Ce spun hainele tale despre tine?

Acum trei luni am pierdut subit o rudă nu foarte apropiată. Ştiu, e un mod ciudat de a începe un articol, dar o să vă explic de ce am început aşa. Avea 40 şi un pic de ani, avea un job care îi plăcea, un grup destul de larg de prieteni, era foarte credincioasă şi implicată în activitatea Bisericii şi zâmbea mereu. Cu fix un an în urmă, îşi îndeplinise marele de vis, acela de a merge în pelerinaj la Ierusalim. Nu eram prietene, nu ne potriveam ca personalităţi şi, cu toate astea, am regretat profund moartea ei. A fost bruscă, fără niciun semn de avertizare, şi a lăsat în urmă destule semne de întrebare.

Mi-a revenit sarcina stânjenitoare şi inconfortabilă de a-i sorta şi dona hainele, deoarece mama ei adoptivă este mătuşa care a stat mulţi ani cu Eliza şi nu avea pe altcineva care s-o ajute la treaba asta (nu-i cunoştea prietenele). Nu ştiu cum e în alte culte, dar la ortodocşi se dau hainele de pomană destul de repede după decesul cuiva, plus setul de haine care se dă la pomana de patruzeci de zile, e o întreagă poveste aici. Sincer nu am vrut să fac asta, mi s-a părut o împietate să îi umblu în haine, în sertare, în lucrurile ei personale, să decid eu ce dau mai departe şi ce păstrez eu (mătuşa a insistat să păstrez şi eu câteva lucruri şi am făcut-o doar de dragul ei).

Cu ocazia asta am descoperit despre ea multe lucruri pe care nu le ştiam. Avea multe desuuri elegante, aproape noi, bine întreţinute, semn că şi le schimba des şi aprecia lucrurile de calitate. Sincer, eu n-am atâtea sutiene câte avea ea, de toate culorile şi croielile. Avea hainele de serviciu (taioare, fuste drepte, pantaloni office), dar şi multe haine de seară, rochii elegante (pe care chiar nu ştiam cui le-aş putea dona, pentru că era şi foarte slabă), semn că mergeau la multe petreceri.

Am rămas surprinsă să văd că avea şi încălţări şi haine de făcut sport, ceea ce e ciudat, pentru că niciodată n-am auzit că ar fi mers la sală sau ar fi alergat sau vreo activitate sportivă similară. Avea mai multe jachete decât mine – eu am doar vreo patru pentru toate anotimpurile.

Nu mai zic de cremele de faţă scumpe (nu m-aş fi aşteptat niciodată să găsesc mărcile alea pe noptiera ei), seturile asortate de pantofi şi poşete şi câteva seturi de bijuuri foarte drăguţe. Am răsfoit puţin albumele ei foto şi am constatat ceea ce ştiam deja, că zâmbea întruna, cu un zâmbet perfect, cu dantură de revistă dar că necazurile personale îi lăsaseră nişte riduri foarte adânci în jurul ochilor.

După ce am făcut toate chestiile astea şi am aranjat lucrurile de dat şi de păstrat, după ce am trecut peste şocul morţii ei subite şi mi-am revenit din neliniştea aia că poţi muri oricând şi uite, cineva trebuie să facă curat după tine, am început să mă gândesc ce spun despre mine lucrurile mele, cele care rămân în urma mea şi trebuie sortate, donate şi păstrate. E drept că eu am copii şi probabil nimeni nu s-ar atinge de lucrurile mele până ar creşte Eliza, să decidă ea ce face cu ele, dar chiar şi aşa, ce aş vrea să spună despre mine hainele mele?

Cred că hainele mele spun că în ultimii ani am început să mă îmbrac mai chic. Am renunţat la combinaţia blugi şi tricou simplu (deşi acum am blugi brodaţi şi tricouri mai elegante), am mai multe rochii în şifonier (în general evitam rochiile pentru că eu credeam că nu-ţi oferă prea multe moduri de a le purta – acum ştiu că nu e adevărat), am câteva piese de colecţie care merg lăsate moştenire Elizei (câteva rochii de seară de designer, o fustă vintage, două rochii cu croială clasică, nişte accesorii), am şi câteva încălţări care sunt doar pentru evenimente (înainte aveam doar încălţări de stradă pe care le purtam zilnic peste tot).

Hainele mele mai spun că am învăţat să apreciez croieli care merg mai mult timp şi care mi se potrivesc mai bine. Mai spun că prefer materialele naturale şi că foarte rar aleg ceva sintetic, că prefer hainele fără imprimeuri (uni) şi că la mine în garderobă găseşti cel mai des haine albe, negre, bleumarin sau gri şi, pe ici, pe colo, câteva nuanţe de roz prăfuit. Am doar desuuri negre.

Am o singură rochie verde, o singură bluză roşie, nu am absolut nimic galben în garderobă, evit culorile pământului şi, deşi îmi place mult movul, nu prea îl port pentru că nu-l găsesc în haine care să-mi placă, cu excepţia unei fuste cu fluturi făcută dintr-o rochie pe care am păstrat-o de la verişoara mea, ca să-mi aducă aminte că, deşi părea anostă, purta rochii cu fluturi şi sutiene cu dantelă şi poate că era o tipă cu o lume interioară foarte bogată pe care eu nu am apucat s-o cunosc absolut deloc.

Am mai multe accesorii şi mai îndrăzneţe şi doar 3 poşete. Am un şal din caşmir, mai multe costume de baie (înainte aveam unul singur care mă ţinea ani de zile), haine pentru făcut sport (chiar dacă nu mă laud cu asta, mai merg la sală din când în când), bocanci de munte, două seturi de perle, o cămaşă Burberry, o ie veche de aproape o sută de ani, două fuste şi o geacă din piele (ecologică, ce-i drept 😀 ).

Mi-aş dori şi eu câteva bijuterii de aur (o pereche de cercei şi un lănţişor), dar n-am găsit niciodată potrivit să fac investiţia. Mi-aş dori mai multe poşete (în special una mai mică de mers la evenimente),  un tricou polo alb din material mai gros şi un palton de lână cambrat pe corp. Mi-aş dori multe, dar cumva nu mă îndur să dau banii pe lucruri pe care mi le doresc, pentru că sunt mai multe lucruri de care am nevoie.

La un moment dat, nu demult, mi-am făcut ordine în sertarul cu lenjerie, am aruncat tricouri vechi, şosete, lucruri mărunte pe care nu le mai purtam. Mi-am cumpărat o pijama cu danteluţă şi mi-am pus pe listă să-mi achiziţionez câteva modele noi de sutiene. Am făcut o nouă sacoşă de donat (cu haine, chiar noi, cumpărate din impuls dar nepurtate) şi am dus trei piese la croitorie la retuş (după ce le-am lăsat o vreme în sacoşă ca să fiu 100% sigură că merită investiţia).

Am făcut o listă cu lucruri de cumpărat de care am nevoie, în vederea întoarcerii la birou: 2-3 bluze (nu neapărat cămăşi, nu mă îmbrac office), încă o pereche de blugi, o pereche de pantaloni, două fuste creion, 2 cardigane subţiri (unul cu nasturi şi unul fără). Dacă aveţi recomandări de magazine sau site-uri, mi le puteţi lăsa în comentarii. Sunt foarte pretenţioasă la croielile bluzelor, aşa că sigur o să-mi găsesc foarte greu dar măcar să am un punct de pornire.

Hainele voastre ce spun despre voi?

Fotografiile au fost făcute de Cristina Nichituş Roncea în cadrul proiectului Mămicile Digitale, iniţiat de Parenting PR pentru Centrul Comercial Auchan Titan. Ţinutele sunt din magazinele Etic (pe care am început să-l frecventez mai des) şi I Love Outlet (pe care îl recomand pentru varietatea hainelor). Dintre toate, am cumpărat pantalonii gri (pentru că erau la reduceri) şi botinele şi regret tricoul cu I love cake but I hate going to the gym 😀