Vinerea trecută am fost cu Eliza la avanpremiera spectacolului Figaro, Figaro, Figaro de la Opera Comică pentru Copii, un spectacol minunat, la fel ca toate celelalte adaptări ale OCC după partituri celebre din tezaurul muzical internațional. Cu ocazia asta, ne-am confirmat încă o dată că, deși ne-au plăcut și celelalte tipuri de spectacole, operetele și musicalurile rămân preferatele noastre.
Figaro, Figaro, Figaro e un spectacol foarte vesel. Copil sau adult, vizionarea lui îți va ridica moralul și sigur vei pleca de acolo fredonând Figarooooooooo. Adaptat după opera clasică a lui Gioachino Rossini, Bărbierul din Sevilla, spectacolul ne face cunoștință cu Rosina și cu contele Almaviva (deghizat în studentul sărac Lindoro) și, desigur, cu intermediarul dintre cei doi, Figaro, bărbierul colportor de bârfe și bilețele dintre îndrăgostiți.
Rosina este pupila doctorului Bartolo, un bătrân zgârcit și bănuitor care vrea să se însoare cu fata, pentru a-i apropria zestrea. Berta este menajera îndrăgostită de doctorul Bartolo iar don Basilio este profesorul de muzică ușor de mituit care încurajează căsătoria dintre don Bartolo și Rosina dar sfârșește prin a fi martor la cea dintre fată și contele Almaviva.
Iar Figaro este peste tot și tocmai de aceea opereta se cheamă Figaro, Figaro, Figaro, pentru că el ajută pe toată lumea, face rost de deghizări, are idei istețe, manipulează personajele, bărbierește oameni dar tunde și căței, pe scurt, este bun la toate!
Spectacolul se mai joacă doar week-endul acesta, de Florii (20 și 21 aprilie), așa că luați bilete, dacă vreți să-l vedeți, sunt sigură că o să vă placă și vouă!
Noi după avanpremieră am participat și la programul Micii Jurnaliști, un concept unic Opera Comică pentru Copii, în care copiii pot pune întrebări protagoniștilor unui spectacol, regizorului și chiar doamnei director a instituției. La conferința de presă a micilor jurnaliști de vineri, i-am avut pe Bogdan Lupea (Contele Almaviva), Madalina Constantinescu (Rosina), Bogdan Podlovski (Figaro), domnul Cristian Mihăilescu (regizorul) și doamna Felicia Filip (directorul OCC).
Printre informațiile pe care și le-a notat Eliza (sper să le fi reținut corect):
- OCC are dotări la nivel european, printre ele se numără și ecranul pentru proiecții, cu 2 milioane de leduri, care a costat aproape jumătate de milion de euro și pe care se pot proiecta diverse fundaluri sau imagini ajutătoare.
- în 2018, OCC a avut 190 000 de spectatori la 741 de spectacole.
- opera Bărbierul din Sevilla se joacă de exact 203 ani și este la fel de apreciată ca atunci când a fost prima oară lansată în 1816.
- repetițiile au durat două luni și e nevoie de mult antrenament ca să poți cânta așa de repede cum cântă Figaro.
- cățelușii reali din piesă sunt ai artiștilor și sunt deja obișnuiți cu luminile scenei, întrucât au participat și la repetiții.
- și actorii profesioniști au emoții sau temeri înainte de spectacol 🙂
Programele Micii Jurnaliști au loc la fiecare avanpremieră, iar biletele se pot cumpăra de pe site-ul OCC sau de la casele de bilete.