Nu îmi aduc aminte ultima oară când m-a mai prins așa de tare o carte pentru copii, încât să stau până la ora 1 noaptea s-o citesc, așa cum mi s-a întâmplat recent cu volumul Casa de iarnă de Ben Guterson, proaspăt apărut la editura Humanitas.
Prima dintr-o trilogie, Casa de iarnă este o carte palpitantă, perfectă pentru copiii care iubesc misterele, poveștile cu un aer supranatural și ghicitorile istețe. Deși un pic previzibilă pentru adulți, copiii o vor devora, fascinați de jocurile de cuvinte, mesajele codificate și aventurile cu indicii mai mult sau mai puțin subtile din carte.
Deși știam ce e aia anagrama (când amesteci literele unui cuvânt pentru a forma alt cuvânt), habar nu aveam de termenul metagramă. Cartea e plină de astfel de metagrame, inclusiv titlurile capitolelor conțin aceste jocuri de cuvinte.
”Știați că dacă amesteci literele din Crăciun fericit cu zăpadă, obții Curca zăpăcită de furnici? (anagramă)
O metagramă este un joc de cuvinte prin care, pornind de la un cuvânt căruia îi schimbi o literă, ajungi la alt cuvânt. Copiii din carte joacă un joc și mai complex: stabilesc două cuvinte și încearcă în cât mai puțini pași să ajungă de la unul la altul. Iată metagramele făcute de protagoniști pentru a ajunge de la Fred la Beth (numele lor).
FRED, CRED, CREP, CRAP, CRAI, CEAI, CERI, SERI, SERA, SETA, BETA, BETH
Nu e distractiv? Încercați și voi să jucați acest joc!
Și acum câteva ceva despre subiectul cărții:
Elizabeth Estival este o fată de aproximativ 11-12 ani, orfană de ambii părinți, care locuiește cu niște rude îndepărtate într-un orășel care pare la fel de sumbru și plictisitor pe cât îi este numele, Drere. Mătușa Prudy și unchiul Burlap nu o maltratează neapărat pe Elizabeth (nu o bat, nu o înfometează, are condiții decente de trai), dar nici nu sunt oameni calzi și iubitori, iar Elizabeth nu reușește să se apropie de ei, mai ales că nu au mai nimic în comun.
Lui Elizabeth îi plac foarte mult cărțile, listele și jocurile de cuvinte. Unchiul și mătușa sunt, mai degrabă, genul care adorm în fața televizorului. Situația lor materială este precară, așa că Elizabeth nu-și poate cumpăra cărțile pe care și le dorește, nu călătorește și a mâncat înghețată doar o singură dată în viața ei. Până într-o zi când se întoarce de la școală, pe un frig cumplit, și găsește ușa casei încuiată și un bilet în care i se aduce la cunoștință că unchiul și mătușa au plecat în vacanță iar ea trebuie să meargă la Casa de iarnă.
Elizabeth nu știe ce e Casa de iarnă și nici de ce trebuie să meargă acolo, dar nu este foarte încântată. Ar fi preferat să stea singură acasă, să-și recitească cărțile preferate, nu să călătorească două zile până la o destinație necunoscută. Însă, neavând cum intra în casă, urmează instrucțiunile din biletul rudelor sale și pornește la drum, mai întâi cu trenul, apoi cu autobuzul, până la Casa de iarnă.
Odată ajunsă acolo, descoperă cu uimire că destinația ei este un hotel luxos, unde toate cheltuielile i-au fost plătite și unde poate mânca, poate citi, se poate juca în voie, fără să fie admonestată sau pedepsită de nimeni.
Elizabeth se împrietenește chiar de a doua zi cu Fred, care e și el singur acolo, și împreună încep să exploreze Casa de iarnă și să-i dezvăluie secretele. Treptat descoperă că nici hotelul, nici oamenii din el nu sunt ceea ce par, iar goana după dezlegarea de mistere pare să se întețească, pe măsură ce un spirit malefic încearcă să pună stăpânire pe întreaga Casă.
Vă recomand cu căldură să treceți cartea asta pe lista cărților de achiziționat pentru premiu sau pentru vacanță. Chiar dacă e despre vacanța de iarnă, copiilor o să le facă plăcere s-o citească și în sezonul estival și cu siguranță o să vă întrebe și când apar următoarele volume.
Volumul are 341 de pagini, copertă necartonată și câteva ilustrații alb-negru în interior.
Dacă vă place cartea asta și vreți s-o achiziționați, căutați-mă pe Instagram (laura.a.frunza) unde am un concurs cu un voucher de 100 de lei la târgul de carte Bookfest. Voucherul poate fi consumat la standul unei singure edituri, iar de la Humanitas chiar o să aveți ce lua: o carte nouă cu versuri de Carmen Tiderle, pe care abia aștept s-o citesc, plus câteva cărți faine pentru adulți în colecția Raftul Denisei. Vă aștept pe Instagram!
Nu uitați să distribuiți articolul apăsând pictograma cu Facebook de mai jos, ca să afle și alți părinți și copii despre carte!
Multumim pt recomandare! Am pus pe wishlist!
Pare interesantă din descriere și genul de carte pe placul fetiței mele. Totuși mi se pare că în multe cărți pentru copii, este această temă a copiilor orfani (un pic tristă), ce pornesc în aventuri.