După cum știți unii dintre voi, pe 16 martie se va desfășura la București o conferință cu tema Playful Parenting, susținută de însuși părintele acestui concept, Dr Larry Cohen. Când era Eliza mică, m-a interesat conceptul și, deși eu nu-l pot aplica în totalitate (nu-mi place să mă joc), am folosit câteva dintre principiile lui pentru a mai netezi anumite asperități din relația mea cu Eliza, dar și pentru a declanșa anumite emoții, pentru a afla anumite lucruri și pentru a mai vindeca anumite suferințe.
Pe măsură ce Eliza a crescut, nu m-a mai interesat abordarea Playful Parenting, chiar dacă a mai apărut și Vlad între timp, pentru că am considerat că este un concept care se adresează doar părinților cu copii mai mici.
Când Otilia m-a întrebat dacă nu vreau să-i iau un interviu lui Larry, am cam stat în dubii, pentru că deja se publicaseră diferite interviuri pe alte bloguri și nu știam ce anume l-aș mai putea întreba. Apoi mi-a venit ideea de a-l întreba dacă Playful Parenting se aplică și în relația cu copiii mai mari.
Vă reproduc mai jos întrebările, așa cum le-am adresat eu, și răspunsurile întocmai (traduse, bineînțeles) ale dr Larry Cohen.
Este Playful Parenting un concept care poate fi folosit doar de părinții cu copii mai mici (sub 10 ani)? Ce unelte ale Playful Parenting putem folosi și cu copiii mai mari?
Elementele esențiale ale Playful Parenting se aplică tuturor copiilor, de orice vârstă, și nu doar copiilor, cu tuturor tipurilor de relații (cum ar fi căsniciile). Însă felul în care le aplicăm este diferit. De exemplu, la orice vârstă este util să ne ascultăm cu atenție copilul. Sau să fim atenți la sentimentele și nevoile care se ascund în spatele unui comportament evident. Sau să căutăm sprijin emoțional la alt părinte care știe prin ce trecem (și apoi să îl ascultăm și noi).
E important să petrecem timp cu copilul în fiecare zi sau fiecare săptămână, acordându-i 100% atenția noastră, nu doar jumătate de atenție, în timp ce butonăm telefonul sau gătim cina. Copiii mai mici vor vrea să se joace pe podea, sau jocuri de rol sau jocuri mai fizice (”roughhousing”), pe când copiii mai mari vor vrea să îi duci la mall sau să te uiți la ei cum se joacă un joc video. Bucură-te de conectarea pe care o construiești cu ei în acest mod!
În opinia dvs, Playful Parenting funcționează și cu copiii mai mari, pre-adolescenți sau adolescenți?
Da!
Ne puteți da exemple de jocuri care pot fi jucate cu un adolescent pentru a se detensiona/vindeca ceva sau pentru a afla ce îi frământă? Sau poate vă amintiți ceva din experiența dvs personală?
Un lucru pe care îl puteți face este să jucați jocuri de rol cu situații cu care se confruntă la școală sau în viața lor, întrebându-i dacă vor să își joace propriul rol sau pe al altcuiva. Aveți grijă să nu depășiți limita în aceste jocuri, ele nu sunt pentru a le face morală sau a le da sfaturi copiilor. Scopul lor este să declanșăm niște reacții sau să îi ajutăm să proceseze niște emoții care s-au adunat din cauza tensiunii și a stresului. Grozav ar fi să râdeți, dar copilul poate prefera și o abordare mai serioasă: ambele situații sunt în regulă.
Mie îmi place să joc Jocul Provocărilor cu adolescenții. Ei îți dau o provocare, apoi tu le dai o provocare. Odată ce provocarea este stabilită, celălalt jucător are rolul de a încuraja. Îmi aduc aminte, odată, am provocat-o pe fiica mea să dea un telefon să facă o programare, pentru că era foarte timidă în acest sens. Apoi am încurajat-o.
Apoi mi-a dat ea o provocare: a trebuit să ascult toate argumentele ei cu privire la motivul pentru care ar trebui să-i dau voie să-și pună un inel în nas. A fost foarte greu să o ascult, fără să o întrerup sau să o contrazic. În cele din urmă, m-a întrebat din nou dacă își poate pune inel și eu tot am zis nu, dar măcar a simțit că am ascultat-o (și-a pus inel în nas după ce a împlinit 18 ani și nu a mai avut nevoie de acordul părinților).
Cam pe la ce vârstă începe un copil să refuze joaca (orice joc care nu implică electronicele)? Cu ce o înlocuim?
Cheia este să găsiți o metodă de conectare. Copiii sunt diferiți, așa că se conectează în moduri diferite – la vârste diferite și în zile diferite. E bine să ne lăsăm copiii să decidă ei cum vor să se conecteze cu noi – nu le cere să facă asta doar în maniera aleasă de voi! O mamă mi-a spus cândva că fiul ei nu se conecta cu ea deloc. Dar de fapt ce voia să spună era că lui nu-i plăcea să stea la masă cu ea, să vorbească despre sentimentele lui! El era deschis să se conecteze doar dacă ea se juca împreună cu el cu piese Lego și cu camioanele de jucărie.
O altă problemă pe care o mai întâmpină copiii atunci când cresc este că adulții le spun că unii copii au talent artistic, pe când alții nu, unii au înclinații sportive și alții, nu, unii au talent muzical, alții nu. Colac peste pupăză, unii părinții le spun copiilor cu talent muzical că ar trebui să facă performanță la sport și viceversa. Asta îi face pe copii să renunțe la activități creative, care le fac plăcere și sunt sănătoase și constructive. Și uite așa, ajung adolescenții să fie dependenți de jocuri video sau să facă o mulțime de prostii.
Detalii despre ce anume puteți afla la conferință găsiți pe site-ul dedicat evenimentului. Pot participa nu doar cei din București, ci și cei din țară sau străinătate, pentru că acum se poate achiziționa și acces pentru vizionarea online a conferinței.
Puteți citi mai multe despre Playful Parenting (educația în joacă) și dr Larry Cohen în articolele pe care le-am scris când era Eliza mică:
Playful Parenting sau de ce să ne jucăm cu copiii noștri
Interacțiunea prin joc – impresii de la cursul Parentime
Curs Joc și Emoții cu Otilia Mantelers