Noutăţi pentru copii la Bookfest 2018 (2)

Aici partea întâi din articolul despre Noutăţile pentru copii la Bookfest 2018.

Editura Arthur 

Editura Arthur continuă proiectul dedicat scriitorilor români contemporani de literatură pentru copii – Trofeul Arthur – cu două noi titluri care vor fi lansate duminică la standul editurii: Domnul Papuzek, de Cornel Vlaiconi, cu ilustrații de Irina Motroc și Cei trei măgăruși și cartea fermecată, de Gabriel H. Decuble. Talentatul ilustrator Dan Ungureanu dă viață îndrăgitului personaj Fram, ursul polar, din povestea omonimă a lui Cezar Petrescu, iar scriitoarea Lavinia Braniște continuă poveștile purcelușului Rostogol cu tabăra de creație de lângă vulcanii noroioși.

Cronicile din Narnia VII. Ultima bătălie, volum recompensat cu Medalia Carnegie, încheie povestea despre ținutul Narniei, iar cel de-al șaselea volum din universul Harry Potter ajunge în premieră în standul editurii chiar la Bookfest. Totodată, Editura Arthur lansează proiectul Arthur retro cu o carte cult pentru copiii de toate vârstele, Doctorul Aumădoare de Kornei Ciukovski.

noutati-arthur

Editura Corint/Leda Edge

Pentru copii la Corint: în primul rând pe 1 iunie toate titlurile Corint Junior vor putea fi achiziţionate la jumătate de preţ. Ca noutăţi avem:

  • Călătoriile lui Robin de Ken și Angie Lake (cinci volume de aventuri în marile orașe ale lumii: Barcelona, Istanbul, Londra, Paris și Veneția) – acestea mă atrag foarte mult, abia aştept să le răsfoiesc.

calatoriile-lui-robin

  • Ina și ariciul Pit. Aventuri în aparatul de fotografiat al bunicului, volumul 2 de Radu Țuculescu,
  • În natură. Jocuri și activități de explorator de Alice James și Emily Bone,
  • Pe cuvânt de șoricel de James Patterson și Chris Grabenstein (Corint Junior).
  • Domnişoara Goth şi festinul cel sinistru.
  • Păpuşa de porţelan.

corint-junior

  • lansare colecţie Smart Age cu cărţile Lămâi, cărți și prieteni de Jo Cotterill, Lista lui Sputnik, cățelul extraterestru de Frank Cottrell Boyce și Ne vedem în Cosmos, prieteni! de Jack Cheng.

colectia-smart-age_corint-1

Mai toate cărţile menţionate mai sus au parte de lansări spectaculoase, cu evenimente special gândite pentru copii. Puteţi citi mai multe detalii aici: Eveniment Facebook

La Leda Edge sunt multe cărţi frumoase pentru adolescenţi:

  • Tinerele elite
  • Spulbera-mă
  • Ghid de vicii si virtuţi (pe asta o am şi abia aştept s-o citesc)
  • Orasul de bronz
  • Jack Spintecatorul
  • Ascensiunea
  • Mă întunec (şi pe asta o am şi mi se pare foarte interesantă)

noutati-leda-edge

Editura DPH

Didactica Publishing House vine cu foarte multe noutăţi, neapărat să vă opriţi la standul lor dacă ajungeţi pe acolo. Mi-a atras atenţia seria Emoţiile lui Noni (Îmi este frică, Sunt furios, Sunt trist), cărţile bilingve română-engleză (Poveşti cu poliţişti şi Poveşti cu unicorni), seria Paula (Paula învaţă să meargă pe bicicletă, Paula salvează o pisicuţă, Paula şi o aniversare de neuitat), plus o mulţime de cărţi cu animale despre prietenie, somn, generozitate şi politeţe. Vedeţi coperţile mai jos.

Editura Cartea Copiilor

La editura Cartea Copiilor veţi găsi şapte cărţi nou-nouţe, precum şi titlurile japoneze intrate recent în oferta editurii: Roată, roată prin lumea toată, de Richard Scarry, Lupul de nisip, de Åsa Lind, Puii de bufniţă, de Martin Waddell, Mesajul secret, de Eric Carle, Citește-i iepurașului tău, de Rosemary Wells, Cei șapte papă-lapte”, de Mary Ann Hoberman, Basme africane, de Gcina Mhlophe.

noutati-ed-cartea-copiilor

Editura Frontiera

Continuând tradiţia cărţilor alese pe sprânceană, editura Frontiera publică într-o ediţie minunată cartea Ninei Cassian, Povestea a doi pui de tigru numiţi Ninigra şi Aligru.

frontiera_ninigra-si-aligru

Editura Diana

Lansări de jocuri şi materiale didactice noi:

  • Joi, 31 mai 2018, de la ora 11: 00 – evenimentul de lansare a două jocuri de puzzle XXL, de podea, cu titlurile: „Anotimpurile” și „Animalele și mediul lor de viață”;
  • Vineri, 1 iunie 2018, de la ora 11: 00 – lansarea a 35 de jocuri educative de tip Montessori „Învăț prin joc” în limba engleză, germană și maghiară;
  • Sâmbătă, 2 iunie 2018, de la ora 12: 00 – evenimentul de lansare a pachetului educațional „România 100” dedicat Centenarului, care este format dintr-un puzzle „Harta României pentru copii” și o cărticică ilustrată cu titlul „România 100”.

2 Replies to “Noutăţi pentru copii la Bookfest 2018 (2)”

  1. Dupa cum spuneam, mi-e cam teama de ziua de maine, cand va trebui sa ajungem la Bookfest si o sa vedem inflatia asta de carti pentru copii. Sunt din ce in ce mai multe si mai atractive, de la an la an, iar prin buzunarele mele bate acelasi vant tot de la an la an 🙂
    In alta ordine de idei, stiati ca avatarul meu e facut de Dan Ungureanu? A ilustrat prima carte care i-a placut fiica-mii vreodata, Puiul Moț, si i-am scris atunci sa ii multumesc pentru ca a desenat atat de frumos incat s-o atraga atat de mult. Apoi, cand mi-am facut blog, l-am rugat sa imi deseneze un avatar. Initial am vrut o ursoaica cu margele, dar dupa ce mi-a facut-o mi-am dat seama ca nu ma reprezinta, asa ca nu am mai folosit-o, am pastrat schita asta pe care o propusese el. Si cu care seman binisor…

  2. Buna! La ce pret ar fi pachetul cu Romania, la centenar? Tare m-ar incanta.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.