Sînziana Popescu și Andilandi pleacă în turneu național!

Pentru mine nu există veste editorială mai bună primăvara asta decât aceea că seria Andilandi a fost adoptată, cu multă dragoste, de editura Nemira, care a și publicat deja primele două volume, îmbrăcate în coperți superbe, ilustrate de Livia Coloji.

Dacă nu știți deja despre ce e vorba sau nu ați mai auzit de această serie (deși cum să nu auziți, vă povestesc despre ea din 2009!), vă aștept pe 30 martie la lansarea de la Cărturești Verona, în mansardă, de la ora 17.00. O să vorbesc și eu, cu mari emoții, despre Andilandi, alături de Laura Câlțea (redactor șef Nemi) și actrița Annemary Ziegler, care va citi fragmente din primele două romane ale seriei: „Călătoria lui Vlad pe Celălalt Tărâm” și „Aventura gemenilor Andrei și Lucia dincolo de Poiana Vie”.

O recenzie mai detaliată a primului volum, puteți citi aici: Călătoria lui Vlad în Celălalt Tărâm.

Iată programul complet al evenimentelor la care va participa Sînziana Popescu cu seria Andilandi.

30 martie, ora 17.00, Librăria Cărturești Verona, București

4 aprilie, ora 14.00, Librăria Șt.O. Iosif, Brașov

6 aprilie, ora 12.00, Librăria Humanitas, Cluj

14 aprilie, ora 13.00, Fanbook, Humanitas de la Cișmigiu

18 aprilie, ora 17.30, Librăria La Două Bufnițe, Timișoara

11 mai, ora 11.00, MNLR București

18 mai, ora 14.00, Librăria Humanitas, Iași (cafeneaua Fika)

25 mai, ora 12.00, Librăria Donaris, Galați

Despre seria Andilandi

Seria Andilandi, inspirată din miturile românilor și din basmele noastre din bătrâni, îi va purta pe cititori într-o lume fascinantă, populată de personaje mitologice românești readuse în actualitate, dar și de personaje moderne, cu care copiii se pot identifica cu mare ușurință.

Sînziana Popescu propune prin seria Andilandi povești sută la sută românești, basme contemporane în care filonul folcloric este foarte frumos adus în fața cititorilor. Ielelor, Căpcăunilor, Zmeilor, Strigoilor, Blajinilor, Balaurilor, Sânzienelor, Ursitoarelor, Calului Năzdrăvan și Solomonarilor li se alătură un personaj cu o semnificație cu totul specială – tăcuta și profunda Andilandi, Pasărea Măiastră. Ea asigură trecerea copiilor în lumea de basm, pe Celălalt Tărâm, unde suspansul și surprizele se țin lanț.

Fiecare roman din serie scoate la lumină personaje-cheie noi și fiecare dintre aceste povești este una cu morală, însă fără să fie moralizatoare. Basmele românilor sunt din nou la modă!

Despre Sînziana Popescu

Sînziana Popescu este o Pasăre Măiastră, care a ales să locuiască pe un Tărâm Fermecat ca să-i apere pe cititorii mici și mari de orice pericol, căci, în folclorul românesc, cum bine știți, Strigoii, Ielele, Zmeii, Căpcânii sau Solomonarii pândesc la fiecare colț și capăt de rând ca să atace bunul mers al lucrurilor.

Până să înceapă această aventură, Sînziana Popescu a poposit și în teatru, iar piesele ei pentru copii au fost premiate, traduse și jucate pe scene mari în toată ţara sau la Teatrul Național Radiofonic.

În afară de seria ANDILANDI, a scris şi cărți bogat ilustrate: Mașinuța curcubeu, Experimentul Martinel (Editura Pionier Press, 2018) și Pentru Petrică, iepurașul meu cu ochii roșii (Editura Pandora M, 2017). Sînziana Popescu continuă să scrie cărți pentru copii, să țină ateliere și lecturi publice. Informații despre toată activitatea ei se găsesc pe www.andilandi.ro, la un click distanță de un zbor de poveste!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.