Scrisori din insula Guernsey, editura Nemira – fragment în premieră

Despre Scrisori din insula Guernsey scriam în 2010 în acest articol că tocmai a devenit cartea mea preferată din toate timpurile 🙂 De atunci şi până atunci, am avut aproape în fiecare an câte o carte preferată şi cred că ăsta e un semn bun, pentru că din ce în ce mai multe cărţi minunate se scriu, se traduc şi ajung la mine. Nici n-am ştiut că, în sfârşit, Scrisori din insula Guernsey a ajuns şi în România, ba chiar s-a şi ecranizat într-un film care va fi lansat anul acesta.

Prin bunăvoinţa editurii Nemira, aş vrea să vă ofer un fragment din carte în premieră, ca să vă trezesc curiozitatea cu privire la această carte minunată.

Despre carte:

În ianuarie 1946, într-o Londră care abia iese din umbra celui de-Al Doilea Război Mondial, Juliet Ashton caută un subiect pentru noua ei carte. Cine s-ar fi gândit că îl va găsi în scrisoarea unui bărbat necunoscut, de pe insula Guernsey? Cei doi încep un fascinant schimb de scrisori despre lumea excentrică în care trăiește bărbatul misterios.

Pentru a scăpa de tragedia ocupației germane, bărbatul și prietenii lui inventează un club de lectură cu cei mai neobișnuiți membri, de la crescători de porci și fermieri la frenologi, toți mari iubitori de literatură. Și toți îi trimit lui Juliet poveștile lor de zi cu zi.

Plin de mult umor și căldură, romanul reprezintă o odă adusă cuvântului scris și felului în care el apropie oamenii.

_________________________________________________________________

15 ianuarie 1946
Dlui Dawsey Adams
Les Vauxlarens
La Bouvée
St. Martin, Guernsey

Dragă domnule Adams,

Nu mai locuiesc pe Oakley Street, dar mă bucur foarte mult că scrisoarea dumneavoastră a ajuns la mine şi că volumul meu a ajuns la dumneavoastră. M-a întristat foarte tare despărţirea de Eseuri alese ale Eliei. Aveam două exemplare şi o nevoie cumplită de a face loc pe raft, dar tot mă simt ca o trădătoare pentru că am vândut unul dintre ele. Uite că dumneavoastră aţi reuşit să-mi împăcaţi conştiinţa.

Mă întreb cum de a ajuns cartea mea pe insula Guernsey. Poate cărţile au un soi de instinct al orientării care le duce în mâinile cititorului perfect. Cât mi-aş dori să fie adevărat!

Pentru că nimic nu-mi place mai mult decât să scotocesc prin librării, imediat ce am primit scrisoarea dumneavoastră m-am dus la Hastings & Sons. Sunt clienta lor fidelă de ani de zile, deoarece mereu găsesc acolo cartea pe care o doresc – plus încă trei despre care nu ştiam că mi le doresc. I-am spus domnului Hastings că vreţi un exemplar în bună stare (dar nu o ediţie rară) din Alte eseuri ale Eliei. Vi-l va expedia prin poştă (cu factura ataşată). S-a bucurat nespus să afle că şi dumneavoastră îl admiraţi pe Charles Lamb. Mi-a mai spus că cea mai bună biografie a lui a fost scrisă de E. V. Lucas şi că vă va căuta un exemplar, deşi s-ar putea să dureze ceva timp până îl va găsi.

Până atunci, doriţi să primiţi acest micuţ dar din partea mea? Este volumul Scrisori alese, tot al domnului Lamb. Cred că vă va spune mai multe despre el decât orice biografie. E. V. Lucas mi se pare prea sobru ca să fi inclus în cartea lui pasajul meu preferat din scrierile lui Lamb: „Bâz, bâz, bâz, bum, bum, bum, uf, uf, uf, pleosc, pleosc, pleosc, cling, cling, cling, scââârţ! Cu siguranţă că voi fi criticat. Beau încontinuu de două zile. Descopăr simţul moral în această ultimă etapă a beţiei, când simt că îmi slăbeşte credinţa.” Veţi găsi citatul acesta în Scrisori (la pagina 244). Au fost primele cuvinte ale lui Lamb pe care le-am citit eu vreodată. Şi recunosc cu ruşine că am cumpărat cartea doar pentru că citisem altundeva că un om, pe nume Charles Lamb, şi-a vizitat în închisoare prietenul, Leigh Hunt, condamnat pentru că scrisese o satiră la adresa Prinţului de Wales.

Lamb l-a ajutat pe Hunt să-şi picteze pe tot tavanul celulei cerul albastru cu norişori albi. Apoi au pictat pe un perete o tufă de trandafiri căţărători. După aceea, am aflat că Lamb a ajutat cu bani familia lui Hunt – cu toate că şi el era foarte sărac. De asemenea, Lamb a învăţat-o pe mezina lui Hunt să spună Tatăl Nostru de-a-ndoaselea. Aşa că-i firesc să afli tot ce se poate despre un astfel de om.

Asta-mi place mie la citit: te interesează un lucru mărunt dintr-o carte, iar lucrul acela mărutn te conduce la o altă carte, iar acolo vei găsi altceva, care te va duce la un al treilea volum. Este o progresie geometrică – al cărei sfârşit nu-l poţi anticipa, dar care pur şi simplu îţi face o foarte mare plăcere.

Pata aceea roşie de pe copertă care pare a fi de sânge – este de sânge. Am mânuit neglijent coupe-papier-ul. Iar cartea poştală ataşată este o copie a portretului lui Lamb, făcut de prietenul său, William Hazlitt.

Dacă aveţi timp să corespondaţi cu mine, aş dori să vă rog să-mi răspundeţi la câteva întrebări. De fapt, sunt doar trei. De ce friptura de porc trebuia să fie un secret? Cum a putut un porc să vă îndemne să puneţi bazele unui club de literatură? Şi, cea mai importantă, ce anume este o plăcintă din coji de cartofi – şi din ce motiv este inclusă în denumirea clubului dumneavoastră?

Am subînchiriat un apartament la adresa următoare: 23 Glebe Place, Chelsea, Londra S. W. 3. Casa din Oakley Street unde stăteam a fost bombardată în 1945. Mi-e tare dor de ea. Oakley Street era superbă – de la trei dintre ferestrele mele se vedea Tamisa. Ştiu că sunt foarte norocoasă că încă mai am unde să locuiesc în Londra, dar aşa sunt eu: prefer să mă lamentez, în loc să fiu recunoscătoare pentru lucrurile bune care mi se întâmplă. Mă bucur că v-aţi gândit la mine să vă găsesc cartea lui Lamb.

                                                                                    Cu stimă,

                                                                                    Juliet Ashton

P.S. N-am putut să iau o hotărâre în legătură cu Moise – şi povestea asta încă îmi mai dă bătăi de cap.