Sofia şi melcul ei, Dick King-Smith – editura Nemira

Dacă tot v-am prezentat recent Marea enciclopedie despre insecte, nu puteam să nu vă povestesc şi despre Sofia şi melcul ei, o carte de povestiri despre o fetiţă de 4 ani pe nume Sofia, care are o pasiune mai neobişnuită: îi plac foarte mult insectele.

Sofia e o fetiţă cam “singuratică” (aşa o descriu părinţii ei), care vrea să se facă fermier când va fi mare (deja strânge bani pentru asta într-o puşculiţă) şi care are deja o fermă numai a ei, doar că în loc de vaci, oi şi porci, creşte melci, miriapozi, gândaci de lemn, urechelniţe, râme şi limacşi.

Sofia nu are prieteni şi nici cu fraţii ei gemeni mai mari nu pare să fie mereu pe aceeaşi lungime de undă. Când mama îi aduce o fetiţă din vecini să se joace, lucrurile se sfârşesc rău, aşa cum era de aşteptat. Fetiţa îi striveşte un gândac Sofiei, iar Sofia îi calcă în picioare poneiul de pluş. Sofia nu vrea să spună de ce a distrus poneiul pentru că e convinsă că părinţii vor spune că fetiţa străină n-a vrut să-i omoare gândacul şi că “oricum, era doar un gândac.” Dar Sofia suferă pentru fiecare gândac mort, pentru că, pentru ea, fiecare insectă e o prietenă, nu doar o chestiuţă insignifiantă.

Revenind la scena conflictului dintre fete, trebuie să mărturisesc că ceva m-a deranjat aici. Apare iar contrastul acela puternic între fetiţa îmbrăcată în roz, curată şi pieptănată, cu un ponei de pluş în braţe (cea pe care nu ne-o mai dorim în ziua de azi, se pare) şi fetiţa murdară, ciufulită, pasionată de melci (dezideratul actual). Nu am înţeles niciodată de ce trebuie să existe extreme. De ce fetiţa îmbrăcată în roz trebuie să fie creionată ca o sclifosită pentru că nu-i plac gândacii, iar faţă de Sofia, care i-a călcat în picioare în noroi jucăria, trebuie să avem compasiune pentru că deh, nu vrem să creştem “prinţese”, ci “fermiere”.

Cred că fiecare fetiţă trebuie lăsată să-şi dezvolte propria personalitate, indiferent că-i plac dantelele şi ojele roz sau experimentele chimice şi insectele. Mai important e  să fim alături de ele, să le acceptăm aşa cum sunt şi să le încurajăm să fie ele însele în orice moment al vieţii lor.

Povestioarele din carte sunt despre inocenţa copilăriei şi se adresează tuturor fetiţelor care nu zbiară de se aude până la vecini dacă văd o molie. Le puteţi citi voi copiilor sau le puteţi pune cartea în mâini atunci când abia încep să citească. Eliza a zis “câh”, nu citesc cărţi cu insecte şi a refuzat-o momentan, dar o conving eu s-o citească după ce termină seria Portalul Magic. Sunt sigură că o să-i placă!