Un weekend de-a lungul Dunării – festivaluri în Mehedinţi

La Festivalul Peşterii Topolniţa îmi doream de vreo doi ani să ajung, mai ales că e singura zi din an în care peştera e deschisă publicului, dar nu s-au aranjat niciodată lucrurile în favoarea mea. Anul acesta, când am aflat că mai e şi Festivalul Smochinului de la Sviniţa, am zis că gata: ăsta e anul în care ajungem la ambele festivaluri în Mehedinţi.

Am plecat spre Severin într-o vineri după-amiaza, cu oprirea regulamentară la îngheţată la Atletul albanez în Slatina. Nu am am avut nevoie de cazare, pentru că soacra mea locuieşte în zonă, dar sunt o mulţime de pensiuni între viaductul Mraconia şi Sviniţa unde vă puteţi caza. Recomand căsuţele de la cetatea Tricule, înţeleg că sunt foarte apreciate.

Ziua 1

Sâmbătă dimineaţă ne-am luat la noi apă, nişte fructe, mâncare pentru bebe şi cremă solară şi am plecat la drum spre viaductul Mraconia, de unde urma să luăm un trimaran să facem o plimbare pe Dunăre.

Ştiam exact ce căutăm pentru că urmăresc pe Facebook pagina Parcul Natural Porţile de Fier şi voiam neapărat să ne plimbăm cu trimaranul lor. Plimbarea costă 30 de lei de persoană în trimaran acoperit şi aveţi intrare gratuită la peştera Veterani.

Plimbarea este foarte plăcută, trimaranul nu merge cu viteză, aşa că vă veţi putea bucura de frumuseţile Dunării timp de aproape o oră. O să vedeţi chipul lui Decebal săpat în stâncă, Cazanele Mici şi Cazanele Mari, mănăstirea Mraconia, peştera Veterani şi peştera Ponicova.

La Peştera Veterani un ranger al Parcului Natural Porţile de Fier o să vă povestească istoria şi legenda peşterii. Dacă vă plimbaţi pe Dunăre cu alte ambarcaţiuni (ofertele de la viaductul Mraconia sunt nenumărate), intrarea în peşteră costă 8 lei.

După frumoasa plimbare pe Dunăre, am plecat spre Festivalul Smochinului de la Sviniţa. Am povestit mai multe despre acest festival în articolul despre dulceaţa de smochine ca la Sviniţa. Festivalul e restrâns, nu e cine ştie ce desfăşurare de forţe, dar merită plimbarea, mai ales că puteţi cumpăra smochine la preţ foarte mic.

Bebe a fost încântat să muşte din smochinele proaspete şi noi la fel. Seara au loc manifestări artistice, dar noi n-am stat aşa târziu.

În drumul de întoarcere am oprit la Cetatea Tricule, din care se mai văd doar două turnuri, ansamblul fiind inundat când s-a construit barajul Porţile de Fier. Nu se poate vizita propriu zis, turnurile sunt în apă şi, în plus, e multă vegetaţie pe malul abrupt, dar am reuşit să fac o poză.

Ultima oprire a fost la mănăstirea Sfânta Ana din Orşova, ctitoria gazetarului Pamfil Şeicaru. De aici aveţi o privelişte frumoasă asupra Dunării.

Ziua 2

A doua zi a fost dedicată exclusiv Festivalului Peşterii Topolniţa, mai exact vizitării peşterii, unde am pierdut câteva ore bune. Drumul de acces spre Cireşu-Topolniţa este groaznic, dar peisajul de pe lângă drum este minunat, am stat doar cu ochii lipiţi de geamul maşinii.

Când am ajuns acolo, deja jandarmii nu mai dădeau voie să trecem spre peşteră pentru că erau o sută de oameni la coadă şi urma să se închidă într-o oră. Prin urmare, am plecat pe jos, prin pădure, spre cealaltă intrare a peşterii – e un traseu de vreo jumătate de oră, dar destul de obositor, se coboară un drum abrupt, apoi se merge până la izvorul Topolniţa.

Aici noi ne-am oprit, înaintarea se făcea doar dacă te ţineai de un cablu prins într-o stâncă sau direct prin apă şi cum noi eram şi cu Bebe2 şi ne-echipaţi corespunzător, am renunţat. Însă am mâncat foarte multe mure pe drum, şi noi şi bebe!

Când am ajuns sus epuizaţi şi însetaţi (uitaserăm sticlele cu apă în maşină), am aflat că s-a prelungit programul de acces în peşteră, aşa că ne-am dus să ne aşezăm la coadă. Doar eu şi cu soţul meu, bebe a rămas cu bunica lui, oricum nu ar fi putut intra (Eliza n-a fost cu noi, a avut alt program weekendul respectiv). Intrarea se face escaladând o ferestruică destul de mică, apoi coborând mai târâs-grăpiş o pantă până ajungi la un platou plin de noroi alunecos.

Se intră doar în grupuri de maxim 16 oameni, echipaţi cu căşti dotate cu lanterne frontale. În interior, sunt câteva perechi de cizme de cauciuc dar nu ajungeau pentru toată lumea şi eu cred că aş fi alunecat şi mai rău cu ele. Experienţa a fost minunată şi a meritat tot efortul de a sta la coadă.

Curatorii peşterii au confirmat că peştera este în curs de intrare în circuit turistic, dar că va mai dura cel puţin un an. Din câte am înţeles, se mai poate intra în peşteră pe partea cealaltă, dar cu barcă pneumatică. În camerele protejate ale peşterii până şi speologii pot intra doar cu aprobare specială, peştera fiind rezervaţie protejată.

După ce am vizitat peştera, am coborât la vale spre zona unde se desfăşura festivalul, un soi de bâlci cu scenă şi vânzări de oale de lut laolaltă cu haine vechi, ţuică de prune şi îngheţată, pufuleţi şi gogoşi.

Am mâncat şi eu o gogoaşă, am ascultat nişte melodii populare, m-am uitat la nişte oale, am vorbit cu o bătrânică îmbrăcată într-un costum popular frumos, apoi am constatat că bebe trebuie urgent schimbat şi noi am uitat sacoşa cu scutecele 😀 Aşa că ne-am urcat în maşină şi ne-am întors acasă, unde ne aştepta cuminte un pui la ţest cu cartofi.

A treia zi ne-am întors la Bucureşti, deşi ar mai fi fost multe de văzut. Mehedinţiul e un judeţ cu foarte multe locuri care merită vizitate şi admirate, dar cu siguranţă ne vom întoarce la primăvară, să vedem Cetatea Severinului refăcută, laleaua de Cazane şi liliacul de Ponoare!

Între timp, vă recomand să vedeţi acest documentar despre Mehedinţi (unde sunt incluse şi câteva dintre locurile văzute de noi), este foarte frumos realizat: