Melci din foietaj cu ciocolată şi nucă – reţetă rapidă

Mama a improvizat aceşti melci din foietaj, imitând un cunoscut produs de patiserie, odată când era post şi voia să ducă la Biserică pentru pomană ceva dulce. Aşa că a folosit un aluat de foietaj pe care îl avea în congelator şi nişte nucă măcinată amestecată cu zahăr şi a făcut o tavă de melci, care s-au volatilizat instant la finalul slujbei.

Şi cum eram în weekend la ţară şi, după o sâmbătă cu plăcinte Traista ciobanului, duminică, mama a zis să coacem un desert rapid, fără bătaie de cap, aşa că a propus să dezgheţăm un aluat de foietaj şi să facem ceva similar.

Doar că eu, după ce am văzut la micul dejun un borcan cu pastă de alune (gen Nutella, dar o altă marcă, adusă din Franţa, pe care m-am bucurat să văd că scrie “fără ulei de palmier”), i-am propus să dăm o notă mai festivă melcilor, că tot nu eram în post, şi să facem melci din foietaj cu ciocolată şi nucă.

melci-cu-ciocolata

Ingrediente melci din foietaj cu ciocolată şi nucă:

  • un aluat de foietaj. În general, la noi pe piaţă se găseşte doar foietaj cu grăsimi vegetale (margarină, presupun), însă cred că dacă vom căuta cu atenţie vom găsi şi variante cu unt. Eu ştiu sigur că am văzut ceva la Mega Image, marca lor. Eu ţin mereu în congelator aluat de foietaj sau aluat de tartă pentru când vreau să improvizez ceva repede pentru musafiri. Evident, vi-l puteţi face şi singuri, dacă aveţi răbdare, sunt foarte multe reţete pe net.
  • cremă de alune – marca e la alegerea voastră. Aş recomanda Nutella, marca pe care o găsiţi la Lidl sau o marcă pe care o mai găsiţi la Kaufland (probabil mărcile lor). În continuare îmi susţin ideea de a evita Finetti. Evident, puteţi sări acest pas sau puteţi folosi magiun, marmeladă sau alt gem mai legat, dacă nu obişnuiţi să consumaţi produse de acest gen.
  • nucă măcinată.
  • puţin zahăr pentru presărat deasupra. Pe moment nu mi-a trecut prin cap, dar cred că ar fi fost mai arătoşi mai delicioşi dacă i-aş fi uns cu puţin zahăr dizolvat în zeamă de lămâie, ca o glazură, după ce i-aş fi scos din cuptor.

Mod de preparare

Se întinde aluatul – în general, foietajul nu se întinde cu sucitorul, pentru a nu distruge acele straturi de foietaj, însă noi suntem nişte rebele şi încălcăm regula asta, tocmai ca să nu se umfle foarte mult. Se unge cu cremă de alune. Încercaţi să ungeţi un strat subţire, noi am cam exagerat 😀

aluat-foietaj

Se presară nuca.

foietaj-cu-ciocolata

Se rulează aluatul, pe lat, apoi se taie bucăţi cam de 3 cm lăţime care se pun în tavă şi se aplatizează, pentru a forma melcii. Se presară puţin zahăr pentru decor (sau fulgi de migdale, dacă aveţi).

melci-gata-de-cuptor

Se bagă tava în frigider 15 minute, timp în care se încinge cuptorul. Se dau melcii la cuptor, la 200 de grade, timp de 20-30 de minute sau până se fac aurii pe margini, apoi se scot şi se lasă la răcit pe un grătar.

melc-cu-ciocolata-si-nuca

Eu nu m-am putut abţine şi am mâncat unul, în spatele stivei cu lemne unde am făcut pozele 😀

melci-din-foietaj

 Altă sugestie de reţetă rapidă cu aluat de foietaj: Pătrăţele cu piersici.

5 Replies to “Melci din foietaj cu ciocolată şi nucă – reţetă rapidă”

  1. Violeta Argatu says: Reply

    Sper că sughiti :)))))

    Pacheţelele cu caise arata bestiiiial!!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Încă nu sughit 😀 O să sughit când o să le mâncaţi :))))

  2. Eu am facut cu topping de pizza, mere (tb scurse bine), branza, seminte, rahat. E o gustare versatila, dar plina de calorii.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Yum, cu mere aş face şi eu, chiar mi-ai făcut poftă. Şi ideea cu topping de pizza e bună!

  3. Da, dar trebuie scurse foarte bine, eventual calite in putin unt pentru ca zeama lor inmoaie foarte tare aluatul!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.