Socată – varianta care mi se pare mie cea mai gustoasă

Înainte să mă apuc să povestesc ce şi cum, o să vă zic de la început că reţeta asta e cea cu zahăr şi drojdie, aşa cum o făcea şi mama, aşa că dacă nu consumaţi zahăr sau nu vă place mirosul/gustul de drojdie, puteţi să vă opriţi aici cu cititul. Sau puteţi continua ca să aflaţi că…

Am făcut tot felul de experimente cu socată. Sunt multe versiuni de reţete care încearcă să ocolească/elimine zahărul şi drojdia, păstrând din socată doar… socul, evident, partea cea mai importantă. Am încercat şi varianta doar cu miere (să las fermentaţia să apară natural) şi varianta cu stafide, însă niciuna nu a fost pe gustul meu. Nu zic că nu mi-a ieşit, deşi băutura rezultată nu avea nici aromă de soc, nici aciditate, ci doar un vag iz de alcool, zic doar că mie nu mi-a plăcut.

Pentru mine, socata e băutura aceea dulce-acrişoară, cu bule fine şi iz foarte discret de drojdie. Prin urmare, m-am decis să respect doar reţeta care mi-a ieşit şi care e luată de pe blogul La Fee Blanche (acest blog nu e deschis publicului, din păcate), bănuiesc că e o reţetă clasică, aşa cum făceau unele dintre mamele noastre.

Anul acesta mi-a ieşit cea mai bună socată din viaţa mea. Nu am băut nicăieri (nici la mine acasă, nici la alţii) o socată atât de bună. Probabil că a fost doar o întâmplare dar o să mai încerc măcar o dată să văd dacă mi-a ieşit la noroc sau chiar m-am priceput ce să fac 😀

Ingrediente: 10 flori de soc, 8 grame de drojdie, 2 lămâi, în jur de 4 litri de apă, 500 de grame de zahăr, un borcan mare.

În primul rând, e important borcanul, să ai suficient spaţiu să pui socata şi ceva în plus şi să aibă gura largă. Eu am un borcan vechi din sticlă verde, de vreo 10 litri, pe care l-am pescuit din boxa mamei pentru că era frumos 😀 Mi-ar fi plăcut să aibă şi robinet, să torn socata direct în pahare, dar pe vremea aia nu cred că se gândea cineva la aşa ceva, iar eu nu am instrumentele necesare să fac asta acum. Însă am, de multă vreme, pe listă, un dispenser de limonadă de minim 4-5 litri, cu robinet de metal, care sper să suplinească la un moment dat acest borcan. Sau să găsesc pe cineva care poate da o gaură în borcan pentru a-i instala robinet 😀

Drojdia trebuie să fie proaspătă, nu la pliculeţ, luaţi una de calitate şi, înainte de a o folosi, mirosiţi-o să aibă un miros “curat”, nu rânced. Am păţit-o să cumpăr drojdie proaspătă şi să fie stricată, pentru că magazinele nu respectă lanţul de frig. Lămâile ar fi ideal să fie bio, pentru că vă trebuie şi coaja, însă eu nu am găsit, aşa că am folosit lămâi obişnuite pe care le-am spălat foarte bine.

Florile se scutură şi se verifică de insecte. Nu se spală, pentru că luaţi de pe ele tot polenul necesar pentru fermentare. Ideal ar fi să culegeţi soc dintr-o zonă nepoluată, eu l-am cumpărat de la piaţă şi, indiferent că era cules din vreun cimitir urban sau de la marginea Bucureştiului, nu m-am preocupat foarte tare de acest aspect. Florile erau destul de proaspete, unele aveau şi boboci nedeschişi încă.

Am pus florile în borcan, în jur de zece bucheţele generoase (florile sunt dispuse stil buchet) şi câteva pe deasupra, nu le pun chiar numărate.

Separat, am cântărit zahărul şi drojdia şi le-am pus împreună într-un bol. Am decojit lămâile cu peelerul pentru morcovi, ca să iau doar coaja galbenă, apoi le-am tăiat în jumătate şi le-am stors peste zahăr. Am pus şi cojile şi am frecat bine cu o lingură de lemn până s-a transformat într-o compoziţie vâscoasă, opacă. Am turnat compoziţia asta peste flori, am amestecat puţin şi am pus apă doar cât să acopere florile. Am lăsat peste noapte borcanul neacoperit pe masa din bucătărie.

A doua zi dimineaţa am turnat 3 litri de apă şi am amestecat bine. Până la prânz, am mai amestecat de vreo două ori, apoi am gustat. Era gata! La geamul bucătăriei bate soarele (dar nu direct) şi n-a mai fost nevoie să aştept câteva zile să fermenteze şi, în plus, nu am vrut-o foarte acidulată şi nici să capete gust de alcool (nu vă zic de câte ori am băut… şampanie de soc în loc de socată 😀 ).

Am tot băut ziua din ea şi seara am tras-o în sticle şi am pus-o la frigider. Deşi am băut foarte multă socată, nici nu m-a luat burta de la ea (şi eu sunt destul de sensibilă la stomac, în general), nici ameţeala, a fost delicioasă, mai ales rece. În plus, a fost primul an în care a băut şi Eliza socată, care m-a “complimentat” că e bună socata, seamănă cu o Fanta, doar că mai sănătoasă 😀 (Eliza are interdicţie la băuturi carbogazoase, extrem de rar primeşte permisiunea de a bea un pahar de Sprite sau de Fanta). Tot ce mi-a lipsit a fost nişte mentă proaspătă, să o pun în carafa cu socată de la frigider, să-i dea puţină aromă!

P.S. Citeam azi un meme pe Facebook că oamenilor care nu fac mişcare li se micşorează creierul. Aşa o fi, probabil, dacă mă gândesc că am mai scris despre socată acu trei ani şi am uitat complet 😀 Dar dacă tot am scris articolul şi anul ăsta, l-am publicat oricum, ca să vă fac poftă şi să ieşiţi în weekend la cules de soc!