Sunetul Muzicii la Opera Comică pentru Copii Bucureşti

Duminică am fost cu Eliza la Opera Comică pentru Copii din Bucureşti, îşi dorea să vadă Sunetul Muzicii, varianta în care juca şi Ana Marinescu (fiica bloggeriţei Pisica pe sârmă) pe care Eliza o ştia din vedere de la diverse evenimente. Pentru că acest musical se va mai juca doar în week-end-urile rămase din luna septembrie, vă invit să vă luaţi cât mai repede bilete, dacă doriţi să-l vedeţi.

Spectacolul este o adaptare a poveştii din musicalul original Sunetul Muzicii (jucat prima oară pe Broadway în 1959), recreată pentru copii. Probabil că voi ştiţi cel mai bine filmul Sunetul Muzicii, care s-a făcut după acelaşi musical, aşa că o să menţionez că varianta de la Opera Comică nu respectă întrutotul scenariul filmului – veţi auzi şi cântece noi, pe care nu le-aţi mai auzit până acum.

Acesta nu este prima adaptare după Sunetul Muzicii pe care o vedem, acum doi ani şi jumătate am văzut la Iaşi musicalul omonim de la Opera Naţională Română Iaşi, o variantă creată pentru adulţi dar la fel de încântătoare şi pentru copii. Cred, însă, că mi-a plăcut mai mult varianta pentru copii, deoarece este, ei bine, mai comică 🙂

Elizei a fost extraordinar de încântată, se tot întorcea spre mine şi zicea “îţi place, îţi place?”. Şi la un moment dat a zis: “uite, mi s-a făcut pielea de găină!” Adevărul este că spectacolul e foarte bine pus în scenă: orchestra live, decoruri frumoase, numere de balet, cântece, costume, interacţiunea actorilor cu publicul – toate aceste lucruri fac din acest musical unul foarte reuşit şi cu priză la public.

La final, spectatorii au aplaudat minute în şir, semn că au fost, la fel ca noi, impresionaţi de jocul actorilor şi de frumuseţea poveştii (idealizată, desigur, căci în viaţa reală lucrurile nu s-au petrecut chiar aşa 😀 )

Pentru cine nu cunoaşte deloc povestea (deşi îmi vine greu să cred), iată un rezumat scurt:

Maria este o orfană care locuieşte la o mănăstire din Austria. Ajunsă la vârsta la care ar trebui să-şi depună jurămintele (probabil în jur de 18-20 de ani), rebela Maria nu este foarte convinsă că rolul ei e la mănăstire. Ei îi place să cutriere munţii, în libertate, şi să cânte. Pentru a-i oferi un răgaz de gândire, stareţa o trimite ca guvernantă în casa unui căpitan văduv şi bogat, cu şapte copii.

Aşa cum v-aţi aştepta, copiii nu-şi doresc o guvernantă, ci compania şi dragostea tatălui lor, care, după moartea soţiei, se comportă cu ei ca un căpitan de oşti şi nu ca un tată de copii rămaşi fără mamă. Prin urmare, copiii fac tot posibilul să alunge toate guvernantele.

Doar că pe Maria nu o pot alunga. Căldura ei sufletească şi spiritul jucăuş îi fac pe copii s-o îndrăgească. Maria îi învaţă să cânte, să se joace liber şi să petreacă timp în natură, cutreierând satul şi munţii, aşa cum făcea şi ea când era copil.

Deşi este logodit cu o baroneasă pedantă (dar nu răutăcioasă, aşa cum aţi putea crede), căpitanul Von Trapp ajunge să se îndrăgostească de femeia care a readus muzica şi bucuria în casa lui. În cele din urmă, se căsătoresc. Din păcate, fericirea lor e de scurtă durată, deoarece Austria este ocupată de nazişti, iar căpitanul este chemat la post de către noua guvernare.

Un om onest şi patriot, căpitanul Von Trapp refuză să intre în slujba nemţilor şi fuge din ţară cu familia, la scurt timp după participarea la un festival de muzică. Cei doi soţi şi copiii traversează munţii, la adăpostul nopţii, pentru a ajunge în Elveţia.

Recomand spectacolul copiilor peste 7 ani, este un spectacol lung (180 de minute, cu pauză după 90 de minute) şi cu anumite semnificaţii, care trebuie explicate copiilor (ocupaţia nazistă, de ex). Un copil mai mic nu cred că ar rezista, de altfel la pauză a plecat destul de multă lume. Erau părinţi cu copii de 2-3 ani care chiar nu ştiu ce căutau acolo. S-au speriat de tunete sau de întuneric, iar unii părinţi chiar au ieşit cu ei afară.

Regia, coregrafia şi costumele acestui spectacol au fost realizate de Răzvan Mazilu. Traducerea versurilor în limba română: Alexandru Ştefănescu.