Se poate trăi simplu şi minimalist în România într-o familie cu copii, într-un apartament de bloc comunist?
De când am citit cartea lui Marie Kondo, Magia ordinii, trăiesc într-o pendulare perpetuă între dorinţa profundă de a-mi simplifica (declutter) viaţa şi necesitatea reală de a deţine diverse obiecte, care fac parte din viaţa mea de mamă, femeie, blogger etc.
În virtutea dorinţei de a deţine mai puţine lucruri şi a fi fericit cu asta, am eliminat o grămadă de lucruri. Cu toate astea, sincer, nu văd spaţiile libere. Parcă există în casă un monstru mic care se cuibăreşte în orice centimentru liber de dulap sau cămară şi îl ocupă. Convinsă că fac eu ceva greşit şi minimalismul nu vine la mine, nu fac decât să fiu din ce în ce mai nefericită că nu pot aplica acest concept la nivelul la care mi-aş dori.
Însă realitatea e alta. Realitatea e că locuiesc într-un apartament de bloc comunist în care spaţiul e extrem de limitat. Tot realitatea e că am doi copii, fiecare cu vârsta, hainele, jucăriile şi pasiunile lui. Am în casă două biciclete şi patru biblioteci pline cu cărţi, o cămară plină cu borcane de dulceaţă şi fiecare “dedesubt” plin cu haine extra-sezon sau haine mai mari pentru copii, vidate.
Nu am cum să trăiesc minimalist. Sunt blogger de craft şi am în continuare trei cutii mari şi un dulap pline cu accesorii pentru activităţile şi atelierele mele creative, şi asta în condiţiile în care umplu anual şi rafturile mătuşii mele educatoare cu pungi cu creioane colorate, perforatoare, ştampile, coli de hârtie, elemente adezive şi tot felul de alte mărunţişuri.
Sunt blogger de carte şi am rafturile pline de cărţi superbe pe care le iubesc de nu mai pot. Cărţi care au fost citite de Eliza dar pe care le păstrez pentru Vlad, cărţi traduse de mine, cărţi minunate pe care le păstrez să le citească Eliza când va creşte, câteva zeci de cărţi care aşteaptă să fie recenzate. Sorry, dar nu pot păstra doar poza lor într-un folder în calculator.
Sunt blogger de mâncare, aşa că am o grămadă de farfurii şi şervete desperecheate pe care le folosesc la poze. Am o scândură şi un carton de care mă împiedic mereu prin casă pentru că le folosesc ca fundal pentru poze.
Ţin Paştele şi Crăciunul, aşa că am două cutii de decoraţiuni şi un brad artificial urcate sus pe dulap. Am avut cinci cutii pline de decoraţiuni şi, în verva minimalismului, am redus la două. De unele dintre cele date îmi pare rău, dar ştiu că oricum se vor aduna altele. Locuiesc într-o ţară cu patru anotimpuri (măcar în teorie), aşa că am haine şi încălţări pentru toate.
Primesc musafiri, aşa că am cearşafuri, perne şi prosoape de rezervă. Practicăm diverse sporturi, aşa că avem accesoriile potrivite pentru ele. Mergem la munte, aşa că avem bocanci şi pantaloni de munte, mergem la mare, aşa că avem costume de baie şi prosoape speciale din microfibră. Eliza merge la ski, aşa că are costume de ski, lenjerie thermo şi cizme de zăpadă.
Avem două corturi, saci de dormit şi izoprene. O cutie mare cu jucării de nisip, două saltele gonflabile, scaune de picnic. Rucsacii de munte. Trei trollere, două genţi de voiaj, nenumăraţi rucsaci mai mici, puţine poşete şi un teanc de sacoşe din pânză, cu diverse întrebuinţări.
Vlad are două biciclete, Eliza are patine, role, trotinetă şi costumele de gimnastică. Are un raft plin de jocuri şi un sertar la pat plin cu jucării cu care se joacă o dată pe lună. Ce să facem acum, să-i golim camera? Ei îi place aşa, colorată şi haotică şi detestă dorinţa mea de minimalism.
Am un dulap plin de vase pentru gătit şi un raft în cămară cu accesorii pentru copt. Folosesc aparatul de îngheţată, pe cel de waffles sau pe cel de paste de maxim 2-3 ori pe an, dar tot nu le dau. Sunt ale mele şi le păstrez.
Am multe fotocărţi şi colecţia mea (mică) de statuete Willow Tree şi diverse lucruşoare mici, amintiri de-ale copiilor, pe care le păstrez într-o cutie. Am sus în cămară vesela “bună” pe care o scot doar la ocazii deosebite şi duc dorul servantei, în care mi le-aş ţine pe toate aranjate elegant.
Nu folosesc, dar mi-ar plăcea la nebunie să am o supieră din porţelan, asortată la farfuriile adânci, la sosieră şi la platourile de servit. Mi-e dor de lipsa de minimalism a mamelor noastre, care ţineau în servantă setul de farfurii de la nuntă şi paharele de cristal, în care ciocneam doar de Revelion.
Ador minimalismul, serios, doar că la mine în familie nu e posibil. De fapt, nu cred că e posibil în cultura noastră, oricât ne-am strădui. Şi nu ţine doar de faptul că suntem copii crescuţi în comunism, care n-au avut de niciunele (mai mult sau mai puţin) şi vor acum să le ofere copiilor lor de toate, cât ţine de ocupaţiile şi pasiunile noastre, de spaţiul restrâns pe care îl avem la dispoziţie şi de resursele financiare limitate.
În condiţiile astea, minimalismul lui Marie Kondo pare o utopie.
La voi cum e?
Sursa foto: Pixababy
La mine e aceeași siuație. Din ce descrii, să zicem că am cam jumătate din lucrurile pe care le enumeri (nu gătesc foarte mult, deci nu am cine știe ce dotări, iar pentru materialele pentru varii activități îmi ajunge un raft), dar toate sunt adunate într-o garsonieră în care locuim trei persoane: un adult și 2 copii. Doar hainele de extrasezon și lucrurile pe care chiar nu le folosesc și care ar trebui să le dau sunt duse în boxă. Ce-mi doresc e să reduc spațiile cu lucruri depozitate aiurea., să-mi rămână în casă lucrurile care-mi sunt chiar utile, chiar dacă le folosesc mai rar. Mai am cale lungă până să ajung acolo. A, și caut soluții de a folosi cât mai eficient spațiul, ca să nu ne simțim sufocați. Pentru cameră deja încep să aplic câteva idei și cred că, după ce termin ce mi-am propus să fac, va fi chiar bine. Ce mă doare cel mai tare e bucătăria. E mică și nu reușesc să le organizez pe toate astfel încât să mă simt bine în ea. Îi va veni și ei timpul să fie reorganizată. Deocamdată strâng idei.
Ce mi-aş dori şi eu o boxă! E visul vieţii mele :))))))
Şi la mine e bucătăria mică şi prost gândit mobilierul (era acolo când am cumpărat apartamentul şi nu mi-am mai permis să-l schimb). Plus că e slab luminată şi fereastra dă spre o curte interioară.
Am citit cateva articole despre cartile lui Marie Kondo, dar n-am citit si cartile, asadar stiu cateva idei de-ale ei, dar nu cunosc tot. Insa macar stiu ce e minimalismul. :))
Nu cred ca trebuie sa fii nefericita ca nu poti aplica principiile propuse de ea in carte. La urma urmei ea descrie un mod de viata care i se potriveste ei de minune. Iar tu trebuie sa gasesti stilul care e cel mai potrivit pentru tine, incercand sa reduci cat mai mult “zgomotul” din viata ta.
Ca o mica paranteza – spre exemplu, mie nu-mi plac chiar toate metodele ei de impaturire a hainelor, le prefer pe ale mele pentru ca si eu am spatiu redus in casa (tot bloc comunist) si, in decursul anilor, am gasit metodele cele mai bune – pentru mine – asa incat sa incapa foarte bine hainele, lenjeriile de pat, paturile si toate (ba mai ramane si destul loc) si sa le vad mereu pe toate, si sa nu fie nevoita sa mut hainele de la un sezon la altul. Nu avem haine multe, asa ca e destul de simplu sa pastrez ordinea. Nu-s de acord cu ideea ei de a le multumi hainelor pentru grija pe care ne-o poarta (e ciudat, sunt doar niste lucruri). Nu mi se potriveste ideea de stocare pe verticala pentru ca nu pot s-o aplic in rafturile mele (ar ramane goale pe jumatate, deci spatiu folosit ineficient), fac asta numai in sertarele cu sosete.
Cred ca, poate, ar fi bine sa ne punem problema daca e neaparata nevoie sa facem chiar toate lucrurile pe care le facem in viata noastra, daca trebuie sa vizitam chiar toate locurile pe care le vizitam, daca trebuie sa ne intalnim chiar cu toti oamenii pe care-i intalnim etc etc. Uneori ne aglomeram singuri cu prea multe activitati. Sa reducem activitatile la esential, la ceea ce conteaza, sa incercam sa ne gasim un echilibru al nostru iesind din iuresul societatii de azi. Si poate asta s-ar reflecta si in numarul obiectelor din casele noastre. Asa ca, poate, secretul minimalismului ar putea sa vina si din asta, nu stiu.
Chestia cu împăturitul eu n-o reuşesc decât în troller când plec în concediu, în rest mie mi-e mai bine cu împăturirea clasică şi lucrurile puse unul peste altul. În plus, noi obişnuim să avem mai degrabă rafturi decât sertare, aşa că e mai dificil să le pui pe toate în picioare.
Exact asa simt si eu. Locuim si noi in doua camere si simt ca ma invadeaza lucrurile. Am incercat sa le reduc, dar,adevarul este ca nu am spatii adecvate de depozitare si ca lucrurile pe care le am au fost cumparate cu greu, cu multe eforturi si sunt realmente necesare. Nu cred ca se poate vorbi de minimalism in Romania, poate doar de o educare a felului in care ne cheltuim banii (si asa putini) . Sa nu mai cumparam acelasi produs sau ceva asemanator doar pt ca e la reducere sau ti-l da cineva si spui lasa-l acolo ca poate ne trebuie. Cred ca romanii sunt campioni la a gasi spatii de depozitare, la reorganizarea lucrurilor in acelasi spatiu meschin al unui apartament comunist. Poate ar trebui sa scriem noi o carte despre asta. Irina H
Da, scriem o carte şi o intitulăm “Magia organizării unui blocatar” 😀 Am auzit prima oară de improvizaţia “blocatar” (Bloc+locatar) pe blog la Dollo şi mi s-a părut foarte simpatică 😀
Buna Laura, mergand pe aceeasi idee, eu m-am lasat vrajita de Arta simplitatii – a lui Dominique Loreau. Noi locuim intr-o mansarda, avem doar un copil, insa mie mi se pare ca poate functiona minimalismul asta. Cred ca este vorba de fapt de un declick mental pentru a ne debarasa ce niste lucruri, nu de toate:)
Cu siguranţă e vorba de un declic mental, momentul acela în care înveţi să let it go 😀 La mine nu s-a produs încă şi nici nu sunt sigură că vreau.
eu sunt fan minimalism si reduc la sange totul.Si inca mai este loc de redus. De cand am prins ,,microbul” nu doar ca reduc din ceea ce avem, dar sunt si foarte atenta la ceea ce cumpar.Si la noi spatiul e limitat, casa este mica, si nu incap prea multe lucruri.Mi se pare obositor sa am aglomeratie in casa si prin dulapuri.
Ţin minte că tu povesteai pe blog de minimalism încă înainte să fie la modă conceptul, de când v-aţi mutat în căsuţa nouă 🙂
Mă bucur că ai comentat, cu ocazia asta am văzut că ai redeschis blogul.
Și la mine e tot cam la fel. Am citit și eu Magia Ordinii și am mereu impresia că nu fac destul „decluttering”, deși periodic sortez haine și alte lucruri pe care le „scot din casă”. Ori de câte ori reușesc să fac un mic spațiu liber, parcă are voință proprie și se umple imediat :)). În altă ordine de idei, eu lucrez de acasă (deci am o mică stație de lucru + chestii pentru job), mai am și niște hobby-uri cu materialele aferente, copilul cu jucăriile și pasiunile lui, biblioteca la care nu putem și nici nu vrem să renunțăm, etc. Plus că sunt și cam dezordonată… Deci, nu cred că minimalismul o să funcționeze vreodată pentru mine.
Şi la mine la fel, zici că e hydra cu şapte capete. Cum tai unul, cum mai creşte altul. Aşa şi cu ordinea noastră, facem un loc şi îl umplem mai tare ca înainte :)))
Corturile, saltelele gonflabile și scaunele de picnic sunt la mama în pivniță. Cărțile copilăriei sunt la mama în bibliotecă. Copiii sunt pe la casele lor. Și tot n-am loc suficient în casă. Da, tot un apartament comunist.
Şi noi am dus cu chiu cu vai o parte din echipamentul de campare undeva într-un spaţiu de depozitare. Cred că e bine că nu e mama aproape, că îi umpleam casa :)) De fapt, una dintre regulile lui Marie Kondo e să nu duci lucrurile la părinţi şi încerc (parţial) să mă ţin de ea. Mai aduc la mama cărţi şi jucării de-ale copiilor, să le aibă aici, şi cam atât.
Nu vrei sa stii cum e la mine, deopotriva muzeu si haos… De aceea m-am bucurat sa citesc articolul tau 🙂
Cred că îmi închipui 😀 Ştiu că ai mai zis tu că ai tendiţe de hârciogărit 😀 Avantajul tău e că le mai poţi duce la Giurgiu, dacă vrei un apartament mai minimalist.
Cand am vazut inceputul articolului pe FB am intrat pe blog cu un sentiment de rusine ca ” stai sa vezi, altii pot”
Acum rasuflu usurata :d
😀 Mă bucur că mai sunt şi alţii ca mine.
Laura, noi am locuit 8 ani intr-un apartament cu 3 camere. 2 persoane si un caine. Si nu ne-a ajuns spatiu. De multe ori ne intrebam cum ar fi daca am avea si un copil. Orice locusor liber parca imi sopteste suav sa il umplu, sunt culmea, stiu. Si de nu am sortat lucruri….Ei bine, acum urmeaza sa ne mutam in noua casa. Va fi mai mare decat cealalta si pornesc cu gandul de a o tine cat mai putin aglomerata. Vom vedea 🙂
Inainte sa plec sa iti mai zic ceva. Cand am plecat din fostul apartament am pus totul in cutii. Am pastrat strictul necesar pentru ca acum stam in chirie, iar restul ce nu prea folosim am dus la mama la tara pana ne mutam. Si am dus la mama peste 30 de cutii. 30 de cutii!! Adica lucruri de care nu avem nevoie…nici nu stiu ce mai e prin cutiile alea daca ma intrebi. Apoi dupa ce saracie le mai tin?
Mai, eu zic ca se poate. Sunt departe-departe de a duce o viata minimalista, dar textul tau mi s-a parut ca o scuza. Nu vreau sa te supar, sincer! Doar ca eu am vazut multe lucruri la care ai putea renunta. De exemplu, de ce ii trebuiesc lui Vlad doua biciclete? Cu copii mai mari nu stiu cum e, inteleg ca nu poti sa arunci nimic fara acordul lor, dar cei mici ai mei chiar nu stiu ce lucruri au. Am sortat si eu jucariile si am scos doar o miiiiiica parte jos in living si nici nu au observat ca lipsesc sau ceva. Sau poate au observat si nu au zis nimic. Eu cred, pentru mine, ca se poate si as face bine sa continui cu debarasarea, pana nu mi-a trecut entuziasmul. :))
Vlad ştie :)) Sunt două biciclete (deşi e mult spus biciclete) pentru că una se transformă în trotinetă iar cealaltă e o variantă mai uşoară de plastic care încape mai bine în portbagaj. Din ce am enumerat, chiar nu aş renunţa la nimic, pentru că noi le folosim. Zicea cineva într-un comentariu că poţi trăi minimalist dacă reduci şi din activităţile pe care le faci, or eu chiar asta nu vreau, fac parte din ceea ce ne defineşte pe noi ca familie, activităţile creative, gătitul, călătoriile.
Eu am citit aici pe blog articolele tale extrase din ,,Magia ordinii”, apoi mi-am cumparat cartea si am citit-o. Buuuuun, si de aici incepe debarasarea de lucruri. Dupa ce am aruncat lucrurile de care am considerat ca nu mai am nevoie am constatat ca doar pentru o perioada de timp rafturile au fost ,,aerisite”, si apoi s-au umplut la loc. Unul dintre motive este ca a venit pe lume Ana Maria, dar cred ca nici eu nu am aruncat chiar toate cele ce ar fi trebuit aruncate. Parca dintr-un coltisor era o voce care spunea ,,….si daca-mi mai trebuie?”. Of, of si iar of. . . .
Dezordine e si la noi..4 persoane in 2 camere, mari de casa, pod, beci….dar loc tot nu e. in beci e umezeala, in pod…e cam greu de ajuns cu sacii… noi avem asa un refren preferat: daca mai cumparam (inca) un dulap..totul va fi in ordine…bineinteles ca nu e..putem cumpara si 10 dulapuri si tot asa va fi..eu mi-am mai redus din mania ordinii, sunt mai relaxata si vad ca e mai usor asa..i-am propus si sotului sa ne inscriem la vreun concurs de camere aglomerate…. castigam SIGUR!
Haha! Bună asta! Noi am zis că ne deschidem o firmă de „servicii de făcut dezordine în timp record”, am fi cei mai tari de pe piață 🙂
Ce-aș putea sa zic eu?!? :))))) :)))
Ca un soi de consolare de tipul de poate si mai rau: sa vezi cum e in chirie intr-un apartament comunist plin de mobila din lemn masiv….. – oricum numai minimalism nu :))). Solutia gasita de mine este ca am reusit sa facem din dormitor un loc ceva mai aerisit pastrand doar patul, masuta de cafea si 2 scaune (la care as renunta oricand daca asa avea unde sa le pun). Te inteleg perfect, iar eu am doar un copil- insa pasionat pana aproape de obsesie de masinute :))) Asa ca desi am dus o parte din ele la tara de fiecare data cand mergem in vizita isi aduce inapoi cate 1-2-3….
Sincer nici eu nu pot sa aplic metoda asta…oricât m.as strădui…toate “fac parte” din ceea ce sunt și nu sunt dispusă să “renunț la mine”. Si eu cred ca naționalismul clar nu e pentru romani-suntem obisnuiti sa strangem, ceea ce nu e mereu un lucru rau.Eu am doi copii si apartamentul de doua camere (bloc comunist)plin de chestii. Probabil nu.mi trebuie toate…dar nici nu ma deranjează.
Dictionarul isi face de cap…am vrut sa spun ca minimalismul nu este pt romani.Scuze.