Şi copiii din mediul rural au dreptul la educaţie digitală!

De vreo doi ani încoace, Eliza vine acasă cu manuale care au pe ultima copertă lipit un CD cu diverse lecţii interactive. Ca să fiu sinceră, nu le-am folosit niciodată. Le-am testat de vreo două-trei ori dar mi s-au părut aşa de slabe că nu a meritat efortul de a cumpăra o unitate externă de CD, pentru că laptopul pe care îl am nu are aşa ceva inclus.

Că învăţământul românesc încă se străduie să capteze atenţia copiilor, în ciuda unei aparente digitalizări, ştim cu toţii. Dacă şi copiii de la oraş sunt privaţi de lecţii digitale atractive şi eficiente, de cei din mediul rural ar părea că nici nu merită să vorbim.

Şi cu toate acestea, săptămâna trecută am privit emoţionată cum nişte copii, din sate cărora nici nu le ştiam locul pe hartă, povesteau cât de fain e la orele de matematică şi tehnologia informaţiei şi cât de multe au învăţat, după ce şcoala lor a fost acceptată în programul Digitaliada.

La conferinţă a fost prezent Prof. Radu Gologan, președintele Societății de Științe Matematice din România, un om care m-a fascinat imediat. El a spus ceva de genul, şi voi cita aproximativ: „autorităţile statale sunt inhibate într-un conservatorism imens. Cele care vor face schimbări în ţara asta vor fi ONG-urile şi nu autorităţile.”

Adevăr a grăit domnul profesor căci Fundaţia Orange, un ONG, a reuşit să aducă multe şcoli din sate româneşti în epoca modernă prin implementarea programului Digitaliada, aflat deja la ediţia a doua.

Ce este Digitaliada? În primul rând, e un program gândit să ofere copiilor de gimnaziu din mediul rural aceleaşi şanse pe care le au copiii din mediul urban. Adică şanse la joburi bune şi nu doar la munci necalificate. Ocazia de a merge la liceu şi de a fi la acelaşi nivel cu copiii de acolo. Oportunitatea de a se gândi că şi ei pot face o facultate, că şi ei pot lucra într-o corporaţie sau îşi pot deschide o afacere proprie.

„Copilul învaţă să folosească tehnologia în scopul nobil al educaţiei”, a declarat Dana Deac, preşedinte Fundaţia Orange la conferinţa de lansare a celei de-a doua ediţii Digitaliada.

Cum funcţionează? După un program riguros de selecţie, în program sunt admise şcolile participante dintre toate cele care-şi depun candidatura”. În 2016-2017 au  intrat în program 10 şcoli, iar acum tocmai au fost anunţate încă 20 de şcoli participante pentru 2017-2018. M-am bucurat să văd pe listă şi o şcoală dintr-un sat pe care îl ştiu de lângă Iaşi.

Fundaţia Orange dotează şcolile cu un laborator digital (tablete, laptopuri, videoproiectoare), un set de aplicaţii şi jocuri educative încărcate pe tablete, iar profesorilor le oferă acces la sesiuni de formare, proiecte didactice (de exemplu, 60 de proiecte didactice de algebră şi geometrie) şi suport tehnic pentru a utiliza resursele digitale la clasă.

Ce cred elevii despre acest program? Puteţi vedea în clipul de mai jos. Nu cred că am văzut prea des copii povestind cu atâta emoţie despre şcoală şi orele de matematică!

Ce cred profesorii despre Digitaliada? Sunt peste măsură de încântaţi de faptul că pot preda într-o manieră inovatoare şi au remarcat progrese uimitoare în rândul elevilor lor.

Care a fost cea mai mare provocare a lor?

Părinţii! Da, oricât de ciudat ar părea, părinţii elevilor incluşi în program au fost reticenţi cu privire la învăţarea digitală. Se temeau că la şcoală copiii se vor juca pe tablete, în loc să înveţe.

De aceea părinţii au fost invitaţi să participe la lecţii deschise, în care au înţeles că tehnologia este folosită la clasă pentru educaţie şi nu pentru distracţie, aşa că, în timp, s-au lăsat molipsiţi de entuziasmul copiilor şi au acceptat faptul că „joaca” aceasta pe tablete este serioasă şi vine cu beneficii reale pentru ei.

infografic-fundatia-orange_final-09

Prin Digitaliada, Fundatia Orange îşi propune sa încurajeze educaţia digitală şi la nivel naţional. Astfel, pe platforma www.digitaliada.ro, orice profesor sau părinte interesat de învăţarea interactivă, digitală, poate găsi materiale digitale educaţionale pe care le poate folosi în mod gratuit.

Materialele digitale au fost încărcate pe platformă de participanţii la concursul online de materiale digitale şi au fost validate de o comisie de evaluare a aplicaţiilor digitale.

Astfel, toţi copiii, indiferent de mediul din care provin, pot avea acces la lecţii moderne, fie acasă, fie la şcoală, dacă profesorul este deschis la astfel de opţiuni şi există infrastructura necesară, pentru ca nicio materie să nu mai fie o corvoadă, ci o oportunitate unică de a învăţa ceva care să-i folosească pe viitor.

7 Replies to “Şi copiii din mediul rural au dreptul la educaţie digitală!”

  1. Draga Laura,
    Poate nu are legatura cu subiectu poate are. Si eu stau intrun sat al carei nume daca iti spun o sa trebuiasca sa iti mai dau niste detalii ca sa il gasesti pe harta. Eu inca nu am gasit explicatia la urmatoru fenomen:aici majoritatea oamenilor nu au baie in casa dar toti(pina si ultima babuta) au telefoane mobile. Dar nu asta e problema ca au telefon ci ca toti(mai putin babutele)au cele mai noi modele de telefoane si tablete. Deci, nu au baie in casa, si nici nu isi pun problema de asa ceva, dar fiecare camera inclusiv camera copilului are televizor care merge cam non stop dar asta e alta problema. Si alta problema e ca eu nu am unde sa trimit copilu fara ca asta sa insemne sa sta la televizor sau la telefon cu copilu la care il trimit. De satul este vorba. Deci, nu stiu daca de digitalizarea neaparat are nevoie satul romanesc.
    Si inca ceva:acum doi ani a venit la mine un baiat de clasa optea sa il ajut cu limba straina, avea note bunicele. M a intrebat cat e ceasu, ii am aratat polita unde se afla ceas si el mi a zis ca nu stie sa se uite la ceasu ala ci doar la cel digital. Mai intai nu l am crezut dupa care chiar s a dovedit.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Povestea cu baia cred că e mai complicată şi costă mai mult ca un televizor. Şi atunci probabil că preferă să investească în ceva care oferă “instant gratification”. Sau ceva care măcar să le dea senzaţia că sunt şi ei în rând cu lumea. Eu am început să privesc altfel aceste aparente derapaje. Oamenii au multe nevoi pe care încearcă să le satisfacă, nu neapărat în ordinea în care considerăm noi că ar trebui.

  2. Despre Digitaliada am aflat prima dată la Social Media for Parents, mi s-a părut super util proiectul. Era nevoie de așa ceva în zonele rurale, însă sunt și alte nevoi nesatisfăcute pentru copiii din acele zone, de baza, din păcate.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Da, ştiu că sunt şi alte nevoi şi sunt multe ONG-uri care se implică şi în asta. Sunt multe sate unde se acordă o masă caldă copiilor, sunt sate unde se fac cursuri de parenting pentru părinţi, aşa cum sunt şi sate unde copiii nu au şcoli şi învaţă în săli închiriate la birtul din sat. Sunt aşa de multe lucruri de făcut! Tot ce sper e ca multă, multă lume să se implice şi să ajute cu orice poate şi noi să le facem cunoscut acest demers pentru a inspira şi pe alţii.

  3. Știu despre acest proiect și mi se pare minunat! Toți copiii merită o șansă la educația de calitate.

  4. Si pentru noi tot părinții sunt provocarea mare….digitaliada este un proiect frumos si sper sa ajunga la car mai multi copii

    1. Laura Frunză says: Reply

      Întotdeauna părinţii, nu? :))

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.