De sărbători a fost linişte, bucurie şi soare!

Am foarte mulţi ani de când aleg să petrec sărbătoarea de Paşti în deplasare. Nu zic că nu-mi plac sărbătorile acasă la mine în Bucureşti, însă pentru mine sărbătorile înseamnă timp petrecut cu familia, aşa că încerc, pe cât posibil, să ajung, anual, la mama sau la soacra de Paşti. Anul acesta a fost la mama.

Deşi în Joia Mare mă agitam prin magazine să le cumpăr copiilor haine noi, pentru că aşa e tradiţia la noi în casă (la mine la ţară există şi o vorbă în acest sens: “De Crăciun sătul, de Paşte fudul”), am încercat să nu mă dau peste cap pentru aceste sărbători, ci să ne bucurăm de ele aşa cum vin, cu ce şi cum putem.

Am reuşit să-i cumpăr Elizei o rochie, aleasă de ea şi nişte pantofiori roşii foarte frumoşi (balerini cu baretă, pentru fetele care au nevoie de încălţăminte mai lată, 27 de lei la Waikiki), iar lui Vlad un tricou pe care scrie “Happy egg hunt!”. Pantaloni nu am reuşit să-i găsesc, la Pepco era îngrozitor de aglomerat, iar la HM erau foarte scumpi şi, de obicei, nu prea dau 60-70 de lei pe o piesă de îmbrăcăminte pentru el. În general, prefer să cumpăr haine din outleturi, la mâna a doua sau din magazine mai ieftine gen Lidl sau Pepco, pentru că Vlad e la vârsta la care pătează foarte mult şi, uneori, nici cu toţi detergenţii de pete din lume, nu mai ies curate la spălat.

la-vanatoarea-de-oua

Nici în materie de cadouri nu m-am agitat foarte tare, mai ales că am instituit de ceva vreme politica “fără jucării”, cred că v-am mai povestit despre asta la Crăciun. Eliza a primit o pijama cu Soy Luna de la Lidl, un ceas Lego Star Wars şi două mokuru, nişte chestii din lemn pe care şi le dorea foarte mult şi pe care le comandasem de ceva vreme pe aliexpress.

Vlad a primit o pijama de vară de “băiat mare” (două piese), tot din Lidl şi o tricicletă Mini Micro pe care i-am cumpărat-o acum un an, din banii primiţi cadou la botez şi am dosit-o la mama la boxă până acum. Despre Mini Micro v-am povestit deja aici.

Între noi, adulţii, nu ne-am dat cadouri, deşi eu am vrut să-mi iau ceva nou de îmbrăcat şi foarte greu mi-am găsit o bluză, de care oricum nu sunt foarte mulţumită. Nu mai reuşesc să-mi găsesc bluze care să-mi placă, nici nu ştiu în ce magazine să mai merg. Ba nu-mi place croiala, ba imprimeul, ba materialul.

În prima zi de Paşti am stat acasă (după ce am fost la Înviere noaptea, desigur!), mama a făcut friptură şi salată şi am ciocnit multe ouă. Vlad a descoperit ce distractiv e să faci ouăle ţăndări, ciocnindu-le de orice nimereşti 😀 De atunci, când prinde ouăle de lemn vopsite, le ciocneşte de le merg fulgii!

A doua zi de Paşti ne-am dus la ţară, la mătuşa mea, am stat mult afară, a fost aşa de cald şi de frumos! Fetele au căutat dulciurile şi surprizele iepuraşului, apoi am făcut grătar, am cules usturoi verde din grădină şi Vlad s-a jucat, mega încântat, pe un morman de pietriş. Lui Vlad îi plac mult animalele, aşa că n-a pierdut ocazia de a se juca cu Miţi, Max şi restul animalelor de prin curte.

vlad-si-animalele

A treia zi de Paşti am ieşit la cimitir la bunici, aşa cum se procedează în zona noastră, iar seara ne-am văzut cu un văr de-al meu. Nu ne mai văzusem de multă vreme şi am zis să-l sun să ieşim, că acuşi ne cresc copiii mari şi nu ştim unde a fugit timpul.

Pentru că am vrut să stau în Iaşi până la Izvorul Tămăduirii, am învoit-o pe Eliza de la şcoală şi am mai rămas câteva zile. Deşi mama ne sugerase să ajungem pe la nişte mănăstiri din preajma oraşului, noi am cam lenevit şi n-am reuşit să facem asta. Ba chiar îmi pusesem în plan să vizitez o mătuşă foarte în vârstă şi nu am reuşit şi îmi pare foarte rău de asta.

Joi am ieşit cu Eliza să ne facem frumoase, am fost la prietena mea la cosmetică (salon Tres Jolie, pe strada Gării) pentru o nouă şedinţă de IPL şi microdermabraziune (la mine) şi un pic de curăţare a tenului pentru Eliza, apoi ne-am plimbat prin oraş, am admirat magnoliile uriaşe de pe bld Ştefan cel Mare, am fost la Mitropolie, apoi ne-am oprit la Bistro La Noi (bld. Ştefan cel Mare) pentru prânz şi, în cele din urmă, am ajuns la Salon Carmen Barbu să ne tundem. Dacă vreţi o hair stylistă nu doar foarte pricepută, ci şi foarte simpatică, puteţi apela la Nicoleta Frunză de la acest salon, are mâini de aur!

magnolie-inflorita

Seara, am luat cina cu prieteni vechi, în timp ce copiii noştri au improvizat o discotecă dintr-o sufragerie întunecată, un calculator şi o lanternă 😀 Cu ocazia asta am realizat că uneori nu mai înţeleg despre ce vorbesc copiii noştri şi trebuie să fac eforturi să ţin pasul.

Vineri am ieşit la cimitir la tata, am povestit despre experienţa noastră cu ieşitul la cimitire aici. După aceea, nu am mai avut chef de nimic şi am lenevit prin jurul casei. Voi ce aţi făcut? Ce au primit copiii voştri cadou de Paşti, pe unde aţi fost?

7 Replies to “De sărbători a fost linişte, bucurie şi soare!”

  1. Toma Tantica says: Reply

    Noi am facut grătar,am fost la bunicii fetei si am răcit…Ce v-ati mai distrat..sotul meu a muncit !!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Îmi pare rău că aţi răcit. Noi eram toţi răciţi dinainte, eu şi cu Vlad cel mai rău.

  2. În sâmbăta de dinainte de Paşti, am împins dezordinea cu piciorul, am închis uşa şi-am fugit la părinţii mei. 🙂 Doar noi două, soţul era în tură, la serviciu. A fost minunat – mâncare “ca la mama acasă”, am fost servită ca pe vremuri, am stat în vârful patului cu DOUĂ CĂRŢI şi-am citit o zi întreagă. Ce alt cadou să-mi fi dorit? 🙂

    1. Laura Frunză says: Reply

      Nici eu nu am făcut curat :)) Am lăsat casa vraişte când am plecat!

  3. Wow, Hristos a inviat! Acum realizez ca ultima oara cand te citeam erai mama doar de fetita si parca si spuneai ca nu mai vrei alt bebe si acum vad ca ai si baietel, ce frumos! Sa te bucuri de ei si chiar imi place mult articolul asta, ai petrecut Pastele cat se poate de romaneste.
    P.s.: ma bucur c-am revenit pe blogul tau 🙂

    1. Laura Frunză says: Reply

      Mulţumesc! Mă bucur şi eu că ai revenit! Da, am un băieţel de un şi jumătate. Ştii cum e, uneori nu e cum îţi doreşti, ci cum dă Dumnezeu 🙂

  4. P.s.: imi place de tine ca esti modesta (asta am dedus eu din articol), tii la traditi si la autenticitate, dar, mai ales, ma bucur tare mult ca esti acum mamica si de baietel :), si eu tot 2 am 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.