S-a lansat o nouă revistă pentru copii – Regatul Cuvintelor

Regatul Cuvintelor este un proiect editorial al editurii Zorio, o revistă trimestrială pentru copii care pune accent atât pe diversificarea lecturilor destinate copiilor, cât şi pe promovarea încercărilor literare ale copiilor, prin cele câteva pagini oferite în cuprinsul acesteia.

Colectivul editorial este format din nume cunoscute din domeniul culturii sau literaturii pentru copii. O să spicuiesc câteva lucruri care mi-au atras mie atenţia în revistă, nu înainte de a menţiona că mă găsiţi şi pe mine acolo, cu un articol mai detaliat despre cum să-ţi faci un blog de cărţi, scris pe înţelesul copiilor.

În secţiunea Universul lui Mihai Şora, găsim un articol interesant despre generaţia “din ziua de azi”, cu accent pe binefacerile tehnologiei:

“Ani la rând, am cărat în spate sute de cărţi, ediţii din tot felul de învăţaţi… Pe unii, mai greu de achiziţionat, i-am copiat cu minuţie în caiete – şi acelea grele… Dar biblioteca virtuală, biblioteca aceea care stă în câţiva centimetru pătraţi (n.b. pe tabletă) şi poate fi plimbată oriunde, care poate fi luată în bagaj cum iei un pieptene ori periuţa de dinţi, ei bine, această bibliotecă este privilegiul, formidabilul câştig al generaţiei de azi.”

Alex Ştefănescu continuă, pe cealaltă pagină, cu altă perspectivă asupra generaţiei “în blugi”, argumentând că încă mai avem nevoie de ajutorul cărţilor pentru a-i educa şi forma pe copii.

“Mă uit adesea, cu atenţie, la tinerii de pe stradă, din magazine, din metrou, ascult indiscret conversaţiile dintre ei. Şi mă întristează foarte mult. Pentru că sunt originali şi refuză ostentativ uniformizarea? Ce bine ar fi dacă ar fi aşa! În realitate, ei practică, dimpotrivă, mimetismul. Poartă aproape toţi, blugi rupţi, maieuri cu inscripţii pe piept, la care băieţii adaugă cercei în urechi, tatuaje, părul legat în cozi sau tuns în formă de creastă de cocoş, iar fetele – bluze scurte, fuste scurte.”

E interesantă observaţia dlui Ştefănescu şi sunt de acord că, într-adevăr, la adăpostul pretenţiei de originalitate, tinerii nu fac decât să se imite unii pe alţii, dar acest lucru este firesc pentru ei, pentru că vor să capete un sentiment de apartenenţă la “turma” lor, prin urmare nu e nimic în neregulă cu acest aşa-zis mimetism.

Domnul Petre Crăciun, directorul editurii Zorio şi iniţiatorul acestui proiect, vorbeşte despre cum este să fii autor de literatură pentru copii:

“Când scrii pentru copii, este ca şi cum ai compune muzică pentru păsări, ai colora aripile fluturilor, ai picura parfum printre petalele florilor sau i-ai învăţa pe îngeri Puritatea şi Bunătatea.”

Mi-a plăcut foarte mult această afirmaţie, că literatura pentru copii face lumea mai frumoasă.

Tot din categoria “autor de literatură” mai avem un interviu foarte interesat cu Dan Lungu, în care acesta explică, pe scurt, copiilor, cum poţi deveni scriitor, cine te poate ajuta, cum treci peste insuccese, cum ştii că scrii ceva care îi va interesa pe alţii şi aşa mai departe.

coperta-regatul-cuvintelor_spread

Sunt câteva secţiuni cu poezii, pe unii dintre autoriii prezenţi îi cunoşteam (Ana Blandiana, Arcadie Suceveanu), pe alţii i-am descoperit acum. Foarte mult mi-au plăcut poeziile lui Carmen Tiderle, recunosc că nu sunt aşa fan al poeziei pentru copii, poate şi pentru că Eliza nu a fost atrasă deloc de poezie, oricâte cărţi i-am cumpărat, însă presimt că mă voi duce să cumpăr cărţile lui Carmen Tiderle în curând, şi presimt că şi Elizei îi vor plăcea foarte mult. E un suflu proaspăt şi aparte în poezia pentru copii!

“Tu cum te-ai simţi dacă ai sta pe plajă să citeşti
Şi din mare ar ieşi un banc de peşti
Să facă pipi pe tine, pe şezlong şi pe prosoape
Doar pentru că le vine şi plaja e aproape?”

În secţiunea Generaţia viitorului, Alexandru Mironov are un text simpatic despre cum vom ajunge să locuim pe Marte, iar la secţiunea Copilăria scriitorilor, Cătălin Petrescu povesteşte despre copilăria lui Andersen. E un articol foarte scurt, ar fi fost interesant de explorat mai departe pentru a vedea de ce a ajuns Andersen să scrie poveşti cu final aşa de trist şi, uneori, chiar cinic.

Simona Preda are un material bine documentat despre revistele pentru copiii de altădată, cu accent pe revista Arici Pogonici. Abia aştept următoarele materiale, eu nu prea am avut reviste pentru copii când eram mică, dar dacă prindeam una de la altcineva, o citeam cu mare devotament. E interesant de văzut cum au evoluat publicaţiile pentru copii de atunci şi până acum.

Tot la capitolul cultură pentru copii se încadrează şi emisiunea Bucuria poveştilor de la Radio Trinitas, a cărei istorie o aflăm din articolul scris chiar de Adrian Ene, realizatoarea acestei emisiuni. La evenimentul de lansare a revistei, chiar s-a adus în atenţia publicului faptul că, în prezent, din păcate, avem un număr extrem de redus de emisiuni tv sau radio pentru copii.

Revista mai conţine şi multe fragmente de proză pentru copii, mi-au plăcut toate, în special Hominideii de Sînziana Popescu, pe care am căutat-o pe Liternet s-o citesc integral. De asemenea, mi-a atras atenţia fragmentul Grigore cel Învăţat şi cele trei vârste ale poveştilor, fragment din volumul Poveştile-flori şi Poveştile-stele, care m-a trimis cu gândul la cartea Cu Andersen în Regatul Poveştilor de Petre Crăciun, pe care trebuie s-o caut neapărat.

În revistă mai puteţi citi secţiuni despre filme pentru copii, cărţi, destinaţii de vacanţă sau de weekend (cum e Moara de hârtie din Comana), modele în viaţă (un articol despre meseria de astronom, de exemplu, sau articole-portret ale unui copil pictor sau ale unui ilustrator), precum şi încercări literare ale unor copii de diverse vârste.

Revista este destul de complexă şi scrisă la un nivel cultural ridicat, astfel că, deşi oficial este pentru 8+, eu aş zice că merge chiar mai sus, dacă vreţi să citească toate articolele. Un astfel de proiect este foarte util pentru că te ajută să descoperi texte literare sau să afli despre autori noi şi să cauţi cărţi la care, altfel, poate nu aveai cum să ajungi.

Regatul Cuvintelor are 64 de pagini, format A4, color, hârtie de foarte bună calitate, copertă de 300 gr. plastifiată lucios. Apare trimestrial.

Revista se poate comanda direct de la editură sau de pe site-ul Librăriei Eminescu. Costă 20 de lei, iar pentru comenzi mai mari de 20 de exemplare se aplică o reducere de 10%.

3 Replies to “S-a lansat o nouă revistă pentru copii – Regatul Cuvintelor”

  1. Violeta Argatu says: Reply

    Interesanta!Rau :))
    Cred ca ma bag si eu la o carte de poezii. 🙂

    1. Laura Frunză says: Reply

      Da, Carmen Tiderle neapărat e pe lista mea. Are poezii din astea cu “pipi” :))) Prima poezie pe care i-am citit-o a fost una despre cum numai barza face sex pe lumea asta pt că ea aduce copiii :))) Mi s-a părut genială. O să caut eu ambele volume şi îţi spun pe care dintre ele să-l iei.

  2. Am citit cu mare interes articolul tau! Mi-am amintit de cartile si lecturile din copilarie si cted ca revista aceasta este binevenita intr-o societate in care, parca nu se mai pune accentul pe dezvoltarea unui nivel de cultura a copiilor. Mi-ar placea sa o citeasca si fiica mea… si, cu siguranta voi dori si eu :)! Laura, te admir mult pentru toate lucrurile pe care le faci, pentru ca inspiri si influentezi in bine, parinti si copii!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.