Legenda furnicii: eu îmi fac partea! Voi vă faceţi partea?

Pun pariu că deseori vă gândiţi că nu puteţi face nimic voi, ca familie, pentru a ajuta sau salva mediul înconjurător. Cu siguranţă aveţi impresia că doar marile industrii sunt vinovate de poluare şi distrugere, dar realitatea este că şi noi, în calitate de consumatori şi îngăduitori cu ei, contribuim indirect la distrugerea mediului.

Începând cu anul acesta m-am informat mai mult pe aceste teme şi am decis să facem mai multe pentru mediu şi societate. Să curăţăm, să reciclăm, să ajutăm. Cunoaşteţi legenda furnicii? Se spune că într-o pădure a izbucnit un incendiu. Toate animalele au fugit înspăimântate cu excepţia furnicii. În timp ce furnica alerga spre incendiu cu apă în gură, leul gonea în sens opus.

Regele animalelor s-a oprit şi i-a spus furnicii că e ţicnită şi că ar trebui să fugă şi ea, pentru că nu va reuşi să stingă incendiul şi va muri. Însă furnica a zis: eu îmi fac partea!

Cred că toţi ar trebui să ne facem partea, aia pe care putem s-o facem. Să consumăm mai puţin, să mergem mai puţin cu maşina, să consumăm mai puţin plastic, să aruncăm mai puţină mâncare, să cumpărăm mai puţine haine, să folosim metode ecologice de încălzire, să construim responsabil, să cumpărăm produse locale, să facem agricultură sustenabilă, să strângem după noi şi aşa mai departe. Nu le putem face toţi pe toate, dar putem să ne facem partea!

Ce am încercat şi am reuşit noi să facem anul acesta:

Să colectăm separat sticlele de plastic, sticla şi hârtia şi să le ducem la centre de reciclare, fie la noi în cartier, fie la containerele Sigurec. Din cei câţiva lei câştigaţi de Eliza pentru reciclare, şi-a luat mereu câte ceva dulce, o chestie micuţă dar care a făcut-o să se simtă răsplătită suplimentar.

E o bătaie de cap să colectezi separat, evident, mereu mă împiedic de cutiile cu hârtie şi de sacii cu PET-uri, mai ales că nu mai am containere pentru colectare separată şi trebuie să le duc mai departe, dar fac aceste eforturi pentru că sunt conştientă că doar aşa putem ajunge la un procent de reciclare care să facă diferenţa.

În paralel, încerc să consum cât mai puţine sticle de plastic (am scos la înaintare sticlele de la Tupperware şi sticlele de apă din kiturile de la maratoane ale Mihaelei), să iau cât mai puţine pungi de plastic de la supermarketuri şi să port mereu cu mine o sacoşă de pânză.

Când ieşim în natură (la munte, de exemplu), încerc să avem la noi un sac de menaj sau doi, ca să adunăm gunoaiele găsite pe drum. Da, nu noi le-am lăsat, dar asta nu înseamnă că nu putem strânge după alţii care dau dovadă de mai puţin respect faţă de natură.

Când am fost la Pastel Chalet (zona Vama Buzăului), am strâns un sac mare plin de doze de bere, pe care le-am predat la un stand special de colectat doze din cadrului unui Festival de bere. Pe lângă doze, am mai strâns câteva mormane de PET-uri şi metale (conserve şi alte lucruri). Dozele se preiau şi la containerele Sigurec.

Colectez uleiul uzat într-un bidon de 5 litri, în loc să-l mai arunc în sistemul de canalizare. Uleiul poluează foarte mult apele şi, în plus, poate fi refolosit în alte moduri. Citiţi mai multe despre asta pe uleiosul.com, e o organizaţie care preia uleiul uzat. Alternativ, îl mai puteţi preda în benzinăriile Mol sau în punctele Sigurec. Eu ţin un bidon de apă de 5 litri sub chiuvetă şi îl scurg acolo (strecurat).

Cumpăr mai puţine haine, iar ce am încerc să le donez acolo unde ştiu că e nevoie de ele. În general, am copii şi adulţi cărora le dau, dar dacă nu aveţi nişte destinatari anume, puteţi dona hainele la containerele speciale pentru donat. În Bucureşti este unul vizavi de Ambasada Cehă (zona Batiştei).

Împreună cu Eliza, am încercat să curăţăm cuvintele urâte de pe o instalaţie de joacă din parc. Eliza era supărată că cineva scrisese urât despre ea şi i-am propus ca, în loc să ne certăm cu cei care scriseseră acele lucruri, să încercăm mai degrabă să ştergem. Am adus din casă o sticlă de Cif, bureţi, o găletuşă cu apă şi am şters instalaţia.

Am încercat să cooptăm şi alţi copii, dar reacţia lor a fost de respingere, pe principiul, “eu n-am făcut, nu-i treaba mea”. Cred că atât timp cât perpetuăm ideea asta cu “n-am făcut eu, nu e treaba mea”, nu vom reuşi niciodată să face ţara asta bine. Nu mai zic că cei mai şocaţi erau părinţii, care păreau că n-ar pune niciodată mâna să strângă, să cureţe sau să repare ceva în beneficiul tuturor copiilor, nu doar al lor.

Profit de ocazia asta să mulţumesc celor de la Cif care, după ce au aflat de acţiunea noastră, ne-au trimis câteva sticle de Cif şi Elizei un ghiozdan cadou pentru implicarea ei civică.

Cam asta e ceea ce facem noi în încercarea de a ajuta mediul înconjurător. Voi vă faceţi partea?