Turist în România – vacanţă cu peripeţii la Sovata (2)

După vacanţa asta, cred că am început să am un respect şi mai mare pentru cei care călătoresc cu copiii peste tot, fiindcă mie mi s-a părut extrem de greu. Am avut doi copii mari, fiecare cu pretenţiile şi personalitatea lui şi un bebeluş neastâmpărat care nu-şi dorea decât să exploreze, de preferat în braţe la tati, şi să nu facă nimic altceva din ce ar trebui să facă un bebe de vârsta lui: să doarmă, să facă duş, să se schimbe de scutec, să mănânce chestii potrivite pentru el.

Foarte greu ne-a fost să găsim cazare corespunzătoare dar şi să înghesuim în maşină bagajele tuturor. Când ai de vizitat zone friguroase, vrei să faci drumeţii şi să mergi şi la piscină, e clar că trebuie să cari o grămadă de chestii după tine. Şi chiar şi aşa, am auzit inevitabilele: “mami, de ce nu mi-ai pus şi mie vesta?”, “mami, de ce nu mi-ai luat ochelarii de scufundări?”, “mami, elasticele astea de păr sunt naşpa”, iar în cazul lui Vlad, chiar nu am avut suficiente haine groase, iar după ce am pierdut rucsacul cu schimburile lui, nici atât 😀

Puteţi citi despre prima parte a vacanţei noastre cu peripeţii aici: Turist în România – vacanţă cu peripeţii la Tuşnad

Ziua 3

Am plecat relativ dimineaţă spre Sovata, după ce am părăsit pensiunea Szurdok, unde sigur nu ne vom mai întoarce. N-am mâncat nimic la micul dejun şi eram cam flămânzi, aşa că am oprit pe la 11 la o benzinărie OMV, unde am mâncat câte un meniu din oferta lor pentru turişti. După aceea, următoarea oprire a mai fost la Corund, unde am admirat ceramica specifică şi am aflat că în unele locuri se ţin ateliere de olărit în timpul săptămânii. Dacă ajungeţi în zonă, neapărat să întrebaţi.

ceramica-de-corund

Ceramica de Corund are o istorie interesantă, aşa că nu ocoliţi satul, dacă mergeţi spre Praid-Sovata, măcar pentru a face poze, dacă nu pentru a cumpăra. Eu nu mai aveam aşa de mulţi bani la mine, aşa că am cumpărat doar două străchini cu motive florale şi un vas mic pentru servit, smălţuit cu verde, într-un stil specific zonei.

Am ajuns la cazare în jur de ora 14.00. De data asta, alegerea a fost una excelentă, pensiunea Lion din Sovata dovedindu-se tot ce ne-am fi putut dori de la o cazare: o cameră luminoasă cu două paturi duble şi balcon securizat pentru copii, o baie curată, cu instalaţii noi, seturi de prosoape moi pentru fiecare persoană şi o bucătărie largă, cu tot ce ne-ar fi trebuit dacă am fi vrut să gătim, să facem cafea sau să încălzim lapte.

Preţ cameră: 140 lei/noapte pentru cameră cu două paturi duble. Telefon: 0743248680/0742293825, strada Câmpul Sărat nr 99, Sovata.

Ne-am hotărât să mergem cu mocăniţa de la ora 17.00, aşa că la ora 16.00 eram deja în Gara Mică din Sovata şi ne ocupam locurile în tren. Tarife: 35 lei/adult, 20 lei/copil. Traseul durează aproximativ două ore, dus-întors, asta dacă nu păţiţi ca noi şi vi se strică mocăniţa în câmp 😀 După ce s-au chinuit să şurubărească la ea o vreme, au chemat un autocar care ne-a adus înapoi în Sovata în siguranţă. Din fericire, copiii s-au amuzat şi au inventat poveşti, aşa că experienţa nu a fost una neplăcută.

Seara s-a încheiat cu o cină la restaurant Ciuperca Mică, un local foarte cochet, cu mâncare bună şi servire amabilă, din centrul oraşului Sovata. Mi-a plăcut atât de mult, încât am mâncat doar acolo în Sovata. Fetele au comandat nişte prostioare, felii Dino (un soi de pastă de carne în panadă) cu cartofi prăjiţi, Vlad şi tati au mâncat spaghetti bolognese, iar eu am luat o porţie de medalion de porc în bacon, cu legume, o alegere excelentă. În plus, am testat şi unul dintre cocktailurile lor, Love Lust, cu gin, sirop de lavandă, suc de limetă.

ciuperca-mica_sovata

Ziua 4

Ne-am trezit dimineaţa şi, după un mic dejun frugal luat în cameră, cu croissante şi lapte cu cereale luate de la Penny Market, am plecat spre Praid. Prima oprire a fost la Casa Fluturilor, unde am văzut câteva specii de fluturi vii. Preţuri: 8 lei/adult, 6 lei/copil. La intrare au şi un mic magazin de suveniruri şi o mini-cafenea, unde găsiţi uneori prăjituri de casă şi siropuri de naturale. Eu am încercat un sirop de lavandă, are o aromă plăcută dar nu pot spune că l-aş mai încerca.

După Casa Fluturilor, am plecat la salină. Era o coadă enormă la casa de bilete, dar mergea foarte repede, aşa că în maxim jumătate de oră eram în subteran. Tarife de acces: 30 lei/adult, 20 lei/copil, bebeluşii gratuit.

Nu am stat foarte mult în salină, maxim 3 ore, din care o oră şi un pic, fetele au stat la Parc Aventura, unde au făcut diverse trasee. Vlad s-a jucat la locurile de joacă pentru cei mai mici, iar noi am căscat gura în rest, pe la muzeu, la Biserică şi ce alte atracţii mai erau pe acolo, nimic spectaculos. Cu excepţia Parcului Aventura, salina Ocnele Mari mi s-a părut mai ofertantă. Restaurantul şi barul sunt la alt nivel, noi le-am găsit când eram pe picior de plecare, pentru că ne era foame. Am mâncat acolo, dar mâncarea nu mi s-a părut grozavă. Preţuri restaurant: 10 lei o ciorbă, 12 lei un caşcaval pane, 5 lei un suc. Cam atât am luat noi, nu ştiu restul preţurilor.

Tarife Parc Aventura: de la 25 de lei, în funcţie de înălţime. Pentru Eliza am plătit 35 de lei pentru 75 minute (are 147 cm înălţime).

În salina Praid se maturează şi un sortiment de brânză Hochland, pe care îl găsiţi de cumpărat la bar, de unde puteţi cumpăra şi vin, aşa că dacă nu vă aranjează mâncarea de la cantină, puteţi oricând să mâncaţi brânză cu vin 😀

Când am ieşit din salină, ne-a prins o ploaie torenţială, aşa că am renunţat la îngheţată (aveau mai multe tarabe cu îngheţată artizanală) şi nici sare cu plante nu am apucat să-mi iau. Cred că aşa a fost să fie, pentru că nici la plecare nu am putut să-mi iau sarea pe care mi-o doream, deoarece a trebuit să ocolim centrul Praidului din cauza unui ambuteiaj.

Ne-am întors în Sovata, unde era soare şi frumos. Ne-am oprit la un kurtos umplut pe strada principală din oraş, apoi am plecat în drumeţie: am pornit de pe malul Lacului Ursu pe traseul cu cruce albastră către Lacul Mierlei, apoi spre turnul de observaţie şi înapoi pe traseul cu cerc alb şi fundal albastru.

kurtos-umplut_sovata

Lacul Ursu este un lac heliotermal – se pot face băi curative în apa lui sărată, accesând bazele amenajate pe malul lui. Preţurile variază de la 20 la 30 de lei/adult. Noi nu am intrat pentru că se închidea la 18.00 şi deja era patru jumate. Am remarcat, însă, că multă lume preferă să meargă până la Lacul Mierlei, unde te poţi îmbăia gratuit şi unde există şi zone de nămol.

sovata_lacul-ursu

Fetele şi-au băgat puţin picioarele în apă pentru că nu aveau costume de baie, însă au ieşit repede, deoarece erau pline de julituri şi se simţeau cam ca feciorul de împărat din povestea Ileana cea şireată, care, după ce a picat în capcana cu săbii, a fost învelit într-o piele de bivol înmuiată în saramură 😀

sovata_lacul-mierlei

Turnul de observaţie este foarte interesant şi se poate urca în el gratuit şi dacă aveţi curaj. Pe mine m-au cam trecut fiorii, dar fetele au urcat fără nicio problemă. Oferă o privelişte frumoasă asupra oraşului şi munţilor, pe mai multe nivele.

sovata_belvedere

Când ne-am întors, am mers iar la Ciuperca Mică pentru o cină festivă de rămas bun. Eu am testat un alt cocktail (Flavors of passion cu vodka, Aperol, suc de lime şi ananas şi sirop de fructul pasiunii), fetele au ales tot felii Dino, soţul a gustat supa lor de usturoi în pâine, iar eu am mâncat un pui cu sos olandez pe pat de legume înăbuşite (iarăşi o alegere excelentă). La final, am gustat cu toţii dintr-o felie de tort cu nuci şi miere.

ciuperca-mica_prajitura

A doua zi dimineaţa am plecat spre Iaşi, cu o oprire scurtă la lacul Roşu, unde am mâncat un langoş cu brânză foarte bun. Nu mai aveam energie să mai vizităm nimic pe traseu, eram cu toţii mult prea obosiţi şi dornici să ajungem acasă. Ca suveniruri, ne-am luat o găletuşă de gălbiori, pe care i-a gătit mama, şi o pâine ardelenească cu cartofi.

Dacă vreţi să mai citiţi şi alte articole din categoria Turist în România, click aici pe link pentru a afla ce alte minunăţii mai ascunde ţara noastră.

3 Replies to “Turist în România – vacanţă cu peripeţii la Sovata (2)”

  1. Să nu vă pară rău că ați ratat să cumpărați sarea, am cumpărat noi acum 2 ani de la unul din magazinele de lângă intrarea în salină. Este o porcărie, conține pământ, iar aromele/ ierburile aromate cu care este combinată sarea nu se simt deloc.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Deci chiar aşa a fost să fie! Mulţumesc mult pentru comentariu!

  2. Frumoase locuri. Unele imi sunt cunoscute. Iar painea este dementiala.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.