Femeia din Orient Express – editura Nemira

Am vrut să pun mâna pe cartea asta de când am văzut că apare şi în limba română la editura Nemira. Sunt fascinată de Agatha Christie, scriitoarea de romane poliţiste, cred că i-am citit aproape toate cărţile, am avut şi onoarea, de altfel, să traduc trei dintre ele pentru editura Litera, i-am achiziţionat şi jurnalul şi am citit foarte multe despre ea. Prin urmare, era de aşteptat ca Femeia din Orient Express, un roman de ficţiune istorică, al cărei personaj principal este chiar vestita scriitoare, să mă fascineze în egală măsură.

Ceea ce nu m-am aşteptat, însă, a fost să-mi placă atât de mult cartea. Am terminat-o într-o zi, aproape nici nu m-am mişcat de pe canapea, decât să pun de mâncare copiilor şi să fac un aluat de pizza şi cam atât. Nici la telefon nu m-am uitat, ceea ce, din păcate, începe să devină o mare realizare în ziua de azi.

Îmi plac romanele poliţiste sau cu mistere de când mă ştiu. Pe vremea când alţi copii citeau Aventurile lui Habarnam şi cărţile cu Apolodor, eu citeam pe ascuns tot ce prindeam din colecţia Scorpionul de la editura Dacia. Pentru cine nu ştie, în colecţia Scorpionul se publicau romane poliţiste şi de spionaj scrise de autori români. În timp, am devenit mare fană a scriitoarei Rodica Ojog Braşoveanu, pe care eu o consider cea mai mare autoare de romane poliţiste din literatura română din toate timpurile.

Femeia din Orient Express urmăreşte aventurile prin care trece Agatha Christie în 1928 când se decide să ia o pauză de la viaţa ei stresantă pentru a pleca spre Bagdad, la bordul celui mai faimos tren, Orient Express. Perioada respectivă a fost una dificilă pentru Christie, care tocmai divorţase şi suferise o cădere nervoasă care o adusese pe prima pagină a tabloidelor şi în toate discuţiile din înalta societate londoneză. Prin urmare, decide să adopte o altă identitate pe durata călătoriei şi îşi asumă numele de Mary Miller.

În tren, lui Christie i se mai alătură două femei: Nancy Nelson, o tânără nefericită în căsnicie, care speră să se întâlnească în Bagdad cu amantul ei însurat, şi Katharine Woolley, o artistă care merge în Mesopotamia pentru a se căsători şi a lucra la un sit de săpături arheologice. Întâmplarea face ca cele trei femei complet diferite să se împrietenească, iar destinul le va uni pe toate într-un mod neprevăzut.

Cea mai mare parte a cărţii se axează pe călătoria cu Orient Express-ul şi pe scurta perioadă petrecută de cele trei prietene în Ur, situl arheologic unde lucra Katharine împreună cu soţul ei. În tren, Agatha Christie îl va cunoaşte şi pe viitorul ei soţ, Max Mallowan, un bărbat cu zece ani mai tânăr decât ea. Pe măsură ce trenul goneşte către destinaţie, vieţile celor trei femei ni se dezăluie, încetul cu încetul, însă multe dintre misterele care le înconjoară nu se lămuresc decât aproape de final, aşa că nu aveţi nicio şansă să vă plictisiţi citind-o.

Mi-au plăcut foarte multe aspecte ale acestei cărţi: felul în care sunt creionate personajele, astfel încât să dea de înţeles că fiecare om are şi o parte bună şi una rea şi fiecare iese la iveală în funcţie de împrejurări, descrierile locurilor prin care trece trenul şi în care poposeşte scriitoarea, ale felurilor de mâncare orientale, micile expuneri despre istoria antică. E interesant de urmărit ce anume din experienţa ei ajunge să fie transpus într-un roman ulterior, am remarcat multe potenţiale surse de inspiraţie pentru viitoarele ei cărţi, printre cele mai cunoscute fiind, desigur, Crima din Orient Express şi Crima din Mesopotamia.

Romanul nu urmează întocmai realitatea, dar dacă nu vă deranjează unele mici inadvertenţe, probabil că veţi savura această carte plină de mistere (din fericire, nu şi de crime) la fel de mult ca şi mine.