Citisem la un moment dat pe net un articol care avea exact titlul ăsta: copiii până în doi ani nu au nevoie de jucării. Asta se întâmpla când Eliza crescuse deja, avea probabil vreo şase-şapte ani. Şi m-am enervat eu atunci şi am zis “păi, cum aşa, să nu aibă ei, săracii, nişte cuburi de construit şi nişte jucării care zornăie şi nişte pluşuri şi nişte puzzle-uri etc etc?” Nici nu concepeam aşa ceva! Plus că sunt aşa de drăguţe jucăriile de bebeluşi, cum să te abţii să nu cumperi nimic?
Şi pe urmă a venit Vlad. Evident, de data asta am fost mai responsabilă. Am cumpărat mai puţine jucării, majoritatea educative, eventual din lemn, multe cărticele cu pagini cartonate, şi cât mai puţine chestii care cântă oribil sau scot zgomote dubioase. De fapt, prea multe nici nu am cumpărat, dar de unde, de neunde, sertarele au început să se umple cu tot felul de chestii. Şi pe urmă am remarcat că singurul scop al chestiilor respective e să calc eu pe ele, pentru că Vlad nu se joacă cu ele.
Dacă ar fi să adun toate minutele dintr-o zi în care Vlad acordă atenţie vreunei jucării, nu ştiu dacă aş însuma 15 minute. Şi asta în condiţiile în care eu încerc să-l angajez în diverse activităţi: construiesc un turn din cuburi pe care el îl dărâmă, îl îndrum să stivuiască diverse inele de dimensiuni diferite, îi citesc din cărticele şi îl pun să tragă de clapetă, trimit o minge încoace şi încolo etc După maxim un minut se plictiseşte de orice joc şi pleacă.
Când adoarme, eu mai obişnuiesc să strâng toate jucăriile, să le aranjez frumos pe rafturi sau în sertare. Când se trezeşte, fără să glumesc sau să hiperbolizez în vreun fel, se duce, le trage pe absolut toate pe jos, le împrăştie bine, azvârlindu-le peste cap pe multe dintre ele, apoi pleacă. Vă daţi seama cât de frustrant poate să fie acest lucru pentru mine. Măcar dacă s-ar juca cu ele! N-aş mai fi aşa supărată că sufrageria mea arată ca sala de joacă a unei grădiniţe!
Evident, am mai strâns din ele, le-am mai urcat pe sus, astfel că momentan dulapurile mele din sufragerie arată ca rafturile de sus ale unui magazin, cu tot felul de chestii puse unele peste altele. Dar jucăriile tot rămân, tot se adună cumva, în mod misterios.
Cam cu ce se ocupă Vlad în restul timpului când nici nu se uită înspre jucării
- vandalizează camera Elizei. Scoate chestii din sertare, îi cară cărţile încoace şi încolo, îi împrăştie absolut tot ce are în bucătăria de jucărie. Jocul lui preferat e să se ducă la sertarul în care Eliza ţine tuburile de plastilină, să le ia pe rând şi să le aducă în sufragerie la mine să le scot capacele. Altceva nu face cu ele. Pur şi simplu, eu scot capacele, el le ia şi le aruncă separat. Cutia într-o parte, capacul într-o parte. Eu le strâng în urma lui şi jocul o ia de la capăt.
- răscoleşte în bucătărie în sertarul de jos unde sunt tot felul de ustensile de bucătărie, le scoate şi le împrăştie prin casă. Uneori ia o oală emailată (care s-a şi stricat, de altfel, pentru că a tot trântit-o pe gresie) şi un pasator de cartofi şi zdrăngăne cu ele prin casă. Distracţia lui e garantată şi la fel şi durerile mele de cap.
- se urcă pe scaunul din bucătărie şi rearanjează obiectele de pe pervaz (care s-au împuţinat între timp), deschide radioul, schimbă canalele şi dă volumul tare, scoate şi pune la loc capacele recipientelor şi borcanelor de pe masă. Varsă diverse chestii, orice prinde pe acolo, oregano, sare, cereale etc.
- aruncă chestii la gunoi. Uneori îşi aduce aminte că sunt acolo şi le scoate, alteori, nu. Alteori ia diverse chestii din gunoi (cutii de lapte, de exemplu) şi le plimbă prin casă.
- dacă prinde uşa deschisă la baie, umblă la găleată şi la mop. Odată am şi vărsat o găleată cu apă prin toată baia, încercând să-l împiedic să-şi bage mâinile până la coate în ea. Scoate apă din veceu cu peria şi o toarnă pe jos sau aruncă chestii în veceu din coşul de gunoi de la baie. Scoate toţi detergenţii, cremele şi pachetele cu tampoane. Pe acestea le şi duce prin casă şi le împrăştie, de obicei pe hol sau în sufragerie.
- aruncă suluri de hârtie în veceu sau în cadă, scutece folosite în coşul de rufe, smulge vârful suportului de hârtie igienică şi îl ronţăie.
- dacă pune mâna pe ea, ia periuţa de dinţi a Elizei şi se spală pe dinţi cu ea sau freacă cu ea pe jos.
- Deschide toate sertarele şi dulapurile din casă. Cotrobăie peste tot, scoate, împrăştie, uneori se chinuie să le pună la loc în sertarele nepotrivite. Câteodată am impresia că va veni cineva la mine în vizită şi o să am chiloţi prin sertarele din sufragerie.
- se duce la singura mea floare la ghiveci din casă (o aloe), îi piguleşte vârfurile, îi răscoleşte pământul şi apoi se chinuie să le pună la loc. Dacă o iau de acolo, trage şervetul de sub ea pentru că ştie că acolo e o cutie mare cu tot felul de chestii. Ori scoate capacul să umble în ea, ori se caţără pe ea să se uite afară.
- se joacă cu uscătoarele de rufe, zdrăngânindu-le. Dacă am rufe întinse, trage rufele pe jos. N-aş şti să vă spun de câte ori s-a trezit cu uscătorul în cap, pentru că n-am numărat. Dar de multe ori.
- dacă prinde un pachet de şerveţele umede, scoate, tacticos, fiecare şerveţel şi le împrăştie în jurul lui. Uneori, se şterge cu ele sau şterge pe jos.
- fură mouse-ul de la calculator şi se joacă cu el sau vrea să-l urc pe scaunul de birou să-l învârt.
- dacă prinde un capsator să-i scoată toate capsele, sau o şurubelniţă, o ruletă sau un pix cu care să mâzgălească nişte foi, e cel mai fericit.
- ia un sucitor mare din lemn şi bate cu el în podea, în calorifere sau îţi mai arde câte una peste picioare dacă eşti la îndemână. Totul e foarte distractiv, bineînţeles! Sunt sigură că şi vecinului de jos, care ne urăşte, i se pare la fel de amuzant!
- atunci când e linişte mai multe de 3 minute, ştiu că voi plăti foarte scump acea linişte. Odată trebuia să pun mâncarea la foc repede, pentru că se apropia ora de venit acasă a Elizei, aşa că am zis că orice s-ar întâmpla în sufragerie, pot să rezolv eu ulterior. S-a rezolvat cu o cârpă şi nişte chestii puse la uscat, pentru că Vlad găsise un pahar cu apă uitat pe birou (de obicei nu lăsăm căni cu apă la îndemâna lui) şi vărsase apa peste laptop, pe jos şi pe el. A trebuit să-l schimb complet şi să şterg pe jos, dar am privit partea bună a lucrurilor: nu se spărsese paharul.
- cară de la uşă toate obiectele puse la reciclat: sticle, cutii de carton, cofraje de ouă şi le împrăştie prin toată casa.
- dacă prinde cutia mare cu cremă de gălbenele, îi scoate capacul şi îşi îndeasă degetele în ea. Nu cred că trebuie să mai menţionez cât de greu se şterge crema aia de pe orice!
Lista cred că poate continua la nesfârşit, cu siguranţă sunt o grămadă de chestii pe care le-am uitat. Evident, în naivitatea mea, am investit şi eu în tot felul de zăvoare “anti-copii” şi protecţii pentru sertare, care acum zac smulse şi dezlipite prin diverse locuri. În sufragerie am dulapuri lipite cu bandă scotch, pe care trebuie să o înlocuiesc periodic, pentru că dacă are chef, se apucă şi o dezlipeşte, apoi scoate tot ce găseşte în dulapurile respective (de obicei materiale de-ale mele pentru lucru manual, albume foto sau jocuri de ale Elizei cu piese mici).
Copiii voştri ce trăznăi fac prin casă în loc să se joace cu jucăriile ecologice din lemn pe care le-au primit? 😀
Exact, exact, exact. Cu Eliza m-am dat și eu pe brazdă și nu m-am mai aruncat în cumpărarea jucăriilor și nici în păstrarea cu încăpățânare a tuturor celor primit. Oricum, are multe moștenire de la David, dar nu le mai scot înaintea vârstei menționate pe cutie. nu degeaba e pusă vârsta aia acolo.
Și da, am observat că abia după 18 luni, a început să se joace în mod un pic mai organizat, să potrivească formele în broscuța cu forme, să mai pună cuburile unul peste celălalt, să pescuiască peștișorii cu magnet, să îngrijească păpușile.
În rest, explorare la greu, în același fel pe care-l descrii tu.
Și îi pică drag, din când în când, câte un obiect care nici nu te gândești că poate deveni obiect de interes pentru un copil. Timp de câteva săptămâni a avut non stop în mână o periuță și o pastă de dinți. Le lua cu ea peste tot. Ieri am cumpărat trei cutii de ceai și le-a cărat cu ea peste tot, abia ținându-le în brațe. Le-a drăgălit, le-a pupat, a adormit cu ele în brațe.
Și alte chestii din astea.
Vlad are o pasiune pentru tuburile de spray, nu contează ce spray e în interior, că e deodorant sau apă termală, spray metalic să fie! :))
Da, tuburi și sticluțe de orice fel. Plus conserve cu care face construcții în locul cuburilor de lemn. Am ajuns să mă uit pe rafturile magazinelor după conserve de forme și mărimi diferite doar ca să-i dau ocazia să se joace cu ele :))
Hai să mai povestesc una comică. Era în perioada când începuse să se joace cu lingurițe, cănițe și altele asemănătoare. Transfera apă din una în alta, uneori mai și bea.
În ziua aceea stătea mama cu ea iar Eliza se juca în stilul ăsta. La un moment dat a început să dispară din cameră și să se întoarcă cu câte puțină apă în linguriță. A servit-o, tacticos, și pe mama, care, dereticând prin casă a băut rapid. Abia când a realizat că apa are gust de dezinfectant s-a dus să vadă de unde o aduce Eliza. Dap, copila lua cu lingurița apă din WC. Noroc că tocmai fusese curățat.
Acum știe că nu e ok. A fost de ajuns să îi spun o singură dată și se ferește. Când vrea apă, îmi pune cana în mână și mă duce la chiuvetă să-i pun.
🙂 Ce drag imi e. Acusi ma asteapta si pe mine “vandalizarea” casei.
Succes! Şi muuuuuultă răbdare!
O doamne parca ar fi vorba de copilul meu . Exact aceleași preocupari
Fetiţă sau băieţel? 🙂
Am uitat să spun că sunt foarte încântată că ai făcut publică o “asemenea” imagine. Multă lume se ferește de realitatea dintr-o casă cu copii.
Așa e mereu și la noi. Fix ca în poza ta. Cu mici pauze când mă apucă strânsul.
Pe de altă parte. consider că e o situație bună de a pune în practică tehnici de supraviețuire: mereu facem slalom printre obiectele împrăștiate, găsim varianta cea mai potrivită să pășim peste ele fără să le strivim, trebuie să fim atenți să nu ne lovim în ușile deschise ale dulapurilor. Chestii din astea care ne pun spiritul de observație la încercare :))
Lumea se fereşte ca să nu-i sperie pe cei fără copii 😀
Doamne, am ras pentru o saptamana! Dar asa printre dinti cu gandul la ce ma asteapta, fetita cea mare face 7 ani, iar bebele 11 luni. Deocamdara se taraste si se ridica , trage doar ce apuca si prinde , cand va merge sigur va fi mai curios sa umble peste tot.😂😂
Eu nu-mi mai aduc aminte perioada aia în care doar se târa :)))) Dar privind în urmă, pare una foarte paşnică!
Moamaaa!!!
Vlad, functionezi cu Duracell? :))))
Am avut copii cuminti din cate vad. Eu credeam ca Maria e nazdravana, dar tu o depaseeeeesti.
Fii atent, o sa aplic la bebe ceea ce a scris mami aici :).
P.s: jocul preferat al lui Ioan a fost (si inca este- 10 ani in curand :))) ) cel cu oale, capace si linguri . I-am
Luat covoras muzical cu bete, tobe, microfon, casti; i-am
Luat tarabana :))). Mereu se intoarce la oale si ulcele, facand pe marele tobosar :).
Eu am zis că evit tobele şi jucăriile muzicale cât mai mult posibil. Mi se pare îngrozitoare! dacă vrei să strici prietenia cu un părinte, dăruieşte copilului o jucărie cântătoare sau o trompetă :))) succes garantat!
O, Doamne! Cat au fost copiii mici noi am trăit ca sinistrații. Totul urcat pe sus, cât mai sus. Cat timp nu știa sa deschidă clanta de la ușa a fost bine, dar apoi… Și-acum la noi în casă e un etern balamuc, dar nu mi mai pasă. Aproape 10 ani de nebunie m-au lecuit. Acum fac amândoi tot felul de experimente de mi-e și frică de ideile lor :))) Si pe noi ne urăsc vecinii. Ne-au spus ca eram oameni buni când ne-am mutat, dar nu înțeleg ce am pățit. :)) 🙂
Vai, ce am râs când am citit. “Ca sinistraţii” :)))) Aşa aş trăi şi eu dacă aş mai avea unde să le pun, dar efectiv nu mai e loc. O să ajungă să le agăţ de tavan :)))
Exact, exact! Si cum ma zbăteam să îi arăt vreo jucărie cu zâmbet larg și ia uite mama, ce tare e rotița asta. Ajungeam să mă joc eu cu ea. Să il fi văzut pe bunicul ce fascinat era de cărțile și jucăriile nepoatei. Loli avea treabă la sertarele ei – scos haine, înșirat șosete peste tot.
Cam aşa şi eu. Mai mult eu mă joc :)))
Cu crema de galbenele am patit-o si noi, cand era juniorul mic. Problema a fost ca bunica l-a bagat la dus si l-a spalat (presupun ca n-a fost usor), iar eu am aflat asta seara, cand intrand la dus nu intelegeam de ce este cadita alunecoasa 😉 A fost foarte distractiv sa curat cada de dus :)) A prins de vreo doua ori crema de protectie solara pe care si-a intins-o tacticos pe picioare si parchet. Se mai juca si cu ligheanele de plastic in care se si urca si astepta sa il plimb pe gresia din bucatarie, cu paie de baut pe care le baga intr-o sticla de plastic, cu orez (ii facusem o cutie senzoriala si era foarte incantat de ea) pe care il maturam apoi de pe jos. La inceput nu i-am cumparat jucarii, dar primea oricum destule. Am realizat pe parcurs ca nu este pasionat de puzzle, si ca de fapt le cumparam pentru mine. A avut o etapa cu masinute, apoi a intrat direct in era lego unde se afla si acum. L-au pasionat si oalele in care batea cu linguri sau peste care trantea capace, dar din fericire noi stam la casa si nu avem vecini prea aproape; la bloc am fi fost evacuati demult.
Ah, dintre jucariile de lemn s-a jucat mult cu un carucior in care erau niste cuburi si pe care l-a plimbat prin casa multa vreme si mai tarziu cu o galetusa de cuburi colorate.
Şi al meu are un cărucior din lemn de împins şi, într-adevăr, e una dintre chestiile cu care se joacă. Nu doar că îl împinge prin casă, dar se şi urcă în el şi împinge cu picioarele ca să se deplaseze cu tot cu el 😀
Jocurile care i-au placut cel mai mult in intervalul 0-4 ani au fost vreo 2 puzzle-ri, cateva carti si 2 jocuri care functionau prin atingere (unul cu piciorul, celalalt cu mana). A, era sa uit: dintotdeauna l-au atras instrumentele muzicale (a avut din toate… pana la urma a ales tobele, ramane una din pasiunile lui). A mai avut paturica de activitati (destuld e utila in perioada de bebelus) si un leapad (il atragea destul de mult pe la 3 ani)
Insa da, in perioada respectiva, prefera obiectele reale post de jucarii (iar dintre ele, il atrageau in special cele cu mecanism). Problema e ca unele dintre ele pot fi periculoase (am avut cateva episoade nedorite… aproape ca si-a spart capul incercand sa manevreze aspiratorul, a demontat cateva taste de la laptopul de serviciu al sotului meu). Asa incat, am ales sa le inlocuim cu variante gandite special pt cei mici, unele dintre ele chiar functionau (asa, ca pt copii). A avut ustensile de bucatarie, aspirator, aparat de fotografiat. Si astea sunt incadrate tot la jucarii… avantajul e ca sunt mai sigure pt ei. Dupa varsta de 4 ani, am inceput sa-l lasam sa foloseasca obiectele casnice reale (inclusiv aragaz/ foc), la inceput cu ajutorul nostru apoi, din ce in ce mai independent (doar in prezenta noastra, pana fost siguri ca se descurca fara probleme). In ceea ce priveste obiectele personale, gen albume foto am reusit sa aplicam principiul “ne uitam impreuna, il punem apoi la loc de unde l-am luat” (a functionat mai ales dupa 2 ani).
Şi cu vecinii cum v-aţi înţeles în perioada tobelor? 😀
Cele de jucarie nu sunt asa zgomotoase, am avut ceva in genul celei de mai jos:
http://www.tookie.ro/toba-muzicala-copii-p624.htm
Acum ne pregatim sa-i luam reale, profesorii lui ne-au asigurat ca cele electronice nu ridica probleme. Sper sa fie adevarat 🙂
vaaaiii, cata rabdare ai avut sa scrii toate aici :).
fix la fel e si la noi in casa de nici nu mai stiu pe unde sa le mai pun. am cumparat rafturi foto de la ikea sa isi puna dante pe ele diversele chestii mai pretioase la care tine, constructii lego sau modelaje dar in curand horia va ajunge si acolo la cum cară singur scaunele prin casă.
cu plastilina a fost o intreaga nebunie, lipea bucatele mici peste tot, pe mobila si pereti si oriunde.
acum e in perioada cariocilor… pe parchet pe pereți pe mobilă pe orice. bine, si pe foi.
Laura, oare de unde mai avem răbdare și putere să mai zâmbim la cât de năzdrăvani sunt copiii ăștia? Eu cel puțin sunt și mai mult singură, soțul a tot fost plecat și acum iar pleacă 6 luni înbucurești. mi a venit să plâng când am auzit dar îmi înghit lacrimile și merg mai departe.
eu am organizat jucăriile în cutii, pe diverse categorii si nu ii las acces la ele. doar la cateva. dar e de ajuns sa fie trei jocuri la indemana ca e gata dezordinea.
Mi-am amintit ca asa era si baietelul meu cel mare pe la un an si ceva. Aveam un sertar in care tineam uscatorul, placa, ondulatorul si muuulte cabluri, incarcatoare, etc. In fiecare zi le scotea si trebuia sa le punem la loc. Pana intr-o zi cand am mutat tot ce era in sertarul ala in alta parte si acolo am pus jucariile lui. A fost asa uimit cand l-a deschis si nu le-a mai gadit acolo! Cred ca a fost ultima data cand a mai deschis sertarul ala 🙂