Cum să-ţi recoltezi propriile seminţe de roşii şi alte informaţii despre tomate

Deși afară e iarnă de-a binelea, cele mai citite articole de pe blogul meu la acest moment sunt cele despre obţinerea răsadurilor (care se fac undeva la finalul lunii ianuarie), aşa că m-am gândit că poate ar fi o idee bună să vă povestesc acum despre cartea Tomatele – de la pasiune la practică, apărută anul trecut la editura Casa. În felul acesta, aveţi timp s-o comandaţi, s-o citiţi şi să decideţi ce seminţe de roşii să cumpăraţi pentru răsadurile de anul acesta.

coperta_tomatele

Cartea este o adevărată enciclopedie a tomatelor, de la seminţe la recoltă, cu detalii despre soiuri, metode de cultivare, dăunători, metode de conservare şi reţete. Paginile sunt însoţite de fotografii color spectaculoase care o să vă facă poftă de roşii, dar şi de grădinărit.

Am spicuit din carte câteva sfaturi şi, pentru că am tot avut căutări pe blog cu privire la cum să-ţi recoltezi propriile seminţe (lucru care nu e chiar aşa de uşor la prima vedere), am extras din volum şi informaţia respectivă.

Cu ocazia asta am aflat şi eu de ce nu s-au transformat în plăntuţe niciuna dintre seminţele salvate de mine din nişte roşii heirloom comandate acum vreo trei ani de la un producător 😀

Cum să-ţi recoltezi propriile seminţe de roşii

Tomatele curăţate şi înjumătăţite se clătesc într-un vas mare cu apă călduţă, astfel seminţele nu vor fi împroşcate peste tot.

Seminţele clătite într-o strecurătoare se lasă una-două zile într-un pahar plin cu apă la fermentat. Astfel sunt eliminate multe boli.

Când apa devine gri-lăptoasă şi capătă un miros acid, seminţele se strecoară şi se lasă la uscat pe o farfurie de carton. Se usucă în aproximativ două săptămâni. Folosiţi farfurii albe, din carton (ca acelea pentru petreceri) cu un strat cerat. Astfel seminţele vor fi împiedicate să germineze, lucru care s-ar putea întâmpla dacă le uscaţi pe prosoape de hârtie sau ziare, de exemplu, pentru că se păstrează umezeala.

Seminţele lăsate la fermentat în paharele cu apă degajă un miros acid, care ne face să ne întrebăm dacă totul merge bine. Nu vă alarmaţi, mirosul indică faptul că totul este în ordine. Nici chiar o peliculă de fungi care se poate forma pe suprafaţa apei nu afectează cu nimic seminţele.

Paradicsom148.indd

Vecinii buni ai roşiilor

Plantele se pot influenţa reciproc în creştere prin anumite substanţe exsudate de rădăcini, care au efect de stimulare sau de inhibare, iar datorită faptului că agenţii patogeni şi dăunătorii evită anumite plante, de acest lucru profită şi vecinii. De exemplu, soiurile de varză ţin la distanţă viermii sârmă. Usturoiul şi busuiocul sunt stimulative pentru o creştere sănătoasă. Spanacul de Noua Zeelandă plantat sub tomate serveşte ca strat de mulcire. Fasolea pitică e o parteneră bună pentru cultura mixtă. Ceapa şi ceapa de tuns (chives) sunt stimulative împotriva manei.

În schimb, roşiile nu se înţeleg foarte bine cu cartofii, ardeii, mazărea, sfecla roşie. Dezvoltarea plantelor are de suferit, iar recolta este mai scăzută.

Sfaturi legate de udare

Cauza principală a apariţiei manei şi a altor boli criptogamice o reprezintă deseori frunzele umede. Pentru a evita udarea frunzelor, este util un sistem de irigare prin picurare, în seră, iar în aer liber, un şanţ de irigare, care trece direct pe lângă fiecare rând de tomate.

Pentru udare, este recomandată, cu precădere, apa de ploaie colectată în butoi (dacă este posibil). Dacă nu aveţi apă de ploaie, colectaţi apă de puţ în butoi, pentru a se încălzi, şi udaţi cu stropitoarea.

Un strat de mulci din paie protejează solul împotriva uscării şi economiseşte câte o udare.

Alte detalii legate de obţinerea răsadurilor, de plantare, copilire, folosirea îngrăşămintelor, îngrijirea plantelor, polenizare etc găsiţi în carte. Este un manual excelent al tomatelor pentru orice grădinar, începător sau avansat!

Paradicsom148.indd

În categoria Grădinărit de la mine de pe blog veţi găsi şi alte recomandări de cărţi de grădinărit sau articole pe acest subiect, care v-ar putea interesa.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.