Zacusca noastră cea de toate posturile

Sâmbăta trecută a fost (pentru credincioşii ortodocşi) sărbătoarea Moşilor de iarnă, în care oamenii dau alimente de pomană în memoria celor plecaţi dintre noi. În unele zone se fac pachete şi se merge la Biserică, în altele se merge din casă în casă cu pomana respectivă. Eu n-am făcut nici una, nici alta anul ăsta, ci am chemat la mine pe sora mea şi pe cumnatul meu (mare amator de zacuscă) şi am făcut o masă simplă, cu un platou cu ceva cărneturi (deh, tot era şi lăsata secului de carne) şi vreo şapte feluri diferite de zacuscă.

masa-cu-zacusca

Înainte să vă povestesc despre dezmăţul nostru culinar, complet nepotrivit cu seriozitatea zilei în care eram, probabil veţi vrea să ştiţi unde am găsit eu şapte feluri diferite de zacuscă şi cât timp mi-a luat să le descopăr. Păi nu prea mult, pentru că le-am găsit pe toate pe site la Prăvălia Mică, o băcănie care vinde produse făcute în România, în sistem de manufactură (cantitate mică, făcută manual în gospodării autorizate sau mici întreprinderi).

Produsele din Prăvălie nu sunt toate tradiţionale în sensul în care percepem noi cuvântul în ziua de azi, când tradiţional este considerat doar ce era produs în gospodăriile ţărăneşti din ingrediente locale şi sezoniere. Să nu uităm, totuşi, că în ţara noastră au locuit şi boierii şi ceva neamuri de Vodă, care nu mâncau doar borş cu ştir, aşa că eu aş considera tradiţional şi ce se gătea prin cuhniile domneşti, nu doar ce punea pe masă ţăranul ostenit de muncă.

Prin urmare, tradiţionale sunt şi umplutura de plăcintă de mere cu scorţişoară şi mâncarea de iepure cu măsline şi sosurile mai simandicoase, cum ar fi chutney-urile de legume şi fructe sau ketchupul de prune (doar câteva exemple dintre produsele pe care le puteţi găsi la Prăvălia Mică), chiar dacă nu s-or fi chemat aşa pe vremuri.

Şi acum să revenim la zacuştile noastre. Noi iubim foarte mult zacusca şi, din acest motiv, nu cumpăr niciodată zacuscă produsă industrial. Mi se pare un soi de jignire la adresa zacuştilor produse de matriarhele familiei mele (nu există cuvântul ăsta, matriarhă, dar nu-i aşa că-i frumos şi ar trebui să existe?), aşa că atunci când mi-e poftă şi bate vântul prin cămară, cumpăr zacuscă doar de la mici producători, din pieţe, de la târguri sau din magazinele tip băcănie.

În general, sunt destul de reticentă la gusturi noi, dar pentru că acum era petrecere cu zacuscă, am depăşit aceste bariere şi am ales câte un borcan din mai toate tipurile de zacuscă din Prăvălie: două tipuri de zacuscă de ghebe (una tocată mai mare şi alta mai mărunte), una cu ciuperci (nu scria de care, dar probabil champignon sau pleurotus), o zacuscă de peşte, o zacuscă de fasole, una de vinete şi una de prune (da, se pare că există şi aşa ceva).

zacusca-de-la-pravalia-mica

La zacuscă merge bine o pâine cu miezul mai dens, eventual dintr-o făină integrală şi cu o coajă crocantă, aşa că am ales mai multe tipuri de pâine, pentru ca fiecare să-şi aleagă preferata.

Vouă ce tipuri de zacuscă vă place? Cum vă sună zacusca de peşte sau cea de prune? De unde preferaţi s-o cumpăraţi?

7 Replies to “Zacusca noastră cea de toate posturile”

  1. Mie imi place zacusca de ghebe făcuta de mama!!! Cu peștele nu mă împac prea bine, dar pe cea de prune aș încerca-o…
    Am intrat la ei pe site și am văzut numai minunății!! Cred că mă bag la o dulceață de nuci verzi, că nu am mai mâncat de ani de zile…

    1. Şi mie îmi place mult dulceaţa de nuci! Din păcate, e din ce în ce mai rară.

  2. Pe preferata noastra, pe care o si facem in casa in cantitati cat mai mari, am botezat-o “delicioasa” si se face numai din ardei capia copt, cu un pic de mustar si un pic de miere. Imi place tare mult zacusca de peste. De fasole boabe mai facea mama, alaturi de cea de ghebe si de vinete. Matusa mea face una din gogonele verzi, tare buna si ea. Noi suntem mari consumatori de zacusca, este o mancare de baza pe timp de iarna. De prune chiar nu am mancat:)

    1. Ioana, trebuie să-mi dai mai multe detalii despre zacusca ta cu ardei copt, muştar şi miere! Sună foarte interesant!

  3. Tocmai am primit si am mancat cu mare pofta o zacusca de gogonele. Foarte interesanta la gust. Zacusca de fasole face soacra mea, buna buna. Cred ca am mancat si de peste. Dar de prune n-am auzit dar ma tenteaza sa incerc.

    1. Nicoleta, de gogonele verzi? Chiar că sună interesant! De unde?

  4. A fost prima data cand am auzit, am vazut si am mancat zacusca de gogonele. Vecinul meu m-a cadorisit cu un borcan din productia proprie. Avea si eticheta cu reteta (26% gogonele, 13% suc de rosii, etc). Imi pare rau ca nu am facut poza si am spalat borcanul si s-a dus eticheta :). Dar o sa-l intreb si o sa fac si eu la toamna.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.