Garderoba capsulă: mit sau realitate?

Joia trecută am fost la o nouă ediţie Mama Time Out, organizată de Florina Badea, unde ne-a fost gazdă Mariana Romanică, consultant de imagine şi expertă în ceea ce priveşte vestimentaţia şi schimbările de stil, şi unde s-a vorbit despre garderoba capsulă – noul trend în materie de modă şi minimalism.

Mariana a povestit despre ADN-ul stilistic al fiecăreia, care presupune o combinaţie de culoare, forma corpului şi stilul care ne reprezintă, despre metodele ştiinţifice care determină gama de culori care ni se potriveşte, despre măsurătorile care se fac pentru a stabili forma corpului şi despre cum croiala hainelor are puterea de a transforma forma existentă a corpului în forma dezirabilă, aplicând câteva principii simple de geometrie.

Mariana Romanică mi s-a părut o profesionistă care ştie despre ce vorbeşte (şi are şi certificările necesare) şi, deşi preţurile ei sunt prohibitive pentru mine, am senzaţia că o şedinţă de consiliere cu ea chiar îţi poate schimba viaţa în bine şi îţi poate oferi un fundament de cunoştinţe care să fie valabil pentru tot restul vieţii.

În timp ce vorbea, nu mă puteam gândi decât că nu pricep nici în ruptul capului de ce unele femei din politică nu apelează la genul acesta de servicii, ca să ştie cum să se îmbrace la diverse evenimente şi care sunt protocoalele pentru o vizită la săpat gropi la Pătârlagele şi cele pentru o vizită la o casă regală din Europa.

Garderoba capsulă: aceeaşi pereche de blugi, cinci ţinute diferite.
Garderoba capsulă: aceeaşi pereche de blugi, cinci ţinute diferite.

Cel mai mult, însă, Mariana ne-a vorbit despre garderoba capsulă, un concept îndelung dezbătut în ultima vreme pe multe bloguri de modă şi nu numai. Am remarcat că fiecare are o idee diferită despre ce înseamnă o garderobă capsulă, unii includ şi accesorii (pantofi, poşete), alţii nu, unii includ şi ţinutele speciale (rochii de seară, echipament de sport, echipament de munte), altele, nu. Cred că garderoba capsulă e ceva ce poate fi personalizat pentru fiecare persoană în parte, în funcţie de:

  • stilul personal
  • ocupaţia
  • hobbyurile
  • bugetul pe care îl avem

La eveniment, Mariana ne-a arătat cum poţi compune 70 de ţinute din 13 piese de îmbrăcăminte – sugestia ei de garderobă capsulă:

  • 2 perechi de pantaloni
  • 2 fuste
  • 4 bluze
  • 2 rochii
  • 3 “chestii de pus deasupra” – un cardigan, un sacou şi o jachetă

Deşi pare imposibil, chiar se pot compune 70 de ţinute, dar numai dacă toate cele 13 piese fac parte din aceeaşi gamă cromatică, astfel încât să se asorteze între ele. Asta înseamnă să restricţionăm printurile, de exemplu, dacă avem fuste sau pantaloni cu print, să avem doar bluze uni, sau invers, ca să putem combina oricare 2 sau 3 piese din garderoba capsulă. Asta pentru cei cărora le place să “play it safe”, adică nu fac combinaţii extravagante, căci dacă aveţi puţin curaj, puteţi purta oricând două imprimeuri diferite.

Părerea mea despre garderoba capsulă:

  • este o idee bună pentru cine are mereu problema: eu cu ce mă îmbrac? Investind în câteva piese de bază de calitate vei avea mereu ceva de îmbrăcat pentru 90% dintre evenimentele la care te duci: la serviciu, ieşiri în oraş, plimbări, petreceri, întâlniri de afaceri etc
  • nu trebuie să porneşti de la premiza că astea sunt singurele haine pe care le poţi avea în şifonier. Pe lângă piesele de bază, poţi să adaugi haine pentru hobbyurile tale, pentru plajă, pentru mers la munte, rochii de seară etc. Nu cred că acestea pot fi incluse în garderoba capsulă.
  • garderoba capsulă poate fi luată toată şi pusă în bagaj pentru concediu şi aşa o să ai ţinute pentru toate ocaziile (plimbări, vizite la muzee, cine în oraş). Asta depinde, desigur, unde te duci. Pe mine, de exemplu, nu mă preocupă foarte tare moda în concediu, aşa că îmi iau haine confortabile în proporţie foarte mare (pantaloni de trening, tricouri şi una-două rochii sport).
  • trebuie să-ţi cunoşti foarte bine croielile şi culorile care te avantajează ca să cumperi acele haine care să te pună în valoare. De asemenea, trebuie să fii dispusă să investeşti în haine de calitate, care să te ţină mai mult timp.
  • jachetele şi sacourile nu sunt doar ca să-ţi ţină cald, ele pot schimba total o ţinută.

2 Replies to “Garderoba capsulă: mit sau realitate?”

  1. Sa stii ca la un moment dat mi-ar placea sa pot merge si eu la o sedinta de consiliere vestimentara. E un gand care ma bantuie de cand ati povestit voi, blogeritele, de sedintele de consiliere cu Gabi Urda.

  2. Violeta Argatu says: Reply

    Wooow, cat de tareee. Na, c’am trait sa o citesc/ invat si p-asta :)))).
    Merci!!!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.