Enciclopedia Sub pământ. Sub ape – Humanitas Junior

Enciclopedia Sub pământ. Sub ape este una dintre cele mai recente apariţii de la Humanitas Junior în categoria neoficială “enciclopedii de artă pentru copii”. Enciclopediile publicate în ultimii doi ani de Humanitas Junior sunt adevărate opere de artă, care, pe lângă informaţiile captivante pe care le oferă, bucură şi ochiul şi sufletul îndrăgostit de artă, în aceeaşi măsură. Vorbesc aici mai mult despre adulţi, dar veţi fi surprinşi să vedeţi cât de mult ştiu copiii să aprecieze frumosul.

coperta-sub-pamant-sub-ape

Volum de faţă e compus, de fapt, din două cărţi lipite într-una singură: două coperţi, cu grafică similară dar culori diferite, astfel încât pe orice parte ai întoarce-o, să ai dinainte o carte nouă.

În Sub pământ aflăm tot ce vrem să ştim despre acea lume fascinantă care se află sub nivelul solului. Chiar dacă vă aştepaţi să citiţi despre râme, cârtiţe şi furnici, sau alte vieţuitoare care se feresc de lumina soarelui, cartea nu e doar despre asta.

Vă invit să jucaţi un joc, singuri sau împreună cu copiii: scrieţi pe o hârtie cât mai multe lucruri legate de ideea de “sub pământ”. Ce vă mai vine în minte?

Legume care cresc sub pământ (mult mai multe decât credeaţi), rădăcini, conducte şi cabluri, zăcăminte de gaze şi petrol, roci şi metale preţioase, instalaţii de apă şi electricitate, canalizare, fosile, obiecte fabricate de mâna omului, oraşe îngropate, morminte, ape termale.

sub-pamant-sub-ape-calc-16

Dacă vă provoc să vă gândiţi la locuri de sub pământ unde poate ajunge şi omul, la ce v-aţi gândi? Peşteri, saline, tunele de metrou, mine. Dacă mergem mai în adânc, întâlnim plăcile tectonice, miezul vulcanelor, gheizere şi putem ajunge chiar până în miezul pământului.

Ce găsim în Sub pământ – cartea?

Cartea conţine foarte multe informaţii din multe domenii, ca să dau doar câteva exemple:

  • tipuri de fosile,
  • întrebuinţări ale metalelor găsite sub pământ,
  • cum funcţionează mineritul sau sistemul de filtrare a apei,
  • ce animale îşi sapă vizuini sub pământ şi care este stilul lor de viaţă,
  • tipuri de rădăcini, dimensiunea conductelor,
  • cum se extrage gazul natural,
  • cum funcţionează o termocentrală,
  • cum se forează tuneluri, care sunt cele mai impresionante tuneluri din lume şi cele mai interesante linii de metrou,
  • cum se calculează vârsta unui obiect, cum se formează fosilele,
  • ce sunt şi cum se explorează peşterile,
  • cum se practică mineritul,
  • ce este un vulcan şi din ce este format nucleul pământului.

sub-pamant-sub-ape-calc-28

Cred că singurul lucru care lipseşte din cartea asta e un capitol despre morminte, dar cum este o carte pentru copii, mai bine că au evitat subiectul şi doar au trimis către el în paginile despre fosile şi obiecte găsite sub pământ.

După ce ne delectăm cu tot ce se află sub pământ, răsucim cartea şi trecem la volumul Sub ape. Dacă aţi făcut exerciţiul legat de ceea ce găsim sub pământ, încercaţi acum să-l faceţi şi pentru ceea ce găsim sub ape. Ce se află sub suprafaţa liniştită sau agitată a apei? În primul rând vieţuitoare acvatice, desigur, apoi ce vă mai trece prin minte? Scafandri, submarine, plante, staţii de cercetare marină, platforme petroliere, vase scufundate (şi alte gunoaie aruncate de om – păcat că nu e un capitol şi despre asta), fundul adânc şi întunecat al oceanului.

sub-pamant-sub-ape-calc-77

Ce găsim în Sub ape – cartea?

  • Informaţii despre lacuri şi oceane,
  • aflăm ce pluteşte şi ce se scufundă,
  • ce minuni ale naturii găsim acolo (recifi, gropi abisale),
  • cum se practică scufundările şi care este istoria acestei practici (tipuri de costume de scufundare),
  • istoria submarinelor,
  • care sunt cele mai mari vieţuitoare găsite în adâncuri,
  • la ce folosesc şi cum funcţionează platformele petroliere,
  • ce tipuri de cercetări se fac sub ape,
  • cum se poate ajunge în punctul cel mai adânc de pe pământ – Challenger Deep, de pe fundul Gropii Marianelor.

sub-pamant-sub-ape-calc-83

Ediţia de la Humanitas este cartonată, în format foarte mare (37.5 x 27.5 cm, 112 pagini), cu pagini color, bogat ilustrate, cu ilustraţii simple, pe înţelesul copiilor. Nu v-aş putea spune cărei vârste este dedicată pentru că găsiţi în carte câte ceva pentru fiecare vârstă – vă asigur că şi adulţii vor fi fascinaţi de paginile ei. Pentru mine, e o carte care nu va pleca din bibliotecă nici măcar când vor creşte copiii mari, este un exemplar de colecţie, alături de cealaltă din această categorie pe care o mai am de la Humanitas (Hărţi, de aceiaşi autori).

Mergeţi în librăriile Humanitas şi răsfoiţi cartea împreună cu copiii, vă asigur că nu veţi pleca de acolo fără ea!

2 Replies to “Enciclopedia Sub pământ. Sub ape – Humanitas Junior”

    1. Da, asa am zis si eu!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.