Hai cu mine la muzeu – Expoziția de trenulețe de la Sinaia

Edit 28.11.2022: Din păcate, Expoziția de trenulețe de la Sinaia s-a închis.

Week-end-ul acesta pașii ne-au purtat spre Sinaia, unde am fugit în căutarea unor temperaturi mai răcoroase și a unei stări de relaxare deja imposibil de atins pentru mine. Sunt teribil de răcită de ceva timp și e o răceală ciudată, care se tot duce și tot vine în valuri, așa că week-end-ul acesta a fost cu suișuri și coborâșuri, cu dureri de cap și de ureche, cu tuse, voce pierdută total și o stare generală de oboseală.

Însă, cu puțină voință și cu Nurofen, am învins și chiar am reușit să explorăm un pic Sinaia și împrejurimile. Pentru că eram doar cu Vlad, ne-am adaptat activitățile la interesele lui, așa că am început, chiar când am ajuns, cu o vizită la Expoziția de trenulețe de la Sinaia.

Vă spun sincer că nu mă așteptam să mă impresioneze așa de tare, însă probabil că a ieșit la iveală copilul meu interior (ăla ascuns bine), pentru că am petrecut mai bine de o oră și ceva într-o sală destul de mică, de altfel, cu câteva diorame superbe, admirând în tihnă fiecare detaliu.

Amplasament

Expoziția de trenulețe se află chiar în incinta Gării Regale din Sinaia, cu intrare de pe peron. Are și o cafenea micuță, un magazinaș de suveniruri și un loc de joacă, astfel că poate deveni, cu ușurință, și o sală de așteptare ceva mai atractivă pentru copii.

Tarife: 10 lei/adult, 7 lei/copil (cred că peste 7 ani, noi pentru Vlad nu am plătit)

Program de vizitare: 10- 18.00

Scurt istoric

Mă tem că nu am putut afla foarte multe despre istoricul muzeului, în interior se află o placă informativă, dar fără detalii legate de anul înființării, iar doamna de la casierie nu știa nici ea mai multe informații.

Exponate

Expoziția are câteva diorame cu bucăți de orașe, sate, munți prin care trec căile ferate pe care se plimbă trenulețele. Detaliile sunt uimitoare și foarte multe piese sunt animate.

După ce treceți de încântarea inițială, vă invit să le admirați cu mai mare atenție, pentru a remarca anumite figurine sau acțiuni hazlii. Iar dacă sunteți într-o dispoziție detectivistică, vă provoc să căutați următoarele:

  • o femeie care bate covoarele, o gospodină care spală geamurile
  • două nunți și o înmormântare
  • un accident de mașină, cu paramedicii încercând să resusciteze o victimă
  • o bătaie în stradă, cu poliția care ajunge la locul faptei
  • pompieri încercând să stingă un incediu la etajul unei clădiri
  • copii care se dau în balansoar, copii care fac un om de zăpadă
  • un poștaș care livrează un pachet mare
  • niște oameni cu cortul pe munte, niște muncitori cu pickhammere
  • niște ciobani, niște pescari, niște fermieri
  • o berărie, mai multe gări
  • telefericul, telecabina, patinoarul
  • o ursoaică cu pui, doi berbeci care se bat, un vânător cu un câine, o familie de căprioare
  • un câmp de lavandă, un festival de Crăciun

Și dacă sunteți doar adulți, fără copii (sau vă uitați la diorame fără copii), mai puteți remarca:

  • niște domnișoare care agață camionagii la marginea șoselei (știu, nu e cel mai educativ lucru!)
  • o latrină care își deschide ușa pentru a ne arăta ocupantul
  • un nene care face pipi la marginea șoselei

Expoziția are și o cafenea în incintă și câteva mese și afară, precum și un loc de joacă cu multe jucării, unde Vlad s-a simțit cel mai bine. Sunt piese de Lego, mașinuțe, trenulețe, suficiente lucruri care să-i țină ocupați pe copii cât savurați o cafea.

A fost interesant să avem un week-end în care să încercăm să ne adaptăm activitățile doar la Vlad (până acum trăgeam de noi să facem mai multe chestii, care s-o intereseze pe Eliza) și nu am reușit în totalitate. Am făcut și o drumeție, care nu cred că a fost pe placul lui, și cred că mai avem de învățat în materie de adaptabilitate la copiii mai mici, am cam uitat amândoi cum e 🙂

Sinaia mi s-a înfățișat ca un orășel cochet, plin de comori arhitecturale de descoperit și cu siguranță ne vom mai întoarce. O să revin cu detalii despre cazare și alte activități într-un articol ulterior.

Între timp, nu uitați să descărcați fișa de vizitare muzeu în caz că vreți să vă notați acolo câte ceva.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.