Recomandări de cartonaşe educative pentru bebeluşi şi copii mici

Cartonaşele educative sau flashcards, aşa cum sunt denumite în limba engleză, sunt nişte cartonaşe cu imagini, litere, cifre sau cuvinte, pe care părinţii sau educatorii le folosesc pentru a stimula procesul de învăţare al bebeluşilor şi copiilor mici. Când era Eliza mică, nu prea existau cartonaşe educative la noi, aşa că îi cumpărasem unele la mâna a doua de pe un site de jucării second-hand şi le foloseam la foarte multe activităţi.

Se spune că inventatorul acestui tip de învăţare ar fi profesorul Glenn Doman, care recomandă expunerea bebeluşului la flash cards încă de la 4 luni. Mie mi se pare cam exagerat acest mod de gândire, dar cred că depinde de fiecare părinte şi copil în parte. Vlad nici acum nu are răbdare prea multă să stăm să ne uităm pe cărţi şi cartonaşe, darămite la 4-6 luni când descoperise întorsul de pe o parte pe alta, apoi mersul de-a buşilea – din clipa aceea n-a mai stat locului nicio secundă!

Există pe internet o mulţime de sfaturi şi filmuleţe cu privire la cum se folosesc aceste cartonaşe, dar în general sunt folosite pentru a stimula memoria vizuală, pentru a încuraja repetiţia (a sunetelor, cuvintelor, numerelor) şi pentru a dezvolta capacitatea de concentrare a copilului. Exerciţiile trebuie să fie scurte şi distractive. Dacă remarcaţi că nu este interesat, fie schimbaţi exerciţiul, fie setul de cartonaşe, fie vă opriţi cu totul.

Iată două seturi de cartonaşe educative pe care ar trebui să le aveţi în casă dacă vă decideţi să abordaţi această metodă de învăţare. Ele conţin o varietate de simboluri care vă pot fi de folos de la 6 luni până la 3 ani şi chiar mai mult.

cartonase-educative-bebe-librarie

Setul Cartonaşe pentru bebeluşi de la Bebe Librărie – conţine 48 de cartonaşe cu imagini faţă-verso cu dimensiunea de 12x12cm. Conţin imagini reale cu animale, legume, fructe, numere, forme şi culori.

Calitatea principală a acestui set este că e foarte adaptabil cerinţelor publicului. Dacă urmaţi metoda Doman îndeaproape, atunci probabil că veţi avea nevoie şi de cartonaşe alb-negru pentru primele luni de viaţa ale bebeluşului – în set sunt câteva şi câteva alb-negru. Cartonaşele cu cifrele conţin şi imagini care să reprezinte cantitatea (şase tobe, şapte ursuleţi). Cu cartonaşele cu cifre puteţi face şi calcule matematice simple (adunări şi scăderi cu rezultatul până la 9), puteţi folosi culorile şi animalele sau formele şi fructele să faceţi jocuri de potrivire (pepenele cu cercul, peştele cu albastru etc).

Folosiţi cartonaşele cu fructe şi legume pentru a potrivi fructele şi legumele din frigider cu corespondentul lor de pe cartonaş, sau jucării de pluş pentru a le potrivi cu animalele din imagini sau rugaţi copilul să vă aducă din casă câte trei obiecte pentru culorile de pe cartonaşe. Dacă aveţi timp şi răbdare, puteţi inventa multe jocuri folosind aceste cartonaşe educative.

Un al doilea set pe care îl recomand este Alfabetul şi primele mele 200 de cuvinte. Eu tot când e copilul mai mare l-aş folosi, iar atunci când e mic, l-aş învăţa cuvinte noi vorbind mult cu el. Dar dacă aveţi un bebeluş mai răbdător, puteţi să faceţi o activitate de câteva minute pe zi, în care îi arătaţi cartonaşele şi îl ajutaţi să reţină cuvinte noi. Chiar dacă nu le va reproduce, ele se vor înmagazina în memoria lui.

Acest set poate fi folosit şi împreună cu primul pentru diverse jocuri (potriveşte litera cu cât mai multe cartonaşe din primul set, de exemplu). Pentru părinţii care vor să-şi înveţe copiii să citească devreme, acest set este ideal.

Avantajele practice ale acestor cartonaşe educaţionale sunt multiple: ocupă puţin spaţiu, sunt rezistente, pot fi luate oriunde cu voi. În plus, mi se pare grozave de dat cadou atunci când trebuie să mergeţi la un bebeluş şi nu ştiţi ce să-i luaţi. În niciun caz nu luaţi jucării zgomotoase, oricât de educaţionale s-ar declara. Eu, una, ştiu că detest jucăriile care fac zgomot! 😀

2 Replies to “Recomandări de cartonaşe educative pentru bebeluşi şi copii mici”

  1. Noi avem cam toate seturile de la Gama, moștenire de la David. Abia acum, spre 2 ani, Eliza a început să se uite pe ele fără să le îndoaie și să le rupă de îndată ce le prinde în mâini. Nu are răbdare să-i spun ce reprezintă imaginea, deocamdată vrea să le studieze singură (la fel face și cu cărțile).
    Spre deosebire de cum procedam cu fratele ei, acum nu mă mai grăbesc să fac diverse activități cu ea. În general are varii jocuri și materiale la dispoziție și improvizăm în funcție de ce o atrage într-un anumit moment. Fără să am pretenția, neapărat, că facem o activitate educativă. În felul acesta nu mai sunt frustrată și plictisită pentru că refuză o activitate pentru pregătirea căreia am investit timp și energie. Știu că va învăța inevitabil și culorile, și formele, și animalele și tot ce mai are de învățat. Prefer să o las să exploreze, să cerceteze cât mai multe lucruri din viața reală și să descopere singură legătura dintre diferite acțiuni și efectele lor. 🙂

  2. Multumesc pentru articol! Tocmai i-am luat si noi celui mic cateva cartonase de genul acesta.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.