Dacă vreţi să vă îmbogăţiţi biblioteca în perioada asta, am pentru voi câteva recomandări de cărţi de Paşti pentru copii. Am selectat, în principiu, noi apariţii, cum sunt cele de la editura Univers Enciclopedic Junior, dar şi cărţi apărute mai demult, care au intrat abia acum în vizorul meu.
Am remarcat că, în general, oferta de cărţi cu temă pascală (religioasă sau laică) este destul de redusă în rândul editurilor din România. Veţi remarca, probabil, că primează cărţile cu iepuraşi şi puişori şi mai puţin cele cu adevărata semnificaţie a Paştelui. Pun asta pe seama faptului că este destul de dificil să-i explici unui copil mic că nişte oameni au crucificat pe cineva, oricâtă semnificaţie religioasă ai ataşa acestui fapt.
Eu îmi aduc aminte că atunci când Eliza era mică, doamna educatoare le povestise la şcoală despre răstignire şi Eliza a avut coşmaruri din care se trezea plângând şi spunea că a visat că o răstignise cineva. Rămâne la latitudinea fiecărei familii ce anume alege să povestească copilului şi la ce vârstă.
Editura Univers Enciclopedic Junior aduce şase titluri noi cu iepuraşi şi întâmplări primăvăratice şi de Paşti: Nina şi ouăle de Paşte, Poveşti drăgălaşe de Paşte, Iepuraşule de Paşte, ia-mă cu tine, Unde eşti, iepuraşule de Paşte?, Mimo în ţara iepuraşilor de Paşte, 10 iepuraşi de Paşte.
La editura Gama găsim două titluri noi: Activităţi şi jocuri de Paşti, în variantele Junior şi Expert.
La DPH, avem două titluri noi cu iepuraşi – Învăţăm să numărăm şi Paşte fericit, iepuraşule, dar şi o Gazeta Matematică cu o copertă pascală:
La editura Litera găsim traducerea unei cărţi Usborne – De Paşte, ne jucăm şi decorăm, este apărută mai demult, dar abia acum a intrat pe radarul meu.
La editura Doxologia găsiţi o carte despre semnificaţia religioasă a Paştelui. Eu am descoperit-o la Cartemma, unde sunt şi câteva pagini din interior.
La editura Nemira, îl avem pe iepuraşul Matei, pe care probabil îl cunoaşteţi deja. Colecţia cu Matei s-a îmbogăţit anul acesta cu volumul La mulţi ani, Matei!
La editura Frontiera găsim o carte absolut minunată de Patricia Polacco, o poveste cu ouă de Paşti încondeiate. Am povestit despre ea anul trecut aici: Recenka şi ouăle de Paşti.
Este vreuna dintre cartile prezentate in articol cartonata integral?
Buna, Diana! Din păcate, niciuna nu este cartonată integral.