După proiectul referitor la piramida alimentară (și multe altele, mai mici), o altă temă de-a Elizei a reușit să ne pună nervii pe moațe: un proiect pentru ora de istorie. Mai mult mie, decât ei, pentru că, așa cum se știe, copiii se cam așteaptă să le dai mură în gură uneori și li se pare foaaaaaaaaarte greu să se documenteze singuri, de preferat citind pe Wikipedia și nu cărți sau alte materiale informative.
Evident că după clasicul ”dă-mi să citesc ceva pe net”, am scos la înaintare piramida proiectelor, despre care v-am mai povestit în acest articol. Am făcut împreună o schemă, am stabilit ce cărți trebuie să citească, ce informații trebuie să extragă, ce imagini vor fi necesare și ce materiale (cartoane, carioci, scotch dublu adeziv) îi vor trebui.
Înainte de a detalia cum ne-am ocupat de proiect, vreau să specific un lucru: vorbesc la plural pentru că am îndrumat-o pe Eliza în realizarea proiectului. Nu i-am spus eu ce să facă, dar am venit cu sugestii și am ajutat-o să schițeze un plan. I-am pus la dispoziție cărțile pentru documentare și am dus-o la muzeu ca să cumpărăm cărțile poștale cu imagini și să vedem coroana reginei.
Ajutorul părintelui la vârsta asta încă este foarte important (mai ales dacă la școală nu se specifică clar un plan de lucru), însă părintele este acolo pentru a oferi îndrumare și sprijin material (împrumutăm/cumpărăm cărți, printăm diverse lucruri, punem la dispoziție uneltele necesare) și nu pentru a face tema în locul copilului. Putem interveni dacă acesta nu are capacitate de sinteză încă, indicându-i ce tip de informație ar trebui să extragă, dar nu făcând în locul lui.
Și acum, detalii despre proiect, în caz că și copiii voștri au sau vor avea de făcut unul similar.
Tema a fost aleasă de Eliza: Regina Maria a României, una dintre femeile puternice ale României, care și-au transferat influența în zona politică și au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri.
Cărți de citit:
Maria a României, carte pentru copii apărută la editura Curtea Veche, despre care am scris aici.
Regina Maria și Marea Unire, volumul 6 din seria Istoria povestită copiilor de Simona Antonescu de la editura Nemira.
suplimentar: Povești pentru copii scrise de Regina Maria (de ex, Kildine de la editura Corint) sau fragmente din jurnalul Reginei.
Regina Maria: O poveste cu lipici (album foto) – eu l-am răsfoit la lansare, dar, deși e publicat în scop caritabil și merită banii, nu mi-am permis momentan să-l achiziționez. Îl găsiți la Cărturești.
De vizitat (sau scotocit prin pozele de vacanță)
Muzeul Național de Istorie a României, București
Arcul de Triumf, pe care se află efigia Reginei îmbrăcată în veșmântul infirmierelor din cel de-al Doilea Război Mondial.
Castelul Pelișor, unde se află în prezent inima Reginei.
Castelul și grădinile de la Balcic (acolo veți găsi și cărți cu poveștile ei în limba română).
Imagini
Cărți poștale cumpărate de la Muzeul de Istorie cu Regina, coroana ei și încoronarea.
Seria de timbre scoasă de Romfilatelia anul trecut, cu ocazia Centenarului
Imagini de pe internet
De vizionat
Documentarul: Maria, inima României.
Schiță proiect
Regina Maria: scurtă biografie
Regina Maria în război
Regina Maria și Marea Unire
Curiozități despre Regină
Regina Maria scriitoare
De citit despre Regina Maria
Fotografii
O ultimă mențiune: proiectul e realizat pe o coală mare de carton și nu poate fi rulat pentru a fi luat la școală. Pentru a fi transportat mai ușor, am capsat, de o parte și de alta, toartele unei sacoșe de hârtie, ceva în genul acesta:
Felicitari amandurora pt. munca depusa si proiectul realizat!
Multumim, Mihaela! Munca a fost a ei, eu doar cu sugestiile 😀
Interesant! Mai ales ideea cu torţile pentru tansport. Felicitări.
Mulțumim!
Felicitari! Foarte frumos…..multumim pentru inspiratie, ideea cu manerele e geniala😉