Am văzut recent Dumbo, cel mai recent remake live action (film cu actori după o animație) de la Disney, în regia lui Tim Burton, cunoscut pentru filmele sale mai degrabă dark (The Corpse Bride, Frankeweenie). Nici Dumbo nu este diferit, fiind filmat în culori întunecate și cu scene destul de sumbre, care s-ar putea să-l șteargă de pe lista multor părinți cu copii ceva mai mici.
Dumbo este un film lung, de două ore, care abordează teme precum cruzimea față de animale, războiul și efectele sale asupra corpului și psihicului uman, moartea și bullyingul, prin urmare eu nu l-aș recomanda sub 7 ani.
Deși, în general, nu mă dau în vânt după filmele dark, acesta mi-a plăcut, pentru că este, în esență, un film despre familie. Holt Farrier, un fost star al circului, se întoarce din război cu un braț lipsă și descoperă că soția lui a murit recent, lăsându-i în urmă pe cei doi copii ai lor. Chinuindu-se să facă față pierderii soției, dar și unei părți din ființa sa – pierderea brațului a dus și la retrogradarea sa de la călăreț acrobatic la îngrijitor de elefanți – Holt nu reușește să se reconecteze cu copiii săi, în special cu fetița, pe care o acuză că nu face mai multe eforturi pentru a se integra în lumea circului.
Milly este o fetiță de aproximativ 10 ani, care nu dorește o carieră la circ, refuzând să apară în fața publicului. Visul ei e să devină om de știință, o a doua Marie Curie, așa cum o ironizează tatăl ei. Când ajunge în Dreamland, este imediat atrasă de casa științei, unde sunt prezentate potențiale invenții pentru viitor.
”Prima regulă din știință: trebuie să demonstezi interes față de ceva, altfel nu meriți să știi. (Milly, citat aproximativ)”
Atât Milly, cât și fratele ei, Joe, iubesc animalele și, atât cât le stă în puteri, nu permit să fie chinuite. Când apare pe lume elefănțelul Dumbo, ridiculizat din cauza urechilor sale prea lungi, cei doi copii îl iau imediat sub oblăduirea lor. Ei sunt cei care descoperă că poate zbura și tot ei ajută la antrenamentul său, atunci când ajunge în poseia lui Vandervere, proprietarul parcului de distracții denumit Dreamland.
Dacă în filmul animat, povestea lui Dumbo era în prim plan, în remake mi s-a părut că trece cumva pe planul secund. Filmul nu mai e despre Dumbo, ci despre oamenii din jurul lui. Despre oameni care au vise și despre cei care le pierd. Despre oameni care își arată bunătatea în orice împrejurare, despre ipocriți, despre ambivalenți și despre cei cu adevărat răi, dar și despre cei care refuză să se mai implice, pentru că nu mai simt motivația interioară să facă asta.
La un moment dat în film, Dumbo este separat de mama lui, din cauza unei neînțelegeri: mama elefant a fost provocată să intre în arenă și să atace oamenii, motiv pentru care a fost declarată agresivă și vândută. Milly și Joe sunt dezamăgiți că tatăl lor nu intervine deloc și încep, cumva, să-și piardă încrederea în el. De la bun început, copiii aveau sentimente amestecate cu privire la întoarcerea lui acasă: îl așteptaseră ca pe un salvator, ca pe un mesia, și el se întorsese infirm și incapabil să-și mai arate sentimentele față de ei.
Din fericire, deși este un film mohorât, final cred că se ridică la înălțimea așteptărilor publicului. Atât Holt cât și Dumbo învață să își accepte infirmitatea/ceea ce îi face diferiți și să facă din asta un avantaj.
Filmul mi s-a părut spectaculos din punct de vedere al imaginii. Dumbo este atât de bine creat, că ai putea jura că e real. Scenele cu zboruri îți taie răsuflarea, iar imaginile din parcul Dreamland te fac să-ți dorești să vezi un asemenea parc și în realitate.
Dumbo este distribuit de Forum Film România și a intrat în cinematografe din 29 martie, disponibil în format 3D și 3D Imax, dublat și subtitrat.
Multumesc pt acest articol, pt noi a venit la tanc, intrucat chiar ne gandeam sa mergem toata familia sa il vedem (adica si cu cel mic…), asa incat ne-am potolit, desi fata cea mare ar avea varsta potrivita, totusi este cam sensibila la subiecte de genul celor descrise mai sus si mai asteptam…
Da, mai bine alegeți altceva momentan și-l amânați pe acesta pentru mai târziu.