nori şi o învaţă că pentru unele lucruri e nevoie de timp şi de răbdare.
Un strop de magie
O carte despre magia adevărată, cea care e ascunsă în sufletul nostru şi iese la iveală atunci când ne dorim cu adevărat să ajutăm pe cineva, şi nu despre magia care vine dintr-o baghetă.
Povesteşte-mi despre dragoni, Jackie Morris
O carte cu ilustraţii mai artistice şi foarte puţin text, în care un copil povesteşte despre cum arată şi ce face dragonul său. La final, el extinde invitaţia către cititori de a-şi imagina şi ei dragonul lor.
Ricky, Guido van Genechten
Ricky este povestea unui iepuraş cu o ureche bleagă, de care râd toţi ceilalţi iepuraşi. Tot ce-şi doreşte Ricky e să aibă şi el urechile drepte, motiv pentru care încearcă tot felul de metode care de care mai ineficiente şi mai ridicole. Până la urmă, Ricky învaţă să se accepte aşa cum e, înţelegând că toţi iepuraşii sunt unici în felul lor.
Magnus şi Leul nopţii, Sanne Dufft
O carte despre teama de întuneric şi despre felul în care imaginaţia, care transformă un leu de pluş într-un leu mare şi protector, îi ajută pe copii să depăşească această teamă.
Arată-mi stelele, Lotte – Iris Muhl
O carte tot despre teama de întuneric dar din altă perspectivă. De data asta, pe Lotte o ajută Zâna Cerului Înstelat să-şi depăşească frica, arătându-i cum pictează ea pe cer constelaţiile.
Frumoasa şi Bestia şi Spărgătorul de Nuci, An Leysen
Poveşti clasice rescrise şi ilustrate artistic de An Leysen. Mie îmi plac foarte mult aceste ilustraţii, un pic mai dark cu chipuri cu ochi mari, care te trimit puţin cu gândul la manga, dar sunt conştientă că nu sunt pe placul tuturor părinţilor. Frumoasa şi Bestia este rescrisă după povestea originală, nu după varianta Disney.
Toate cărţile au coperţi cartonate. Le găsiţi adesea la reducere, la preţuri care încep de la 12 lei, pe site-ul editurii, unde puteţi răsfoi şi pagini din interior.