Anul ăsta, de ziua ei, printre alte cadouri minunate, Eliza a primit cadou și o ședință foto în parc cu fotografa Alina Dobrovolschi. Am ales să facem în Herăstrău într-o după amiază însorită, pentru a surprinde cât mai bine în poze culorile toamnei.
Ce mi-am dorit eu de la ședința asta foto a fost să surprind în imagini personalitatea de la 10 ani a Elizei, dar și starea aceea de trecere dintre copil și adolescent, care o face să fie când ghidușă, când rebelă, când zâmbăreață, când îmbufnată.
Din fericire, Alina e o persoană extrem de sociabilă și de volubilă, așa că a reușit să comunice foarte bine cu Eliza, astfel încât ea să se simtă în elementul ei la poze. Ce v-am selectat eu aici sunt doar câteva poze care pot fi puse public, restul sunt doar pentru noi și sunt pline de ocheade fermecătoare, de râsete cu toți dinții pe afară și de mutrițe specifice adolescenței.
Noi am mers pe varianta unei singure ținute, a purtat aceeași combinație de la ziua ei: fusta cu steluțe, tricoul cu paiete reversibile de la LC Waikiki (găsit în Waikiki-ul din Veranda Mall, cred că acolo e un soi de outlet, că au și piese din colecții mai vechi, inclusiv de Crăciun de anul trecut), dress thermo negru (de mare ajutor toamna-iarna, pentru că preferă să poarte fuste – cred că e de la Penti, dar nu bag mâna în foc), încălțări aurii de la LC Waikiki, cercei tip cheiță de fermoar de la C&A (foarte mult râvniți și găsiți, în cele din urmă, la C&A Veranda).
Deși sunt mare fan ședințe foto de studio (pentru că sunt mai previzibile, cred), ședința foto din Herăstrău a fost foarte reușită, în ciuda faptului că (IAR) nu am găsit grădina japoneză, ne intra soarele în ochi, pe unde erau frunze, nu era iarbă și viceversa, Eliza și-a băgat mâna până la cot în înghețată și așa mai departe. Dar tocmai asta a făcut din acea experiență una memorabilă, amintirea frumoasă a ceva distractiv făcut împreună.
Dacă vă plac ședințele foto în natură, vă invit pe pagina de fotograf a Alinei Dobrovolschi. Are un portofoliu minunat și se vede că știe să surprindă ceea ce e mai frumos din fiecare om. Iar dacă vreți și voi o ședință foto ca a noastră (aniversară, de bebeluș, de familie sau poate ești o fashionistă și vrei o ședință urban chic sau poate vrei doar ceva pentru sufletul tău), Alina are o ofertă specială pentru cititorii blogului meu – ședința foto are o reducere de 200 de lei dacă îi spuneți că veniți din partea mea (reducere de la 600 la 400 de lei).
Alina poate veni la voi acasă sau puteți stabili de comun acord un parc sau o clădire unde să faceți ședința foto mult visată. Nu se dă în lături să se plimbe cu voi pe străduțele Bucureștiului și nici să vină în orașul vostru dacă nu e foarte departe de București. Chiar acum două săptămâni îmi zicea că are o ședință foto la Roșiori, deci nu se limitează doar la capitală.
Vouă ce tip de şedinţă foto v-ar plăcea?
La mulți ani!
Peste ani, muuult veți mai privi la fotografiile acestea care vor spune și povești pe care acum nu le auziți.
Să vă bucurați de voi și de timpul petrecut împreună!
O ședință foto în natură prefer. Imi doresc una de vreo 3-4 ani dar am tot amânat momentul.
Păi niciodată nu e prea târziu, nu? Ce zici de o ședință mamă-fiică acum în noiembrie? Faci de ziua Dianei, să aveți pozele amintire.
🙂 ce frumos!
Da, chiar a fost frumos! Și rezultatul la fel!
Lamulti ani,Elizei!!! Sa fie sanatoasa si sa aiba parte de multe bucurii!!
E o draguta!!!
Mulțumim mult pentru urări și aprecieri!
La multi ani, Eliza! Frumoase amintiri!
Pentru Gradina Japoneza se intra in Herastrau pe la Arcul de Triumf, pe aleea principala si apoi dreapta. Din fericire este si pe Google Maps, poti sa pui pe GPS. Noi am nimerit intamplator in aprilie, cand inflorisera ciresii japonezi. A fost o minune. Era multa lume si peste tot petale roz. Nu era momentul pentru genul asta de sedinta foto :))
Uite că la Google Maps nu m-am gândit 😀 Mulțumesc!