Metoda daneză de creştere a copilului este o carte apărută recent la editura Litera şi care, deşi pare încă o carte de parenting, nu este chiar aşa. Mai degrabă decât să dea sfaturi cu privire la cum se cresc copiii, autoarele au încercat să analizeze ce anume îi face pe copiii danezi să fie printre cei mai fericiţi copii din lume. Ele au identificat şase principii de bază ale stilului danez de creştere a copilului:
- jocul liber
- încurajarea autenticităţii şi a încrederii
- dezvoltarea empatiei
- accentul pe munca în echipă
- creşterea copiilor cu respect
- timpul de calitate petrecut împreună
Cele mai multe observaţii făcute sunt de bun simţ, o să vedeţi, iar cartea se citeşte foarte repede şi uşor, fiind destul de schematică şi fără să bată prea mult câmpii (cum fac multe dintre cărţile de peste ocean). Şi acum marea SURPRIZĂ: împreună cu editura Litera, am hotărât să facem o lansare mai altfel a acestei cărţi, sub forma unui focus group în care să povestim despre ea.
Ce înseamnă asta:
- vom avea 20 de locuri disponibile pentru focus group.
- fiecare participant va primi, în avans, prin curier, cartea.
- fiecare participant trebuie s-o citească şi să vină la eveniment să discutăm despre ea.
Evenimentul va avea loc pe 22 martie de la ora 18.00 la Biblioteca Metropolitană Bucureşti, filiala Ion Creangă (str Christian Tell nr 10, zona Piaţa Amzei) şi este deschis celor care locuiesc în Bucureşti sau sunt în Bucureşti în ziua respectivă. Vă rog să nu vă înscrieţi dacă nu puteţi veni, iar dacă apare o urgenţă, ar fi ideal să trimiteţi pe altcineva în loc.
Înscrierile se fac până pe 5 martie la adresa mea de email laura_frunza@yahoo.com şi se fac în ordinea primirii emailurilor. În emailul de înscriere, vă rog să-mi specificaţi o adresă pentru curier şi un număr de telefon. Eu voi colecta toate aceste date şi le voi da mai departe editurii Litera pentru a vă expedia cartea. Prin trimiterea emailului de înscriere, sunteţi de acord ca datele voastre personale (adresă, nume şi număr de telefon) să fie transmise editurii.
Şi ca să vedeţi dacă această carte se potriveşte cu valorile voastre, vă las aici un fragment, prin bunăvoinţa editurii Litera:
“Lasă‑i copilului spațiu pentru a învăța și a se dezvolta
În centrul filosofiei daneze de creștere a copilului stă conceptul numit „zona de proximă dezvoltare“, introdus pentru prima oară de Lev Vîgotski, un psiholog rus specializat pe dezvoltare. Această teorie susține, de fapt, că un copil are nevoie de un spațiu potrivit pentru a învăța și a se dezvolta, în zone adecvate pentru el, beneficiind de îndrumarea sau ajutorul potrivit. Imaginează‑ți că ajuți un copil să treacă peste un buștean căzut în pădure. Dacă la început are nevoie să‑i dai o mână, faci exact asta, dar poate mai târziu va avea nevoie doar de un deget, iar, la momentul potrivit, îl vei lăsa să treacă singur. Nu‑l iei în brațe și nu‑l împingi peste buștean.
Uneori credem că îi ajutăm pe copii dacă‑i forțăm să atingă anumite performanțe sau dacă le impunem să învețe mai repede, dar orientarea lor către momentul potrivit al dezvoltării va produce rezultate mult mai bune – nu doar datorită învățării, care cu siguranță va fi mult mai plăcută, ci și pentru că astfel copiii vor fi mai siguri că‑și stăpânesc abilitățile, întrucât au simțit că dețin controlul când le‑au dobândit.
Psihologul american David Elkind susține această teorie. Copiii împinși să citească mai devreme, de exemplu, ar putea citi, la început, mai bine decât alții de vârsta lor, dar în câțiva ani nivelul va fi același – și cu ce preț? Pe termen lung, copilul forțat va avea un nivel mai ridicat de anxietate și o stimă de sine mai redusă.
În SUA există nenumărate cărți despre cum să reduci anxietatea și stresul. Vrem să eliminăm stresul cu orice preț, mai ales în cazul copiilor. Mulți părinți sunt mereu cu ochii pe copiii lor și intervin pentru a‑i proteja în orice moment. Mulți dintre noi blochează accesul la scări și încuie orice obiect care ar putea fi cât de puțin periculos. Dacă nu facem asta, simțim că nu suntem părinți buni și, de fapt, judecăm și suntem judecați de alții dacă nu facem suficient de multe pentru a‑i proteja. În zilele noastre există atât de multe dispozitive de siguranță, încât ajungem să ne întrebăm cum supraviețuiau copiii în urmă cu 20 de ani.
Pe lângă faptul că vrem să ne ferim copiii de stres, dorim să le construim încrederea în sine și să‑i facem să se simtă speciali. Metoda standard pentru a face asta este să‑i lăudăm, uneori excesiv, pentru realizări nesemnificative. Dar în încercarea noastră de a le reduce stresul și de a le crește încrederea în sine, nu facem altceva decât să‑i pregătim pentru și mai mult stres pe termen lung. Iar construirea încrederii fără stimă de sine este ca și cum ai ridica o casă frumoasă pe o fundație insufficient de mare. Știm cu toții ce se întâmplă cu această casă când vine lupul cel mare și rău.
Dar cum poate ajuta joaca?
Oamenii de știință au studiat ani de zile joaca la animale, încercând să înțeleagă scopul acesteia în evoluție. Iar una dintre descoperirile făcute este faptul că jocul este esențial în învățarea modului de gestionare a stresului. În unele studii făcute pe șoareci de casă și maimuțe rhesus, cercetătorii au descoperit că atunci când sunt private de partenerul de joacă într‑un stadiu critic al dezvoltării, aceste animale devin adulți stresați. Reacționează exagerat la provocări și nu se descurcă în societate. Vor reacționa fie cu o teamă excesivă, iar atunci aleargă tremurând într‑un colț, fie cu o agresiune exagerată, transformată în furie. Vinovată de această situație este cu siguranță lipsa jocului, pentru că atunci când animalelor li s‑a permis să aibă un partener de joacă, chiar și doar pentru o oră pe zi, acestea s‑au dezvoltat mai normal și s‑au descurcat mai bine ca adulți.
Reacțiile de tipul „luptă sau fugi“, experimentate de obicei la joacă, activează în creier același traseu neurochimic ca și stresul. Gândește‑te la cum se fugăresc câinii unii pe alții doar pentru a se distra. Multe animale preferă acest tip de joacă, luând rolul supusului sau al atacatorului într‑un joc de luptă, ceea ce generează un soi de stres. Se știe deja că expunerea creierului puilor de animale la stres îi schimbă, făcându‑i să reacționeze mai puțin la stres de‑a lungul timpului. În consecință, pe măsură ce cresc, cu cât se joacă mai mult, cu atât creierul lor devine mai priceput la gestionarea stresului. Abilitatea lor de a face față stresului se va îmbunătăți prin joacă, iar ei vor fi capabili să gestioneze tot mai multe situații dificile. Rezistența nu se cultivă prin evitarea stresului, ci prin însușirea metodelor de a‑l stăpâni.
Oare nu ne lipsim copilul de abilitatea de a gestiona stresul dacă nu‑i permitem să se joace suficient? Dacă cercetăm numărul de tulburări de anxietate și de diagnosticări de depresie din societate, am putea ajunge la concluzia că ceva nu e în regulă. Având în vedere că una dintre temerile cel mai frecvent raportate de persoanele cu tulburări de anxietate este cea de pierdere a controlului asupra propriilor emoții, nu putem să nu ne întrebăm: Dacă am face un pas înapoi și ne‑am lăsa copiii să se joace mai mult, ar deveni adulți mai rezistenți și mai fericiți? Noi credem că răspunsul este da.
Joaca și abilitatea de a depăși problemele
Într‑un studiu‑pilot realizat la o grădiniță din Massachusetts, cercetătorii au vrut să măsoare dacă există o corelare pozitivă între nivelul de joacă și abilitatea copiilor de a face față problemelor. Au descoperit că există o legătură directă, pozitivă între disponibilitatea pentru joacă și abilitățile acestora de a face față situațiilor dificile. Cu cât se jucau mai mult – așadar, cu cât deveneau mai buni la deprinderea abilităților sociale și la angajarea în jocuri sociale –, cu atât făceau față mai bine situațiilor cu care se confruntau. Aceste constatări i‑au făcut pe cercetători să creadă că joaca are un efect direct asupra tuturor abilităților de adaptare necesare în viață.” (Metoda daneză de creştere a copilului, editura Litera, 2018)