Uneori venim seara de la muncă și suntem atât de obosiți că nu vrem decât să mâncăm sandvișuri sau să comandăm niște pizza, să mâncăm o cină rapidă și să ne culcăm. Dar o pizza azi, o pizza mâine si se cam adună și carbohidrații și cheltuielile 😀
Prin urmare, iată câteva metode prin care poți pune repede pe masă niște feluri de mâncare hrănitoare pornind de la un singur ingredient principal: puiul rotisat (cumpărat de undeva) sau gătit de voi la cuptor duminica și folosit în restul săptămânii (cât vă ajunge).
Cel mai ieftin pui la rotisor (mă refer aici la un preț decent, apropiat de costul materiei prime și nu dublu ca preț față de un pui din galantar) l-am văzut la Grill-urile de pe lângă magazinele Kaufland – în jur de 16-17 lei un pui întreg și 9 lei o jumătate.
Evident, că prima oară mâncați puiul ca atare, mai ales dacă e cald. Dacă vreți și garnitură, în loc de cartofi prăjiți, încercați să aruncați în apă fierbinte cu sare o pungă de fasole verde sau de broccoli congelat peste care puneți un strop de unt, după ce scurgeți de apă. Sau faceți o simplă salată de varză sau de crudități (eu fac des salată din morcov + țelină rase pe răzătoarea mare plus un pic de zeamă de lămâie sau maioneză dacă chiar vreau să mă ”porcăiesc”).
Quesadillas cu piept de pui si salată tip tzatziki
Ingrediente: resturi de pui gătit, mozzarella sau cașcaval date pe răzătoare, wraps (lipii din acelea moi), castraveți proaspeți, iaurt grecesc, usturoi, zeamă de lămâie.
Eu pun chestia asta pe masă cam în 15 minute dacă am toate ingredientele pregătite. Curăț repede castraveții, scot miezul apos, îi toc cubulețe (nu foarte mici) și îi las într-o sită la scurs. Mozzarella o dau pe răzătoare sau la robot sau rog pe cineva din familie să mă ajute ca să meargă treaba mai repede. Puiul trebuie să fie tăiat sau rupt în bucățele cât mai mici.
Pun tigaia pe foc, pun lipia, pe jumate din ea pun pui și mozzarella și o împăturesc repede. Las să prindă culoare și să se topească mozzarella, apoi întorc și scot. În timpul ăsta, pisez niște usturoi, scurg castraveții și amestec totul cu iaurtul grecesc. Potrivesc de sare, piper și zeamă de lămâie. Când sunt gata quesadillas, servesc cu salata de castraveți cu iaurt.
Wraps tip shaorma
Ingrediente: pui mărunțit, legume de care vă plac vouă (castraveți murați, în general), cartofi prăjiți (eu trișez și folosesc congelați, chiar dacă nu e cea mai sănătoasă alternativă), sos de maioneza (eu amestec maioneză cu usturoi pisat) sau sos de avocao (am scris aici despre varianta asta).
Cât mărunțesc puiul și se prăjesc cartofii, fac sosul și tai felii castraveții murați. Apoi, fiecare își compune la masă propriul wrap cu ce cantități dorește din fiecare ingredient.
Salată
Ingrediente: o pungă cu amestec de frunze pentru salată (sau o căpățână de salată de primăvară), pui mărunțit, alte ingrediente la alegere.
De exemplu, cel mai recent am pus ce mai aveam prin frigider: 1 ou fiert, 1 gulie, 1 cutiuță de brânză calcică de la Delaco. Am simțit că îmi lipsește ceapa și aș fi înlocuit oricare dintre ingrediente cu boabe de porumb la conservă, dar nu am avut nici de unele. Asezonați salata cu ce vreți voi, sos de iaurt sau ulei cu zeamă de lămâie.
Supă
Ingrediente: pui mărunțit, supă concentrată din congelator, 1 morcov, câteva fire de pătrunjel, tăieței (de la pungă din magazin sau din borcan făcuți de voi, uscați și depozitați) sau griș pentru găluște.
Acum câteva zile am scos din congelator o sticlă de 2 litri de supă de pasăre concentrată (din pasăre de țară, fiartă la oala cu presiune și apoi strecurată), și am făcut orez cu o parte din ea și pe restul am dat-o în clocot cu un morcov tăiat felii și puțină sare. Am pregătit câteva găluște din două ouă și puțin griș, le-am fiert, iar la final am presărat pătrunjel tocat.
Când am servit, am pus în fiecare castronel bucăți de piept de pui, dintr-acelea care stau aproape de os și sunt mereu albe și fragede, și pe deasupra am pus supa fierbinte. Am văzut chestia asta cu supa fierbinte peste ingrediente nefierte odată cu ea în emisiuni de gătit coreene. Se pare că în zona orientală se practică des acest lucru.
Pilaf de orez
Ingrediente: 1 ceapă mică, 1 ceașcă de orez, supă de pasăre concentrată sau apă + puțină grăsime de pasăre (eu țin în frigider într-un borcan grăsime de rață sau de găină, culeg părțile grase când am păsări, și le topesc, dar găsiți și de cumpărat), bucățele de pui.
Se călește în grăsime sau ulei ceapa tocată mărunt, se adaugă ceașca de orez și trei cești jumate de supă sau de apă fierbinte. Se fierbe orezul la foc mic, acoperit și, spre final, se adaugă și puiul mărunțit. Când fac pilaful fără grăsime sau supă de pasăre, eu pun la final și un cub de unt și amestec ușor.
Voi la ce aţi mai folosi carnea de pui rămasă de la puiul rotisat sau la cuptor?
Multumim!
Quesadillas fac si eu. Imi place si enchiladas putin simplicata. In loc de carne tocata pun piept de pui mărunțit, desprind lipia libaneza in doua foite subtiri, pun sos de roșii si formez rulourile. Deasupra brânză rasa si apoi la cuptor.
Multumim pt idei. Noi mai “reciclam” bucatile de carne ramase si in varianta de chec-aperitiv cu ce mai avem prin casa si ne ajunge si pt pachetel. Sau in salata orientala. Ori chiftele la cuptor, dar asta cand avem mai mult timp la dipozitie pt preparat.
Va rugam sa ne mai impartasiti idei cand mai puteti.