Voi vă cumpăraţi singuri lucruri frumoase?

Ştiu că pare o întrebare idioată la prima vedere, dar ascultaţi-mă puţin. Acum vreo două săptămâni am fost la un eveniment şi, la plecare, am primit cadou un set de 3 fulgi din porţelan de pus în brad de la Kuiba. Când am ajuns acasă şi am deschis cutia, am admirat lucrătura şi eleganţa lor şi am zis: ştiu exact cui o să-i dăruiesc!

Nu m-am gândit nicio clipă că aş putea să-i păstrez, în mintea mea deja mă gândeam ce bucurie vor aduce acei fulgi din porţelan persoanei care îi va primi. Şi apoi Eliza a zis ceva de genul: dar de ce trebuie să-i dăruim, de ce nu-i putem păstra noi?

Şi m-am gândit: dar chiar aşa, de ce să nu mă bucur eu de ei? Şi mi-am dat seama că, într-adevăr, majoritatea lucrurilor pe care le primesc cadou de la diverse branduri, le dau cadou mai departe unor persoane care se bucură de ele, nu păstrez decât maxim 1% din ce primesc (asta dacă nu e ceva consumabil, gen alimente sau detergenţi/produse cosmetice, dar şi pe acestea le împart la mai multe persoane). Bucuria celorlalţi e şi bucuria mea, dar de ce n-ar fi bucuria mea doar a mea?

Apoi mi-am mai dat seama de un lucru: de multe ori când vă recomand pe blog anumite obiecte sau servicii, vă spun: o să fie un cadou minunat. Pentru că, la fel ca mine, oamenii sunt dispuşi să dea mai mulţi bani pe cadouri pentru alţii decât pe cadouri pentru ei înşişi. De exemplu, am vreo două cărţi pe care mi le-aş dori pentru Crăciun, dar aştept să le prind la nişte reduceri, pe când cărţile pe care le voi dărui apropiaţilor n-am nicio problemă să le cumpăr direct din librărie.

Mi-a plăcut foarte mult o decoraţiune îngeraş din lemn pe care am văzut-o la Jysk, dar nu am luat îngeraşul, ci doi brăduţi mici care vor fi un cadou surpriză pentru nişte persoane dragi. Îmi place o bluză de la H&M, dar nu mi-o iau deocamdată, însă Elizei i-am luat o bluză de Crăciun de la Zara.

Când fac cadouri, cheltui mai mult pe nişte lucruri deosebite, lucruri pe care oamenii respectivi poate nu şi le-ar cumpăra în mod normal, dar nu fac asta pentru mine, şi nu pentru că vreau să epatez, ci pentru că ţin aşa de mult la acei oameni, că vreau să se bucure mult de tot de cadou şi de dragostea pe care o pun în el.

Voi v-aţi gândit vreodată dacă faceţi asta? Nu neapărat că nu vă cumpăraţi lucruri drăguţe, pentru că sunt sigură că o faceţi, şi eu o fac, dar aţi da vreodată o sută şi ceva de lei pe un glob din porţelan Rosenthal pentru voi? Pe când ca să-l daţi cadou cuiva deosebit, sunt sigură că aţi face-o.

Şi dacă tot am menţionat evenimentul la care am fost, e vorba despre o cină festivă organizată la Atelierul de gătit al lui Adi Hădean, o cină unde m-am delectat cu atâtea feluri de bucate minunate, că simţeam că am călcat direct într-o poveste. Nu mai zic de felul în care a fost prezentată masa, de decorul minunat, cu piese recondiţionate şi de vesela albă, impecabilă, de la Kuiba – de fapt, motivul pentru care ne adunaserăm acolo.

Am încercat să gust câte o firmitură din toate, că dacă aş fi mâncat pe săturate, îmi mai trebuiau zece burţi: momiţe de viţel la tigaie, coadă de vită în sos, raţă la cuptor, legume de iarnă la cuptor, picioare de porc, curry de linte, piure de conopidă, conopidă la cuptor, creveţi la tigaie, somon afumat (pregătit în România), pastramă de vită (ceva delicios, din asta am mai luat o porţie, nu cred că voi mai mânca vreodată aşa ceva) cu sos de muştar, pâine de casă, conopidă cubuleţe la tigaie, nişte vinete felii, guşă de porc (ţi se topea în gură!), sardine marinate şi ouă poşate cu trufe la care voi visa toată viaţa mea, că nu cred că mai pun gura pe trufe prea curând.