Dacă mă urmăriţi de mai demult, ştiţi deja că m-am operat la ochi în primăvară şi că am scăpat de purtat ochelari. Vă povesteam atunci că singurul inconvenient în povestea asta e că acum mi se văd toate cearcănele, ridurile şi alte efecte ale vârstei şi lipsei de somn, detalii pe care ochelarii le mai ascundeau înainte.
Aşa că m-am trezit brusc obligată să acord o atenţie specială zonei respective, lucru pe care orice femeie ar trebui să-l facă, indiferent că poartă ochelari sau nu, dar pe care, recunosc, eu îl neglijam înainte. Acum nu-mi lipseşte sub nicio formă din trusă un gel special pentru ochi, o mască răcoritoare şi o cremă BB de ascuns cearcănele.
Articolul de faţă este realizat cu sprijinul Centrului Comercial Auchan Titan şi al magazinului Marionnaud şi vă prezintă cinci produse marcă proprie Marionnaud, pe care le-am selectat să întrunească mai multe criterii: preţ acceptabil versus cantitate şi calitate, eficienţă, ingrediente ok.
O să le iau în ordinea în care ar trebui folosite.
Gel de ochi Hydra & Sublim este primul produs care ar trebui aplicat dimineaţa, imediat după ritualul nostru propriu de curăţare a tenului. Eu recunosc că mă spăl pe faţă cu produse speciale, dar sunt femei care preferă doar apa micelară sau o loţiune demachiantă. Acest gel reduce pungile şi atenuează cearcănele. Preţul în magazin e de 38 de lei.
Peste gelul de ochi, pentru un efect şi mai puternic, se aplică tot din gama Hydra & Sublim, o cremă BB specială pentru zona ochilor. Eu am testat-o în magazin şi mi-a plăcut la nebunie efectul. Pur şi simplu pielea părea mai luminoasă şi mai relaxată. Tubul de cremă de ochi BB are un aplicator-bureţel, care o face mai uşor de folosit, fără a irosi vreun pic de produs pe degete. Vine în două nuanţe care se potrivesc oricărui tip de ten şi costă 37 de lei.
După asta, puteţi aplica machiajul vostru obişnuit – eu nu mă machiez prea tare, aplic doar mascara şi foarte rar puţin fard de pleoape.
Seara, sau când mă întorc acasă de la un eveniment, demachiez ochii cu mare grijă, nu-mi place să ţin machiajul pe faţă mai mult decât e suficient. Pentru ochii sensibili, e recomandat un demachiant bifazic ca cel din gama Clean & Rituals din gama proprie Marionnaud. Un flacon de 50 ml e acum în jur de 18 lei.
Dacă aveţi puţin timp la dispoziţie, vă puteţi relaxa câteva minute aplicând peste ochi nişte discuri cu gel care se răcesc timp de o oră în frigider (atenţie, nu în congelator!). Mai există şi varianta mască, dacă vreţi, dar eu am preferat discurile.
La final, ar fi bine să aplicaţi un gel de ochi antirid energizant, tot marca proprie Marionnaud (costă în jur de 60 de lei). Este din gama Vital & Protect, eu l-am testat şi la magazin şi e nevoie de o cantitate mică de produs, pentru că se întinde foarte uşor, e destul de lejer ca şi consistenţă, aşa că vă ajunge o perioadă mai lungă de timp.
Ritualul vostru de îngrijire a ochilor care este? Acordaţi vreo atenţie specială acestei zone? Orice sfaturi sunt binevenite iar sugestiile naturiste sau cu ingrediente casnice sunt chiar apreciate!
Eu recunosc ca din pacate 🙁 nu am un ritual de ingrijire a ochilor. Dar, in ultima perioada am vazut ca am cearcane si mi-au aparut riduri, iar asta nu prea-mi place.Mi-am propus sa fiu putin mai atenta cu zona ochilor si sa-i acord atentie mai mare!
Produsele propuse si testate de tine par a fi foarte faine! In plus, nici nu costa o avere! Din pacate, noi nu avem in oras magazin Marionnaud, dar am vazut ca au site. O sa caut produsele la ei pe site. Multumesc pentru sfaturi!
Ce păcat că nu aveţi magazin! Am uitat să menţionez în articol, dar au o promoţie la produsele marcă proprie: dacă cumperi produse Marionnaud din toate gamele în valoare de 100 lei, primeşti gelul de ochi gratuit.
aaa, e bine de stiut. la mine problema e ca le cumpar si apoi raman uitate prin baie ca nu reusesc sa ma dau regulat cu ele pentru a si face efectul. cred ca ar trebui sa invat sa mi pun reminder pe telefonn 🙂
Profit de ocazie sa ii fac reclama Ligiei de la sapunbun (sapunbun.ro, sapunbun.wordpress.com), care nu face doar sapunuri bune, ci si multe alte produse cosmetice naturiste. In afara de faptul ca imi plac foarte mult produsele ei, ce imi place cel mai mult este ca tine cont de preferintele si nevoile cosmetice ale fiecaruia si personalizeaza produsele in mod corespunzator. Eu toate comenzile la ea le fac pe mail (adresa de email se afla in sectiunea Contact pe blog) pentru ca asa pot sa ma consult cu ea, desi cumpar de la ea de mai multi ani si pana acum mi-am format un set de produse standard.
Cat despre zona ochilor, ca sa nu fiu chiar off-topic, recunosc ca singura atentie speciala pe care i-o acord este ca o cremuiesc 🙂 Da, pe restul fetei nu prea aplic crema decat foarte putin in jumatatea rece a anului. Nu folosesc fond de ten sau orice altceva care sa imi acopere fata, nu ma machiez decat in zona ochilor si uneori ruj, iar de curatat pielea o curat cu… sampon de copii (tot de la Ligia). Si cand am chef de un tratament spa, pun si niste cafea (n-am de unde sa iau zat, ca nu beau cafea, asa ca o folosesc in stare pura) in sampon si aplic pe fata pentru gomaj. Cam atat.
Multumesc, Ioana, pentru recomandari! Asta imi aduce aminte de principiul Fly Lady “soap is soap”, adică îl poţi folosi în multe şi variate feluri. Aşa şi tu cu puţinele produse cosmetice pe care le ai 🙂
Sper sa foloseasca cuiva recomandarile mele, desi realizez ca nu sunt cel mai bun purtator de cuvant pentru produsele sapunbun, avand in vedere ca ma spal pe fata cu sampon de copii 🙂 Ligia face si demachiant, care e chiar bun, l-am incercat, dar mie nu-mi place sa imi frec fata cu discuri demachiante sau altceva, asa ca ma spal pe fata, iar samponul curata bine urmele de machiaj si e delicat cu pielea, asa ca imi indeplineste scopurile. I-am si spus, mai in gluma mai in serios, ca poate sa ii faca marketing si ca gel pentru curatarea fetei. Bine, stiu ca apa de la robinet are clor si nu face bine pielii, dar ce sa faci, win some lose some…
Acum ceva vreme, prin ianuarie, cosmeticiana mi-a spus că e cazul să folosesc o cremă de ochi, pentru că tenul meu uscat se cam pregătește să facă riduri și ar fi păcat. Așa că am ascultat-o și de atunci am observat cât de important este să folosești o cremă/gel special pentru zona ochilor! Cearcăne nu prea fac, sunt o fericită, dar crema BB despre care spui tu aici mă tentează, măcar pentru zilele nefericite.
De ceva vreme mi-am propus să am grijă de pielea mea și să conștientizez că o am, așa că cel mai probabil am să mă duc la Marionnaud cu lista, ca babele, să nu ratez ceva.
Eu de vreo jumătate de an am început să simt nevoia acută de a folosi cremă specială de ochi. Dacă mă dau doar cu crema de faţă, simt că mă strânge zona. Cred că şi din cauza expunerii directe la factorii de mediu, înainte mă mai protejau ochelarii, cred că păstrau o atmosferă mai hidratată acolo :)))
Mereu am cautat o crema buna de ochi (nimic complicat sau de firma, doar sa o simt ca hidrateaza bine acea zona care la mine e mai uscata si mai subtire decat restul tenului).
Demult, cand eram studenta, una din colegele de camera mi-a atras atentia sa nu folosesc crema de fata in jurul ochilor pentru ca nu e potrivita si apoi se rideaza pielea mai repede. Si a avea dreptate, am ascultat-o. Asa ca inca de atunci, de la 20 de ani (acum am 38), am folosit mereu o crema de ochi pentru conturul ochilor, dar niciodata n-am dat peste una care sa simt ca-mi place foarte mult. Mereu le schimb. 🙂
Nu ma machiez deloc, pentru mine conteaza numai sa fie tenul curat si hidratat (folosesc gel de curatare a tenului, nu apa micelara sau demachiant, oricum nici n-am ce demachia)
Asa ca m-ar interesa gelul pentru ochi “Hydra & Sublim”, vad ca nici nu e scump si-mi place ca nu e antirid (sincer, mie mi se pare ca produsele antirid lenevesc pielea cumva si ridurile apar mai repede).
Dar nu prea stiu ce ingrediente are.
Ce chestie interesantă, nu m-am gândit niciodată la asta, că produsele anti-rid ar lenevi pielea. Chiar am o cremă contur antirid pt ochi, colţurile buzelor şi gât, dar n-am desfăcut-o încă.
E cam antipatic comentariul meu acum cand l-am recitit, e asa sfatos si superior :)) (sa ma ierti, te rog, n-am intentionat)
Stii, Laura, e doar o impresie a mea (cea despre cremele antirid) ….. asa mi s-a parut mie si-am simtit – pe pielea mea, la propriu 🙂 – ca o crema hidratanta e destul in acest moment (pentru mine). Am incercat crema antirid pentru ochi (influentata fiind de diverse pareri de pe internet, ca la varsta mea ar trebui neaparat sa folosesc antirid), dar mi s-a parut ca pielea “se leneveste” cumva. Asa ca am ramas la curatare si crema hidratanta si mie mi se pare ca e bine asa.
Dar acum, fiecare femeie hotaraste pentru ea, in functie de diversi alti factori pe care nu i-am luat in considerare pentru ca nu i-am stiut.
De asemenea, sa bem si apa suficienta, sa se hidrateze pielea si din interior.
Nu e antipatic deloc, chiar nu mi s-a părut! Şi, crede-mă, ştiu ce înseamnă comentarii antipatice :))) Chestia cu apa e dureroasă pentru mine. Nu reuşesc să consum suficiente lichide, pur şi simplu uit să beau apă 🙁 Am auzit că e o aplicaţie care îţi aminteşte să bei apă, presimt că trebuie instalată.
Pentru zona din jurul ochilor eu folosesc de un an si jumatate (in fiecare seara) ulei de migdale si ulei de sambure de struguri. Inainte de machiaj am mai folosit gelul contur ochi de la Andalou iar acum am o crema cu acid hialuronic de la Farmec.Ma tenteaza cateva dintre produsele prezentate de tine, am sa le caut si eu in magazin.
Nico, uleiuri esenţiale? Am citit şi parcă ne-a spus şi dr Ruxandra Constantina la întâlnirea Mama Time Out organizată de Florina Badea, că nu e bine să pui uleiurile esenţiale direct pe piele, ci să amesteci câte o picătură în crema ta uzuală.
Sincera sa fiu eu nu acord o atentie deosebita zonei ochilor… Adica folosesc demachiant, iar apoi folosesc o crema pe toata fata… Nu se vad asa rau ridurile (inca), dar vreau si eu discurile pe care le prezinti in postare! Ceva asemanantor cu ghilimele, logic, lingura in frigider:))) mai foloseam dimineata cand eram super obosita, insa nu am mai avut timp de asa ceva.
Frumos articol, iar pozele facute de Cristina sunt jos palaria, ca de fiecare data! 😀
Ce misto! Eu neglijez fața cu totul. Asa nu mai am grija de mine…
Nu prea se vede 😀 Dar ai un avantaj in plus fata de mine, esti foarte tanara!
Laura, iti recomand sa pozezi si lista de ingrediente atunci cand prezinți un produs cosmetic. E foarte important, de cele mai.multe ori producătorul face afirmații exagerate despre ce conține sau poate face produsul sau. De exemplu, e foarte la modă acum sa scrii mare ca produsul nu are parabeni sau conservanti. Da, nu are, dar vezi ca are intre primele ingrediente alcohol denat. , ceea ce înseamnă alcool pur, spirt. E mult mai.nociv pt piele sa pui o grămadă de spirt în produs decat un consevant aflat la coada listei, ceea ce înseamnă că e intr o cantitate infimă. Sau se lauda ca produsul are vit A si E si cand citesti lista de ingrediente vezi ca vitaminele astea sunt fix la coada listei, ceea ce o cantitate infinit de mică si nu au cum sa aduca niciun beneficiu pielii.
Zona ochilor am cam neglijat-o în ultima vreme și am început să simt nevoia de hidratare. I am getting old! 🙂 Mulțumim pentru recomandări!
mi-ai dat un incentive bun sa am mai multa grija de ochii mei. eu sunt in categoria care nu a avut niciodata mari probleme de ten asa ca nici cu ingrijirea nu m-am prea agitat (cate nopti am dormit cu machiajul pe fata…). acum insa incep si eu sa resimt varsta si noptile de bebeluseala, dar tot timpul imi gasesc scuza ca nu am timp sa ma documentez ce produse mi-ar trebui 🙂 acum stiu ce sa cer in magazin:)