Nu cred că există felicitare cu fluture care să se facă mai repede decât asta, dar numai dacă aveți materialele potrivite la îndemână, desigur. În cazul acesta, de foarte mare importanță este capsatorul magnetic care perforează pe mijloc cu capse colorate ”Prinde oriunde” de la DACO.
Toată viața cred că mi-am dorit un asemenea capsator, pentru ca mereu mi-a plăcut să fac diverse carnețele și cărticele din coli de hârtie și aș fi vrut să le prind și eu frumos, pe mijloc. Doar că trebuia să dezlipesc ușor o capsă din capsatorul obișnuit, de margine, să fac semne pe hârtie, să perforez cu un ac ascuțit și apoi să mă chinui să prind toate paginile cu acea capsă, care îmi tot scăpa de printre degete.
Acum că avem un capsator magnetic care să facă toată treaba asta în locul nostru, este foarte ușor să facem diverse broșuri, revista clasei, mărțișoare și multe altele cu el. Totul e să ne punem la treabă imaginația, ca să-l punem și pe el la treabă.
Felicitare cu fluture uriaș
Pentru această felicitare, am folosit un fluture minunat din carton subțire primit la evenimentul de lansare a cărții Fetița cu fluturi în păr de la editura Litera. Fluturele este roz pe o parte și bleu pe partea cealaltă. Voi puteți să-l decupați dintr-un carton subțire, colorat pe ambele părți, folosind un șablon de pe internet.
Am folosit niște capse aurii ca să sugerez corpul diafan al fluturelui. Am împăturit fluturele pe jumătate, pentru a trasa linia pe care urma să capsez. Pentru asta, m-am ajutat de trimmerul multiforme, de la care am folosit modelul pentru biguire.
L-am potrivit pe un carton alb pentru felicitări și am capsat pe toată lungimea. Am tras de aripi în sus ca să fac să pară că zboară.
Puteți scrie urările pentru sărbătorit chiar sub aripile fluturelui. Când aripile vor fi întinse, mesajul va fi ascuns, iar când aripile vor fi ridicate în zbor, mesajul va fi dezvăluit.
E dragut tare!
Multumesc!
Ce inventie utila 🙂 De ceva timp cochetez cu ideea de a incepe sa fac cate ceva din domeniul &crafts cu micul P. Și un asemenea capsator pare ceva accesibil chiar si pt cele doua maini stangi ale mele :))
Cred ca trebuie sa te apuci si dupa aia o sa vezi, totul merge ca uns!